Bărbatul este umilit de statul Român, care, prin legislația adoptată, nu vrea să-i recunoască handicapul evident și să-i ofere un ajutor mai consistent și chiar dreptul la însoțitor, deși, la început, la prima evaluare, acest lucru a fost validat de comisia de specialitate. Bărbatul nu este în stare nici măcar să își taie un măr: „Ce pot să fac? Dacă vreau să curăț sau să tai un măr, nu am cum să îl tai cu o mână, doar așa… așa îl pot tăia, că de curățat, nici vorbă”, se confesează Mihai Cin. „Uite, eu întotdeauna așa îl îmbrac. Atunci la baie îl ajut, îl spăl, îi pregătesc mâncare, nu se poate descurca. Practic, este exact ceea ce statul refuză să ii acorde, nu? Sunt îngrijitorul lui? Dacă m-aș duce la muncă cine s-ar ocupa de el? Și copilul, e foarte greu, să trăiești cu 39 de lei. Să se pună domnii în situația lui. Sunt curioasă dacă ar putea, ei, să traiască cu banii aceștia”, ne spune soția arădeanului cu brațul amputat.

De la 340 la 39 de lei

Mihai Cin are 47 de ani. S-a mutat cu familia din judetul Maramureș în Chişlaca, în urmă cu 20 de ani, pentru că spera la o viață mai bună. Până la accident, a muncit ca lucrător forestier, iar anul trecut, în timp ce se afla la tăiat de lemne, un coleg care lucra împreună cu el, fără forme legale, a doborât un copac ce a căzut direct peste el. Pomul i-a zdrobit brațul drept, iar medicii i l-au amputat. În primele șase luni, bărbatul a primit pensie de handicap și drept la îngrijitor personal remunerat. „Primul certificat care a venit a fost 340 de lei și cu asistent personal, că nu pot singur să mă încalț sau să mă spăl. Ce poți face cu o mână? După jumătate de an, însă, Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap a decis, pe lege, că nu mai sufăr de handicap grav ci mediu, de parcă mi-ar fi crescut brațul înapoi. Am întrebat, atunci, doamnă, ce să fac, să îmi tai și mâna astalaltă să am dreptul avut înainte?”, se întreabă Mihai. Astfel, din pix, bărbatului i-a fost anulat dreptul la îngrjitor, iar pensia de handicap a fost stabilită de Statul Român la 39 de lei, adica echivalentul a 12 pâini.

Alții sănătoşi au 200 de lei pensie

Veniturile totale ale familiei Cin, care numără 5 membri, dintre care doi sunt copii minori, nu depășesc 1200 de lei, cu tot cu alocații și indemnizația paternală pentru copilul de numai un an, pe care îl au. Din acești bani, oamenii își cumpără alimente, haine și medicamente. Din pensia de 39 de lei, bărbatul nu poate să își plătească nici măcar drumul pe care trebuie să îl facă, periodic, la comisia de evaluare. „Foarte greu! Asta nu e pensie, de 39 de lei, că numai eu muncesc, el nu! Sunt alții care au mâini și picioare și au mai bine de 200 de lei, care e cea mai mică. Ce putem face cu banii ăștia, nimic. Mai muncesc și eu cu ziua, dacă pot, am și copil mic, e foarte greu, ce să faci. Cei de la Ministerul Sănătății spun că se poate trăi cu 39 de lei… se poate trăi cu 39 de lei? Să îți crești copilul și să îți plătești toate cheltuielile la stat. Păi să vadă o țară întreagă, să vadă și miniștrii cum se poate îngriji un om cu o mână. Să își lege ei o mână și să încerce să se descurce așa ei, să se spele, să se îmbrace, să se lege la șiret…”, își varsă oful Eudochia, soția lui Mihai.

Să îi crească o altă mână?

Când a realizat că i-a fost anulat dreptul la un îngrijitor și că pensia pe care o primește este de doar 39 de lei, Mihai Cin a făcut contestație, însă, de la București nu a mai primit niciun răspuns. „Nu știu ce au contestat ei, că am mână, că mi-a crescut în șase luni mâna, că la comisie nu pot umba de 10 ori pe an. Ce s-au gândit, că mâna e un pom, pe care îl tai și apoi crește?”, se întreabă Mihai. Cinismul situației este cu atât mai crud, cu cât unul dintre membrii comisiei de evaluare i-ar fi mărturisit că situația ar fi alta în ceea ce priveste remunerația, dacă ar fi rămas și fără cealaltă mână. Sesizați, cei de la DGASPC au verificat legalitatea deciziilor Comisiei de Evaluare, iar rezultatul este cel așteptat, pentru că medicii nu au făcut decât să respecte legea, iar legea nu ține cont de situația dramatică în care se află acest om și, probabil, alte câteva sute.

Oficial: speranțele sunt nule!

„Din punctul nostru de vedere, încadrarea a fost făcută conform normelor legale și a documentelor medicale existente la dosarul beneficiarului, respectiv primele șase luni după accident a beneficiat de handicap grav cu însoțitor, iar după cele șase luni a intrat într-un grad mai mic pentru că este protezabil. Sunt discuții la nivel național și legislativ în ceea e privește mărirea indemnizațiilor pentru persoanele cu handicap, dar, deocamdată nu știm nimic concret”, a declarat pentru Jurnal arădean/Aradon, Erika Stark, directorul DGASPC Arad. Și uite așa, speranțele pentru o decizie care să-i mai aline omului suferința și greutățile sunt nule.

„Aș vrea să lucrez, mâine aș renunța la tot!”

Decidenții se prevalează de o prevedere legislativă care spune că cei care ar putea primi o proteză nu sunt chiar de lepădat, însă șansa ca acești oameni să mai poata munci vreodată este, cu certitudine, inexistentă. „Eu nu înțeleg, doctorul a scris că nu e protezabil. Doctorul care mi-a operat mâna a scris că nu se poate proteza, decât cu implanturi. Nu știu ce a fost în capul lor, ce au văzut ei. Ce poți face, mai ales că mă doare tot corpul. Și acuma simt că mă înțeapă. A trecut un an de zile. După ce am contestat a venit de la București o scrisoare cu grad de handicap mediu. Eu nu știu ce înseamnă asta. Înseamnă să nu ai două ori trei degete, nu mâna amputată total. Ce poți să mai zici, ăsta e sistemul lor care poate să-i bage pe cei cu handicap în groapă și pe cei cu mâini și picioare, cu asistent și pensie mare. Eu aș vrea să lucru, orice, că mâine aș refuza tot, numai să pot munci”, își închie Mihai povestea.

Bărbatul fără mână speră, totuși, că cineva își va întoarce privirea și spre cei ca el, iar statul, prin oamenii din sistem, nu se va mai comporta cu el ca și cu un om care nu mai valorează nimic pentru societate.