ARAD. O ţară întreagă a fost cutremurată de „cazul Caracal”, iar prima undă de şoc a venit atunci când s-a aflat că procurorul de caz şi poliţiştii pe care îi coordona au aşteptat ore întregi pentru a intra în casa celui arestat preventiv acum, pentru că mandatul de percheziţie pe care magistratul îl solicitase judecătorului le dădea „undă verde” doar începând cu ora 06.00.

În imobilul acestuia, procurorul şi poliţiştii ştiau că este sechestrată o fată. Şi totuşi au aşteptat ora 06.00, în ciuda faptului că fata sunase la 112 şi spusese că fusese răpită, bătută şi violată.

Numai că la „casa groazei” nu se impunea efectuarea unei percheziţii, ci a unei cercetări la faţa locului. Şi nu o spunem noi, ci procurorii criminalişti arădeni. Şi ei nu o spun de azi de mâine, ci din 2006 când, la Arad, procurorii şi poliţiştii s-au confruntat cu un caz de infracţiune contra vieţii. Şi ce a făcut atunci procurorul? A aşteptat după mandatul de percheziţie? Nu. A efectuat cercetarea la faţa locului.

În cartea sa, în care este „disecată” tocmai „Tactica cercetării criminalistice la faţa locului”, procurorul criminalist Pavel Palcu, din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, descrie ceea ce s-a întâmplat în cazul speţei pe care a cercetat-o în anul 2006: „Procurorul a fost sesizat şi urma să instrumenteze o infracţiune contra vieţii, organele de poliţie anunţând că în Spitalul Matern Arad a fost internată K.A., domiciliată în Arad, prezentând semnele unei naşteri recente, concretizate prin: hemoragie abundentă, uter mărit de volum şi cu consistenţă scăzută şi semne secundare de sarcină. Din primele investigaţii şi chiar medicilor K.A. le-a recunoscut că în noaptea respectivă a dat naştere unui copil care era viabil, dar că după naştere, din cauza tulburărilor psihice cauzate de durere, l-a ştrangulat cu cordonul ombilical. În final, l-a învelit cu un capot, l-a pus într-o pungă de nailon şi l-a ascuns sub pat, la locuinţa părinţilor din Arad, loc care, de fapt, nu reprezenta domiciliul ei din cartea de identitate. Problema procedurală a fost de îndată rezolvată, considerându-se că locul faptei este şi locuinţa părinţilor, întrucât acolo a fost ascuns produsul infracţiunii, impunându-se efectuarea cercetării la faţa locului pentru care nu este necesară autorizaţia magistratului judecător şi că nu erau întrunite condiţiile sau procedurile impuse de dizpoziţiile legale privind percheziţia”.

Percheziţie vs. cercetare

Potrivit procurorului criminalist arădean, „cercetarea la faţa locului are asemănări şi cu percheziţia, deoarece finalitatea urmărită prin efectuarea acesteia o constituie descoperirea celor mai variate urme şi obiecte aflate în diverse raporturi cu infracţiunea sau cu făptuitorul acesteia. Atât cercetarea la faţa locului, cât şi percheziţia au în comun împrejurarea că ambele implică o deplasare a organului judiciar la locurile unde se presupune că ar putea fi găsite anumite urme sau obiecte, care ar putea servi la stabilirea diferitelor împrejurări legate de săvârşirea infracţiunii ori de făptuitorul acesteia. Percheziţia se efectuează, de regulă, într-un alt loc decât cel al săvârşirii infracţiunii deoarece descoperirea şi ridicarea urmelor şi obiectelor aflate la locul comiterii faptei sau la locul unde s-au produs consecinţele acesteia fac obiectul cercetării la faţa locului”.

La aprecierea procurorului

Aşadar, totul depinde de procuror. El trebuie să discearnă dacă se află în condiţiile care să dea eficienţă dispoziţiilor referitoare la percheziţie sau, pur şi simplu, să considere că există cadrul legal al cercetării la faţa locului, situaţie în care trebuie să procedeze diferit.