Programul serii, dedicat Europei, va cuprinde lucrările: Preludiu la unison de George Enescu, Dansuri româneşti de Bela Bartok, Codex Caioni de Doru Popovici, Trei dansuri româneşti de Theodor Rogalski, Suita simfonică „Mihai Viteazul“ de Tiberiu Olah şi Rapsodia I de George Enescu.
Suita I pentru orchestră de George Enescu a fost prezentată pentru prima oară publicului din Bucureşti în 1903. Ea a fost scrisă cu un an înainte şi reprezintă o lucrare de început de carieră, de o performanţă uluitoare. Scrisă la vârsta de 21 de ani, lucrarea i-a fost dedicată lui Camille Saint Saens, cel care a susţinut debutul compozitorului la Paris.
Compuse în 1915 şi cunoscute atât în versiunea originală pentru pian cât şi în numeroase transcripţii instrumentale, Dansurile populare româneşti (pentru orchestră mică) reprezintă una din cele mai populare partituri ale lui Bela Bartok. Este o suită mică, extrem de reuşită, concepută în crescendo ritmic şi dinamic, de la începutul placid al Jocului cu bâta la Mărunţelul final.
Operă a cărturarului român, Ioan Caioni (1629 -1687) Codex Caioni este o culegere de lucrări religioase şi profane, de mare circulaţie în Transilvania secolului al XVII-lea. Datorită caracterului ei documentar, colecţia este de mare însemnătate pentru istoria culturii muzicale româneşti şi reflectă în egală măsură erudiţia şi interesul cărturarului pentru genurile şi notaţia specifică epocii.
Dansurile lui Theodor Rogalski sunt partituri de maximă accesibilitate, potrivite pentru momentul de debut al oricărui simfonic. O mixtură agreabilă de folclor românesc şi construcţie simfonică stă la baza unei suite în trei mişcări.
În 1970, Tiberiu Olah, unul dintre cei mai apreciaţi compozitori ai României secolului XX, a creat una dintre cele mai spectaculoase coloane sonore din cinematografia românească. Încă de la momentul apariţiei ei, muzica la filmul Mihai Viteazul a fost asimilată în repertoriul tuturor ansamblurilor noastre simfonice, suita de orchestră extrasă în scopul prezentării celor mai de efect momente în concert, evidenţiind punctele de culminaţie ale peliculei.
Dintre cele două rapsodii ale lui George Enescu, cea în la major, nr.1 este cea mai spectaculoasă. De un temperament ieşit din comun, partitura reaminteşte în finalul ei de cântecul ciocârliei şi de extraordinara arta imitativă a lăutarilor români.
Citiți principiile noastre de moderare aici!