Semnată de Doru Popovici, versiunea pentru orchestră de coarde a celor mai consacrate numere din Codex Caioni, celebra culegere de lucrări religioase şi profane, de mare circulaţie în Transilvania secolului al XVII-lea, inaugurează selecţia muzicală a serii, care continuă cu Antonio Vivaldi şi unica sa partitură concertantă pentru chitară şi orchestră. Datorită părţii sale lente, concepută în spiritul ariilor de operă, Concertul în re major RV 93 este considerat astăzi cea mai cunoscută dintre lucrările pentru coarde ciupite create de Vivaldi şi un număr de confirmare pentru chitariştii concertişti. Interpretată de Ion Dorobanţu, partitura precede concertul cel mai neobişnuit din seria celor şase „brandenburgice” de Johann Sebastian Bach, ultimul, în si bemol major. Scoţând în evidenţă profunzimea şi bogăţia sonoră a celor mai „sobre” dintre instrumentele orchestrei, Concertul brandenburgic nr. 6 îi are ca solişti pe violiştii Gavril Cenădan şi Amalia Stepan, colaboratori permanenţi ai ansamblului simfonic.
Iar muzica lui Georg Philipp Telemann, cel mai renumit compozitor al Germaniei din prima jumătate a secolului al XVIII-lea încheie seara destinată barocului muzical, printr-una dintre suitele celebrei colecţii de lucrări ambientale, Tafelmusik, prin care prolificul compozitor îşi demonstrează încă odată adaptabilitatea la varietatea formelor şi a genurilor vehiculate în epocă.
Duminica seara, concert de muzica baroca
ARAD. Duminică seara, de la ora 19.00, în sala Ferdinand, va avea loc un concert de muzică barocă. Filarmonica Arad va interpreta sub bagheta dirijorului Dorin Frandeş lucrări de rezonanţă din muzica secolelor XVII şi XVIII, partituri cunoscute, însă mai puţin abordate în stagiunile de dată recentă ale Filarmonicii. În program lucrări de Antonio Vivaldi, Johann Sebastian Bach, Georg Philipp Telemann, Doru .Popovici
Trimite articolul
XCele mai citite știri
3
România
Aproape jumătate dintre români consideră că toți politicienii sunt de vină pentru situația politică actuală, iar 88% apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, conform unui sondaj realizat de Grupul de Studii Socio-Comportamentale Avangarde.
Mapamond
Uniunea Europeană a ajuns la un acord cu privire la anvelopa de 6,6 miliarde de euro pentru Ucraina, sumă deja transmisă Kievului, dar rambursarea căreia statele membre o așteptau de ani de zile, a anunțat vineri șefa diplomației UE, Kaja Kallas, citată de AFP.
Mapamond
Președintele francez Emmanuel Macron a pledat vineri pentru crearea unei organizații internaționale care să reglementeze Inteligența Artificială (IA), declarație făcută în timp ce-l primea la Palatul Elysee pe Papa Leon al XIV-lea, pe care l-a asigurat că laicitatea Franței nu înseamnă o negare a religiei, relatează agenția EFE.
România
Conducerile PNL, USR și UDMR au aprobat vineri programul de guvernare și au validat listele de miniștri propuși pentru a face parte din Guvernul Mureșan, care va avea în structură 16 ministere.
România
Comitetul Politic al USR, reunit vineri în ședință, a aprobat intrarea partidului la guvernare și lista de miniștri propuși.
România
Consiliul Permanent al UDMR a decis vineri participarea la guvernare și propunerile de miniștri ai formațiunii pentru Cabinetul Mureșan.
România
Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a transmis, vineri, că decizia de nominalizare a sa pentru funcția de ministru al Justiției a fost un acord între cele trei partide care susțin guvernul: PNL, USR și UDMR.
România
Biroul Politic Național al PNL a aprobat, vineri, în unanimitate, programul de guvernare și lista miniștrilor liberali propuși de premierul desemnat Siegfried Mureșan, a anunțat purtătorul de cuvânt al partidului, Ionel Bogdan.
Advertorial
Creșterea unei companii tehnologice schimbă ceea ce au nevoie produsul, echipa și procesele interne.
Citiți principiile noastre de moderare aici!