Elevi in "marea hoinareala"

ARAD. Nu este vorba de „Marea hoinăreală”, filmul realizat în 1966 cu marii actori francezi Louis de Funes şi Bourvil. Este un film ce se petrece zilnic, live, în cea mai mare şcoală arădeană – Colegiul Naţional „Moise Nicoară” – în care „joacă” aproape 1000 de elevi, care sunt nevoiţi, în fiecare pauză, să alerge spre o altă sală de clasă. Şi, din păcate, nu este o comedie. De acest lucru au încercat să ne convingă şi părinţii care ne-au sunat sau ne-au căutat la redacţie.

Dincolo de pereţii frumoşi

Dacă, la începutul anului şcolar, au fost încântaţi de impresionanta transformare a acestui liceu ca urmare a renovării clădirii şi a dotării cu echipament informatic de ultimă generaţie, o mare supărare îi frământă. Dincolo de pereţii frumoşi şi de geamurile noi de termopan, copiii lor nu au o viaţă tocmai uşoară. Şi asta nu din cauza exigenţelor şi a programului încărcat ci pentru că, pauză de pauză, în fiecare zi, toţi elevii de la Moise Nicoară „migrează” de la o sală la alta, ei neavând – ca şi clasă de elevi – o sală lor.

Vreau o şcoală ca afară?

Din dorinţa de a imita modele occidentale, în liceu s-a instaurat acum aproape un an această nouă modă de a da sălile de clasă profesorilor şi nu elevilor. Argumentele au fost că în acest fel tot ceea ce s-a renovat va fi mai bine păstrat şi întreţinut, copiii neavând practic acces în săli în timpul pauzelor decât dacă unii profesori binevoiesc să îşi petreacă pauza cu ei supraveghindu-i. Dar, din câte am aflat, majoritatea sălilor rămân încuiate în pauze iar elevii stau în faţa lor în picioare până când profesorul soseşte la oră.

Poate că în anumite şcoli din occident se procedează aşa, dar, din ce ştim noi, în acele şcoli pe culoare sunt mochete lipite şi nu marmură/gresie marmorată, coridoarele sunt prevăzute cu banci şi canapele moderne şi elevii dispun în acele şcoli de dulapuri/spaţii pentru depozitarea hainelor şi a materialelor şcolare. Şi cu siguranţă acolo elevii nu au 7 ore diferite pe zi la care trebuie să ducă atâtea cărţi şi caiete.

Într-o mare brambureală?

Când a fost lansat aceast model de a merge de la o sală la alta – şi vorbim aici de aproape o mie de copii care se regăsesc pauză de pauză pe coridoarele şcolii –, mulţi părinţi au crezut că e ceva temporar legat de perioada de executare a lucrărilor de renovare. Acum când au înţeles că „plimbarea” e permanentă, mulţi dintre ei sunt supăraţi şi revoltaţi, unii chiar hotărâţi să se transfere la altă şcoală. Copiii lor nu au unde să îşi mănânce sandvişurile (pe coridoare nu există nici un fel de bănci sau mese iar afară va fi curând prea frig); le este greu să meargă la toaletă pentru că nu au unde să îşi pună ghiozdanele, hainele şi celelate accesorii şcolare; şi, oricum, nici timpul nu le prea permite pentru că în fiecare pauză ei trebuie să îşi adune tot de pe bănci, să se îmbrace şi să pornească spre următoarea sală de clasă, care uneori este în capătul opus al şcolii sau pur şi simplu deplasarea pe coridoare este îngreunată de prezenţa a multor grupuri de copii din celelalte clase.

Părinţi (care sunt şi doctori) ne-au semnalat şi riscurile crescute care există, în condiţiile acestea, de a se contacta şi transmite viroze sau epidemii. Dacă înainte aşa ceva afecta o clasă de elevi acum, având în vedere coabitarea în timpul unei pauze a sute de copii în holul larg al liceului, riscurile sunt evident mărite.

Doar forme fără fond

Unii profesori din liceu susţin însă cu convingere această „modernizare” a sistemului punând mai presus de toate prezervarea a tot ceea ce s-a creat aici în aceşti ultimi ani: săli de clasă, pereţi, echipament etc. Faptul că ei presupun a priori că elevii din „Moise Nicoară” ar distruge toate acestea dacă ar sta în săli, înseamnă din start că nu au o părere foarte bună despre elevii lor. Şi acest lucru este trist. Pentru că în discursul de deschidere al anului şcolar, noul director adresându-se elevilor le-a spus „Voi sunteţi Moise Nicoară”. Atunci dacă aceşti elevi sunt totuşi importanţi (sunt, totuşi, elita oraşului, a judeţului şi aduc atâtea premii şi diplome de la concursurile şi olimpiadele la care participă), nu merită oare să li se acorde mai multă importanţă decât unor pereţi renovaţi? Sănătatea lor contează mai puţin decât nişte videoproiectoare ce atârnă deasupra unei table? Nu merită oare să se ţină cont şi de părerea lor şi, bineînţeles, de cea a părinţilor? Un liceu, fie el şi într-o clădire de patrimoniu, nu este un muzeu. Este un loc plin de viaţă, plin de copii, de adolescenţi, de întâmplări. Inevitabil, lucruri, obiecte poate se mai distrug, dar ele sunt reparabile, înlocuibile. Amintirile pe care aceşti elevi le vor păstra însă despre anii de şcoală petrecuţi aici nu pot fi însă „reparate”. Dacă în alte şcoli pauza e un moment plăcut şi aşteptat de relaxare, de realizare a coeziunii unei clase ca grup, în „Moise Nicoară” pauza pentru mulţi elevi a devenit un stres continuu, o fugă haotică, o aşteptare în faţa uşilor închise, o mare hoinăreală.

În căutarea unor soluţii

Unii părinţi oferă şi soluţii de compromis. De exemplu, fiecare clasă să aibă o sală dar în pauze să fie obligaţi să iasă afară pe coridoare şi sălile să se încuie. Să se numească un elev de serviciu care să rămână în pauze în clasă şi să răspundă de tot ce se întâmplă (şi care, cu siguranţă, decât să plătească, va informa dirigintele dacă cineva a produs o pagubă). În ultimă instanţă dacă liceenilor (şi părinţilor lor) le convine aşa, să se accepte ca măcar pentru gimnaziu elevii să aibă o sală proprie.

Deschis la dialog

Pentru că, aşa cum arătam, noul director al Colegiului Naţional „Moise Nicoară”, prof. Radu Bereteu, spunea, la începutul anului şcolar, că în centrul atenţiei vor sta elevii şi mai menţiona importanţa unui parteneriat real cu părinţii, am dorit să aflăm poziţia conducerii în această problemă.

„Până în prezent – ne-a declarat directorul Bereteu – nu a venit nici un părinte să vorbească, direct cu mine, despre această problemă. Eu sunt deschis faţă de absolut tot ce se mi se propune în beneficiul şcolii şi al elevilor. Din păcate, acum nu sunt săli suficiente pentru toate clasele (avem 35 de clase şi doar 23 de săli, celelete 11 fiind laboratoare şi cabinete). Mai avem, în plus, câteva săli (reabilitate după renovare) dar nu au mobilier până când nu-l vom primi pe cel nou (a fost deja constractat pentru 500.000 de euro). Dar, repet, îi aştept pe părinţi să vină şi să vorbească. Şi sper că o vor face şi luni, când vom avea şedinţa consiliului reprezentativ al părinţilor”.

Un mic calcul şi…propuneri

Un părinte ne-a propus un mic calcul. O elevă de cls. a V-a de înălţime şi greutate medie are cam 30-35 kg. Un ghiozdan ce conţine 5-6 manuale pentru o zi cu tot atâtea ore şi respectiv 5-10 caiete (de clasă şi de teme) plus penarul, sandvişul, sticla cu apă (pentru că la acest liceu nu există chioşc) ca să nu mai vorbim de echipament sportiv sau eventuale culegeri, cântăreşte cel puţin 4-5 kg. Raportat la un adult acest calcul ar însemna că o persoană adultă ce cântăreşte 60 kg ar trebui să se „relaxeze” şi să se deplaseze în toate pauzele cărând cam 10 kg. ceea ce cu siguranţă nu e nici plăcut, nici uşor.

Altul a venit cu ideea ca domnul director să facă el însuşi un experiment şi, din oră în oră, să îşi adune tot de pe birou şi hainele din cuier şi să meargă să lucreze în altă sală din şcoală ca să vadă cum e şi ca să dea, eventual, un exemplu elevilor.

Cei mai mulţi ne-au spus că şi-au spus punctul de vedere şi în şedinţele cu părinţii, la nivel de clasă, şi îl vor exprima (preşedinţii comitetelor de părinţi) în şedinţa la nivel de şcoală.

Clasa profesorului?

Te-ai fi aşteptat ca noua formulă să aibă în centrul atenţiei profesorul? Că elevii aleargă la nu ştiu ce sală unde profesorul X îşi ţine orele? Acolo unde acesta are o sală plină cu materiale didactice specifice disciplinei pe care o predă şi cu care nu se poate deplasa? Nici pomeneală. Şi profesorii sunt în „mişcare”. Pe lângă cataloage (pe care le iau din cancelarie) merg, după fiecare pauză, spre altă sală. Pentru că nu ajung la toţi profesorii (61 la număr) şi le-au fost repartizate, câteva pe fiecare catedră sau pe…arii curriculare.