La eveniment au fost invitaţi să participle: Florian Bodog – Ministrul Sănătăţii, Viorel Serban – Ministrul Finanţelor Publice, Florian Costache – Preşedinte Consiliul Economic şi Social, Preşedintele CNAS, Gheorghe Borcean – Preşedinte Colegiul Medicilor România, Corneliu Florin Buicu – Preşedinte Comisia pentru sănătate şi familie Camera Deputaţilor, Ion Luchian -Preşedinte Comisia pentru sănătate şi familie Senat, Academia de Advocacy, preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, ai CNAS şi Direcţiilor de Sănătate Publică precum şi parlamentarii din judeţele Arad, Bihor, Caraş Severin, Timiş şi Hunedoara. Evenimentul va fi moderat de către dr. Adrian Dărăbanţiu – presedinte SMFA şi dr. Daniel Popovici – presedinte SMFCS.
Finanţarea medicinei primare, în dezbatere, la Arad
Finanţarea medicinei primare, în dezbatere, la Arad
Societatea de Medicina Familiei Arad, Societatea de Medicina Familiei Bihor, Societatea de Medicina Familiei CaraşSeverin, Societatea de Medicina Familiei Hunedoara, Societatea de Medicina Familiei Timiş şi Consiliul Local Civic Arad organizează dezbaterea publică cu tema: Finanţarea medicinei primare – importanţă şi necesitate prezentă. Măsuri şi perspective. Evenimentul va avea loc sâmbătă 06.05.2017, ora 13, la amfiteatrul Aula Magna al Universităţii de Vest Vasile Goldiş - campus universitar.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Piotr Tolstoi, noul președinte al Comisiei pentru afaceri internaționale din Duma de Stat (camera inferioară a parlamentului rus), a declarat duminică că împărțirea sferelor de influență între Rusia, SUA și China la summitul de la mijlocul lunii noiembrie de Cooperare Economică Asia-Pacific (APEC) este mai importantă decât negocierile pentru pace în Ucraina, relatează EFE.
Mapamond
Europenii și Franța vor fi reprezentați la discuțiile dintre Rusia și Ucraina, mediate de SUA, care vor avea loc pe 10 și 11 noiembrie la Abu Dhabi, a afirmat duminică ministrul francez de externe Jean-Noël Barrot, fără a preciza cum se va desfășura concret această reprezentare, relatează AFP.
Mapamond
Procurorul general al SUA, Todd Blanche, un aliat al președintelui republican Donald Trump, a avertizat duminică asupra posibilității lansării unor investigații împotriva politicienilor democrați care s-ar folosi de noua lor majoritate din Congres pentru a iniția anchete motivate politic contra membrilor și aliaților administrației republicane, relatează agențiile AFP și EFE.
Mapamond
Parchetul polonez a anunțat duminică deschiderea unei anchete pentru o acțiune cu „caracter terorist” în urma atacului armat soldat cu șase morți și 15 răniți în orașul Cracovia (sud), relatează AFP.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 08-11-2026 sunt următoarele:
Local
Pecica a găzduit primul eveniment din acest an al campaniei naționale „Doar pentru că nu se plânge, nu înseamnă că nu mai are nevoie de tine!”
Local
Unul, în vârstă de 20 de ani, a fost reţinut pentru încălcarea ordinului de protecţie, altul de 18 ani a primit ordin de protecţie pentru hărţuirea unei persoane.
1
Local
Poliţiştii arădeni au depistat, în ultimele 48 de ore, mai mulţi bărbaţi care au săvârşit infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice.
ARADON Sport local
Echipa lui Cristi Sculici a dat lovitura la Pecica în min. 90! Sântana nu a rezistat liderului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!