aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
FOTO | Mețianu, strada visurilor frânte

FOTO | Mețianu, strada visurilor frânte

De Andreea Pintea
la 21 February 2024 10:45 Reactualizat la: 21 February 2024 11:32
33 Comentarii

FOTO | Mețianu, strada visurilor frânte

Foto: A.P.
21 February 2024 10:45 Reactualizat la: 21 February 2024 11:32
Parafrazând titlul melodiei celor de la Green Day, „Boulevard of Broken Dreams”, strada Mețianu este fără doar și poate strada visurilor frânte, un vis pentru o pietonală ajunsă talcioc, o stradă în care miroase a sărăcie, a durere și a neputință.
Scris de Andreea Pintea - Parafrazând titlul melodiei celor de la Green Day, „Boulevard of Broken Dreams”, strada Mețianu este fără doar și poate strada visurilor frânte, un vis pentru o pietonală ajunsă talcioc, o stradă în care miroase a sărăcie, a durere și a neputință.

Trimite articolul

X

Strada Mețianu. Decăderea unui vis prea mare pentru Arad, o pietonală mâncată de prea multă sărăcie și neputință, o cicatrice, dacă vreți, pe fața Aradului. De mii de ori am trecut pe Mețianu, încă de pe vremea când se auzea tot la fiecare pas „anti-baby, baterii avem”. Am stat la cozile lungi și parcă fără de sfârșit la magazinul mixt din capătul străzii, cel ce dădea în Piața Catedralei și, copil fiind, am numărat de zeci de ori cadourile ambalate din vitrina aceluiași magazin, în perioada sărbătorilor. Librăria din „colț de pe Mețianu” a fost un alt punct de reper, la fel ca magazinul „Casnica” dinspre Bulevardul Revoluției.

 

Ani și ani de zile se prea poate ca după Corso, Mețianu să fi fost cea mai circulată stradă din oraș și asta pentru că dădea înspre Piața Mare sau Piața Catedralei. Acum, Mețianu e doar o pietonală ce adună zeci de spații de închiriat și în care durerea celor care par învinși de viață se simte prin toate crăpăturile.

Sigur că nu e nicio noutate, desigur că în ultimii ani strada și-a pierdut poate și ultima fărâmă de speranță, dar chiar și așa, șocul unei plimbării pe Mețianu îl resimți din plin. S-a vrut o pietonală care să includă baruri și cafenele, un loc al socializării, o arteră vie. Asta s-a vrut. Realitatea, însă, a demolat rând pe rând fiecare vis pentru Mețianu. Barurile nu au rezistat, cafenele nu s-au relocat pe pietonală și socializarea a ajuns o discuție despre dureri și boli între cei care își mai duc veacul prin zonă.

Mețianu, o zonă lăsată pradă second-handurilor pentru ani și ani de zile, o stradă care acum geme pur și simplu sub greutatea propriului destin.

Spațiile comerciale au afișe cu numere de telefon și își așteaptă viitorii chiriași. Dar cine să mai vină? Au fost magazine alimentare, au fost magazine cu specific local, au fost francize. Și au eșuat cu toatele. Au mai rămas câțiva temerari: un chioșc cu ziare, o pizzerie, câteva magazine cu de toate și cam atât.

Câțiva meseriași vechi încă mai au prin curți mici ateliere meșteșugărești, un ceasornicar sau vreun pantofar. Pe băncile, plătite la timpul lor cu mii de euro, câte un arădean își așează tacticos marfa, în speranța că poate găsește vreun cumpărător sau măcar mai schimbă o vorbă cu cei care trec prin zonă.

Agale câțiva pensionari se mai îndreapta către noua piață, căci în locul pieței de altă dată e un șantier, încă în lucru.

Despre viitoarea piațetă, ca spațiu de promenadă, așteptările sunt rezervate, axa Piața Avram Iancu – Mețianu – Piața Cadralei – Turnul de Apă fiind un fezabilă mai mult în teorie decât în practică, după cum ne-a demonstrat realitatea ultimilor ani.

FOTO | Mețianu, strada visurilor frânte

 

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
centru ,
din oraș ,
Metianu ,
oras ,
piata catedralei ,
pietonala ,
pietoni ,
strada metianu ,
Urban
33 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. helmut says:
    February 21, 2024 at 11:10 am

    opera marelui Falca, la fel si Piata Catedralei care a devenit un chici,
    nu trebuie sa mai dam puterea la asemenea specimene, nu mai trebuie lasati nici sa deschida gura puturoasa
    Rusine Falca, esti un porc

    Reply
  2. Chicago Bull says:
    February 21, 2024 at 11:31 am

    Realitate trista. De ce? Cum de s-a ajuns aici?

    Reply
    • Irina says:
      February 22, 2024 at 8:40 am

      E tipic pentru conducerea arădeană: furt de bani prin contracte cu firme „agreate”, care teoretic câștigă licitații, (a se vedea firma lui Falcă și cele care execută lucrări și prestează servicii la instituțiile finanțate prin CJA) și rezultă mari realizări, gen Mețianu, Piața Catedralei etc. Și Căsoaia a adus fonduri serioase, măcar e folosită la ceva, urmează Șoimoș. Orice investiție e folosită politic ca sursă de bani, pe studii de tot felul, plătite, ca și lucrarea, cât nu fac! Aradul e distrus, un oraș mort, față de cele din jur, care urcă, sunt pline de viața, reală, nu proiecte de hârtie, în care pozăm notabilitățile orașului în fața vreunei prostii vopsite și publicăm articole elogioase prin presă și rețele de socializare! E aceeași administrație de peste 20 de ani! Arădenii plictisiți nu mai votează. Cei înregimentați în sistemul lor de propagandă, da! Am fugit de comunism și trăim în democrație, serios? Aceeași Mărie, cu altă pălărie. Într-o democrație reală, tu, autoritate, răspunzi în fața mea, cetățeanul. Și mai vor să fie elogiați, totuși, cine plătește pe cine, nu noi i-am „angajat” pe ei? Nu-i mai dăm și jos?

      Reply
      • maria tereza says:
        February 22, 2024 at 9:13 am

        Perfect adevarat Irina.

        Reply
  3. Observator says:
    February 21, 2024 at 11:40 am

    Această stradă, care are și un senzațional Regulament, aprobat prin HCLM Nr. 70/2012, a înghițit foarte mulți bani.
    În art. 1 din Anexa Regulamentului, se arată că “funcțiunea dominantă a străzii Mețianu reprezintă o îmbinare dintre funcțiunea rezidențială, social-culturală, comercială și de recreere.”
    Se mai arată că “această diversitate necesită o protecție specială, deoarece prezintă atractivitate pentru turismul urban și investitorii importanți.”
    Oare era doar o bătaie de joc sau și declarație emfatică, demagogică, de tip impostură politicianistă…?

    Reply
    • Jina says:
      February 21, 2024 at 1:26 pm

      Ăștia sunt conducătorii pe care i-am votat, sorry, i-ati votat ! Atât ați putut ! Asta ați votat, asta avem !

      Reply
      • UnNimeniCaTotiCeilalti. says:
        February 21, 2024 at 3:27 pm

        I-am votat, este adevărat. Dar de ce i-am lăsat să stea în funcție ?

        Reply
    • f.b. says:
      February 22, 2024 at 6:57 am

      Observator,
      O declaratie care sa näimeasca in cheltuirea banului public. Era de asteptat ca se ajunge aici, mai ales dupa desfiintarea Pietei Mari. Nici boschetarii nu prea mai au ce cauta pe acolo. Chiar si biserica pierde. Rominul dupa ce consuma o bere, doua, trei, mai dadea un ban sa i se ierte släbiciunea.

      Reply
  4. Cetatean says:
    February 21, 2024 at 11:41 am

    Inainte de reabilitare au fost facute Studii de oportunitate, prefezabilitate, fezabilitate etc. bine remunerate. Ce a stat la baza lor ? A intrebat cineva pe ce s-au dat banii ? Ce nu s-a realizat din proiectele initiale, inafara fatadelor jalnice ale caselor si taraganarea fara sparsit a reabilitarii Pietei Catedralei, a aspectului , tot jalnic de pe str. Cicio Pop si Goldis etc. ? Inca odata se dovedeste ca toate conducerile dupa ’90 au mentinut Aradul un sat dezindustrializat si adormit. Nota – remarca apolitica.

    Reply
  5. aradean says:
    February 21, 2024 at 11:57 am

    Metianu praf Pta catedralei praf ,asa va ajunge si Revolutiei……………
    ce mai urmeaza oare ? Pta M Vitazu, cumva? ar fi pacat dar nu imposibil

    Reply
  6. Stan says:
    February 21, 2024 at 1:32 pm

    Cum naiba asemenea strazi in alte orase sunt pline seara de seara? Terase pline,oameni linistiti ce ies la o cafea,un ceai ,un croisant sau de ce nu la o bere…
    O imagine dezolanta sub obladuirea lasata de Falca si ai lui.Aradul e un dezastru,oamenii sunt plictisiti si resemnati,nici o atractie viabila pentru un turist urban….JALE…

    Reply
    • Asa e says:
      February 21, 2024 at 7:47 pm

      Exact asta am vrut sa punctez, dar mi-a fost lene sa scriu. Asa e !

      Reply
  7. Tuluz-Lotrec says:
    February 21, 2024 at 1:40 pm

    Arad, orasul visurilor frante

    Reply
  8. Alin says:
    February 21, 2024 at 2:15 pm

    Mițianu strada fălcosului neprihănit atâția a putut oglinda administrație falconistă de 20 de ani

    Reply
  9. gigi says:
    February 21, 2024 at 2:19 pm

    ce mama naibii o tot frecam atata ?
    presa si legislativul au dat cu mucii in fasole. Aici pentru ca habar n-au ce este pe strada, al cui, si cat. Case de oameni, si spatii comerciale cat cutia de chibrit.
    Cine naiba sa deschida cafenele pe o strada unde nu este spatiu suficient pentru acces auto + mobilier de localuri ?
    Traimi noi in lumea noastra, si cand nu pusca realitatea cu ea, facem scandal.

    Vezi pistele de biciclete. Au latrat unii cativa ani, cand s-a exploatat latratura, si s-a facut “lucrare” ala io ala io. toti numa la acuzat, nimeni n-a mai cauzat.

    Reply
    • Onică says:
      February 21, 2024 at 3:43 pm

      Au distrus-o cei care au vrut de lucru pentru ca să își umple Buzunarele așa cum au făcut cu tot orașul deoarece nu mai sînt UNGURII cei care modelează acest oraș si OLTEANU împreună cu MOLDOVENII și o modifică ca la ei acasă de bătaie de joc

      Reply
    • Dacă se vrea se poate says:
      February 21, 2024 at 7:55 pm

      Am fost în Timișoara la un restaurant cu specific japonez situat intr-o zona pietonala. Am parcat la vre-o 500 m de local iar localul unde se servea masa avea în jur de 30 mp. Părerea mea este ca Metianu se preta cel mai bine pentru diverse localuri de alimentație publica în funcție de capacitatea localului. De ex.daca spațiul nu permite servirea mesei în local se putea cu servire “to go” dacă spațiul este mai mare cu servire în local.

      Reply
  10. ady says:
    February 21, 2024 at 2:46 pm

    Un exemplu..printre multe altele… de conducere marca inginerului constructor GIȚĂ FALCONE de la Brad și a supușilor săi….

    Reply
  11. sim says:
    February 21, 2024 at 3:03 pm

    nu stiti face diferenta intre un blog personal si un ziar online?

    Reply
  12. Klara says:
    February 21, 2024 at 3:06 pm

    Eu sunt de parere ca calitatea umana e de vina. Multi au plecat ori au decedat si in locul lor au venit persoane de calitate indoielnica in tot Aradul nu doar pe strada Metianu.

    Reply
  13. driver72 says:
    February 21, 2024 at 4:05 pm

    Bun gasit!pacat!pai de aceea nu mai este animata pt ca au distrus piata catedralei si tot ce inseamna comert in zona respectiva!nici macar comunisti nu au distrus asa ceva!eu cred ca toate pietele vor disparea incetul cu incetul,au adus mallurile si toate mega hipermarketurile in oras care normal nu au ce cauta,imi aduc aminte de primul stadion din romania,cfr,distrus….ma doare ca aradean cand se distruge istoria unui oras ! dar cel mai grav un oras care va deveni un viitor fara viitor!orase din vestul tarii se dezvolta.timisoara.oradea,cluj,alba iulia,etc.ca aradean observ ca se bate pasul pe loc si nu evoluam spre bine.un oras aglomerat,prea aglomerat de hipermarketuri si malluri!

    Reply
  14. De unde sunteți, măi... ? says:
    February 21, 2024 at 4:18 pm

    Pe vremuri erau tovarăși cu ” economie politică” la cap : care au mai și gândit.
    “Uciderea ” străzii Forrai/Mețianu este rezultatul gândirii ? celor…. de azi

    Reply
  15. Mircea says:
    February 21, 2024 at 5:28 pm

    Cu strada nu-i nici o tragedie. Nu mai este vad comercial. A fost. Baiu e cu piata.

    Reply
  16. Mircea says:
    February 21, 2024 at 5:33 pm

    Cu strada nu-i nici o tragedie. Nu mai este vad comercial. A fost. Baiu e cu piata. Sitematizarea cred ca a fost facuta de martieni. Poate cineva sa configureze un traseu cu masina de la facultatea de teologie pana pe strada Marasesti. Logic si economic. Mircea

    Reply
  17. decebalus says:
    February 21, 2024 at 8:50 pm

    pai astia suntem noi aradenii care de multi ani ne tot batem in piept ca nu mai votam falcone si gasca lui si cand suntem la urna ne dam singuri cu stangu in dreptu!!!!
    asta a-ti votat asta primiti, Aradul un oras industrial poluat!!!!
    pai de ce sa investeasca ceata falconetilor sa faca din Arad un oras turistic cand ei au contracte cu takata, leoni si ce draq de firme mai sunt in zona industriala, tocmai sa nu investeasca intr-un Arad turistic macar 50%!!!!
    suntem cu cel putin 100 de ani inapoi fata de Timisoara si Oradea gratie antilopilor falconeti!!!!

    Reply
  18. Aga says:
    February 21, 2024 at 8:54 pm

    O strada care nu duce nicăieri. În loc sa modernizeze și sa inverzeasca piața țărănească alimentara vor sa facă un loc de plombare-pt cine?- alcătuit majoritar din betoane și expunere la soare fără nici o umbra(O contribuție im portanta la încălzirea globala) .Vara o sa leșine de caldura eventualii plimbărețî.Ca un individ face cum îl taie capul,no problem,doar atunci când ce face se răsfrânge asupra tuturor.

    Reply
  19. A. Luca says:
    February 21, 2024 at 9:24 pm

    Strada care duce …. nicaieri!

    Reply
  20. Timea says:
    February 22, 2024 at 2:34 am

    Stau pe str. Mețianu de câțiva ani. Destul de des apar articole despre strada asta. În general același conținut : plânsul după trecut. Într-adevăr s-a transformat zona. A devenit o stradă liniștită. Vorbind de localuri și spații comerciale închise, nu cred, că doar politicienii sunt de vină. Viața s-a schimbat. Achiziționăm produsele on-line, sau din Mall. Stând vis-a-vis de piață, foarte rar am ajuns la cumpărături acolo.Ori făceam foarte devreme, ori în weekend. În ultimii ani nu a fost piața așa bogată de produse. Am suportat gălăgia de la ore, când lumea încă dormea, mizeria că “produs accesoriu”, mirosuri neplăcute. Spațiile comerciale sunt destul de mici , strada nu prea spațioasă. Am fost la cină la unul dintre cele hoteluri renumite ,pe Bulevard. Era gol. Doar noi, 6 persoane. Sunt sigură, că în Mall era plin. Să fiți realiști cei, care scrieți articole lunar despre strada asta. S-a transformat. E liniște. Așteptăm să se termine lucrările.

    Reply
  21. Tot un eu says:
    February 22, 2024 at 3:46 am

    Bine ca la intersecția străzilor Octavian Goga cu Horia a făcut ” lin-dicu ” ăla pentru blonda lui ca deh , cică aștepta prea mult blonda sa vireze pe O. Goga trebuind sa dea prioritate de dreapta, sau pavatul Bulevardului Revoluției tot ceva prin firma lui blondi si lista continuă. Acuma vrea sa mai stea încă o runda la adunătura de ” eu “, sa aibă continuitate, pe cartea de munca ca nu da bine sa ai întreruperi din câmpul muncii. Sper sa vina schimbarea si sa refacem Piața Mare și celelalte clădiri și astfel vom avea vizitatori, bani la bugetul local und und und.

    Reply
  22. bluesbreakers says:
    February 22, 2024 at 6:57 am

    Strada Metianu a fost cea mai circulata și mai animată arteră arădeană în anii copilărie și adolescentei mele.De pe corso veneau dimineața nemtoicile din Aradul Nou cu cărucioarele cu cinci roți pline de legume,de la Sageata verde veneau din Podgoria Aradului tarancile cu coșurile alea mari.De la magazinul Olimpic până la merceria (unde e acum agenția cfr),ai găsit de toate.Langoserie,pescărie,consignatiile, birturi,casnice….La capătul străzii se deschidea Piață Catedralei unde ai găsit de toate,vânzătorii fiind direct producătorii,nu speculanții (pilarii) de acum.Fiecare rand de mese avea grătarul cu mici cu niște hote mecanice impozante.Asta era farmecul Aradului.Acum ce avem : dezastru.Pacanele,farmacii,bănci (și la propriu și la figurat),telefonie mobilă asta predomină.

    Reply
    • f.b. says:
      February 23, 2024 at 6:09 am

      bluesbreakers,
      Nemtii, cu siguranta, nu aveau carucioare cu 5 roti, poate rominii.

      Reply
  23. maria tereza says:
    February 22, 2024 at 9:25 am

    Falca si prietenii lui au luat sufletul Aradului. Orasul nostru nu mai are suflet. Are in schimb Lidl-uri nenumarate, mall-uri in centrul orasului (ne mai miram ca nu mai avem micii comercianti care sa insufleteasca orasul, sa-l faca atractiv, dezirabil pentru turism?) Vedem acum , dupa 20 de ani ce inseamna sa dai destinele unui oras pe mana unor arivisti , ai unor sacali politici. Lipsiti de cultura, de onoare, de bun simt. Plini de orgolii si vanitosi care cred ca cine invinge in ciomageala politica are dreptate, orasul Arad a ajuns o victima. Un oras care nu-si va reveni pentru ca este el insusi vinovat de prostia de a-i fi votat continuu chiar pe cei care l-au distrus.
    Nu Falca e de vina oameni buni. Aradenii sunt de vina.

    Reply
  24. stefan rusu says:
    February 22, 2024 at 12:46 pm

    ieri am trecut pe metianu,am admirat “rezistenta”la intemperii a pavajului,varza,surpat crapat etc,montat de niste neica nimeni precum cei din piata,cam asa v-a arata si piata peste citiva ani,locuiesc in zona,ma amuz cind ii vad pe saltimbancii care desfac pavajul si incearca sa-l repuna la loc se presupune ca mai corect,aiurea nu le iasa,rosturi si de 2cm,vai de noi sintem niste papagali,ne meritam soarta

    Reply
  25. Cele mai citite știri

    1
    INFORM MEDIA PRESS angajează: DISTRIBUITORI DE PRESĂ
    2
    Au ars zeci de hectare din proximitatea localității Nădab
    3
    Dublu medaliat cu aur la Cupa României
    4
    Trump a făcut presiuni asupra lui Zelenski să renunţe la Donbas, confirmă un responsabil ucrainean pentru AFP
    5
    Persoane apropiate Kremlinului afirmă că la Moscova „nu există dispoziție pentru pace”
    6
    POLITIC. Cadar: „O dezbatere populistă nu aduce beneficii nimănui”
    7
    Primăria Arad, în roşu și galben, de ziua mondială a luptei împotriva poliomielitei
    8
    Corina Chiriac și Aurelian Temișan aduc strălucire Balului Comunității Arădene
    9
    ANUNȚ DE PARTICIPARE
    10
    Bărbat de 38 de ani, decedat într-un incendiu, la Cil

    Local

    Reținut după ce a furat un telefon, la Pâncota
    PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.

    Local

    VIDEO
    Cinci bărbați reținuți pentru furt de motorină
    Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.

    Local

    FOTO
    Palatul Copiilor din Arad, supus reconversiei
    Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.

    UT Arad

    Clipe cumplite, accidentare horror: se zbate între viață și moarte după ce s-a ciocnit cu portarul echipei UTA
    MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.

    Local

    Angajații Muzeului ne oferă „Ornamente cu poveste”
    O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.

    Advertorial

    Top criptomonede cu potențial pentru 2026

    România

    Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare” a fost depusă
    Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament. 1

    România

    Instanța supremă atacă din nou la CCR legea de modificare a pensiilor magistraților
    Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților. 2

    Local

    POLITIC. Falcă, despre revitalizarea economiilor locale
    Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă. 1
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.