Strada Mețianu. Decăderea unui vis prea mare pentru Arad, o pietonală mâncată de prea multă sărăcie și neputință, o cicatrice, dacă vreți, pe fața Aradului. De mii de ori am trecut pe Mețianu, încă de pe vremea când se auzea tot la fiecare pas „anti-baby, baterii avem”. Am stat la cozile lungi și parcă fără de sfârșit la magazinul mixt din capătul străzii, cel ce dădea în Piața Catedralei și, copil fiind, am numărat de zeci de ori cadourile ambalate din vitrina aceluiași magazin, în perioada sărbătorilor. Librăria din „colț de pe Mețianu” a fost un alt punct de reper, la fel ca magazinul „Casnica” dinspre Bulevardul Revoluției.

 

Ani și ani de zile se prea poate ca după Corso, Mețianu să fi fost cea mai circulată stradă din oraș și asta pentru că dădea înspre Piața Mare sau Piața Catedralei. Acum, Mețianu e doar o pietonală ce adună zeci de spații de închiriat și în care durerea celor care par învinși de viață se simte prin toate crăpăturile.

Sigur că nu e nicio noutate, desigur că în ultimii ani strada și-a pierdut poate și ultima fărâmă de speranță, dar chiar și așa, șocul unei plimbării pe Mețianu îl resimți din plin. S-a vrut o pietonală care să includă baruri și cafenele, un loc al socializării, o arteră vie. Asta s-a vrut. Realitatea, însă, a demolat rând pe rând fiecare vis pentru Mețianu. Barurile nu au rezistat, cafenele nu s-au relocat pe pietonală și socializarea a ajuns o discuție despre dureri și boli între cei care își mai duc veacul prin zonă.

Mețianu, o zonă lăsată pradă second-handurilor pentru ani și ani de zile, o stradă care acum geme pur și simplu sub greutatea propriului destin.

Spațiile comerciale au afișe cu numere de telefon și își așteaptă viitorii chiriași. Dar cine să mai vină? Au fost magazine alimentare, au fost magazine cu specific local, au fost francize. Și au eșuat cu toatele. Au mai rămas câțiva temerari: un chioșc cu ziare, o pizzerie, câteva magazine cu de toate și cam atât.

Câțiva meseriași vechi încă mai au prin curți mici ateliere meșteșugărești, un ceasornicar sau vreun pantofar. Pe băncile, plătite la timpul lor cu mii de euro, câte un arădean își așează tacticos marfa, în speranța că poate găsește vreun cumpărător sau măcar mai schimbă o vorbă cu cei care trec prin zonă.

Agale câțiva pensionari se mai îndreapta către noua piață, căci în locul pieței de altă dată e un șantier, încă în lucru.

Despre viitoarea piațetă, ca spațiu de promenadă, așteptările sunt rezervate, axa Piața Avram Iancu – Mețianu – Piața Cadralei – Turnul de Apă fiind un fezabilă mai mult în teorie decât în practică, după cum ne-a demonstrat realitatea ultimilor ani.