„Domnul Galiş este un politician şi un consilier local, dar îi lipsesc cu desăvârşire rezultatele. Sfaturi poate da oricine, dar aşteptăm şi fapte. Nu stă în picioare ideea că dumnealui, fiind consilier în opoziţie, nu are pârghiile necesare pentru a realiza ceva. Dimpotrivă, dumnealui este la putere, reprezentant al unui partid aflat la guvernare. Dacă îi pasă de soarta Aradului, să apeleze la colegii săi de la Bucureşti şi să deblocheze fondurile pentru investiţii. Cele două pasaje, şcolile, finanţarea spitalelor etc. sunt obiective mult mai importante pentru arădeni decât cele invocate de domnul Galiş. Mă mir că acum îl preocupă parcurile pe domnul consilier, dar când a fost să se voteze bugetul, inclusiv sumele destinate pentru spaţii verzi, dumnealui a votat împotrivă”, a declarat Glad Varga. El mai spune că „ liberalii abordează false probleme ale societăţii în schimb păstrează o tăcere suspectă faţă de disponibilizările din sistemul de Finanţe, faţă de regionalizarea făcută „pe genunchi” absolut defavorabilă Aradului şi alte subiecte la fel de „fierbinţi”. Aradul este marginalizat de când USL este la Putere. Asta trebuie să explice domnul Galiş arădenilor, pentru aceste probleme trebuie să găsească soluţii. Şi, dacă tot a abordat subiectul «parcuri», îi reamintesc domnului Galiş că în privinţa parcului de la Pădurice, guvernul USL este restant cu aproape un milion de lei (997.180). Sumă reprezintă finanţarea prin fondul de mediu a reamenajării Parcului Pădurice”.
Glad Varga il acuza pe Galis de populism
Reactualizat la:
ARAD.Consilierul municipal PDL, Glad Varga, apreciază drept „populiste” declaraţiile colegului său din CLM, liberalul Florin Galiş.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!