Sindicatul Naţional al Funcţionarilor Publici (SNFP) solicită autorităţilor centrale să se asigure protecţia angajaţilor instituţiei în activitatea specifică de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale, dotarea necesară pentru exercitarea sarcinilor de serviciu şi plata orelor suplimentare. „Ceea ce solicităm este doar aprobarea statului special al comisarilor din gardă, prevăzut prin OUG 91/2003. În acest statut sunt reglementate drepturile şi obligaţiile specifice, plata orelor suplimentare (pentru că noi efectuăm controale şi sâmbăta, duminica, în timpul sărbătorilor legale, pe timp de noapte), protejarea comisarilor în acţiunile întreprinse noaptea”, a declarat Eugen Stânean, lididerul sindicatului comisarilor din Garda Financiară Arad.
Fără ore suplimentare…
Acesta afirmă că s-a ajuns până acolo încât cei care pleacă în control să o facă cu maşinile proprii, iar benzina să fie decontată doar uneori. „Când avem acţiuni, mergem cu maşinile personale, pentru că Daciile din dotare au ajuns pe butuci. Sunt din 1991, şi ar fi trebuit casate de mult, dar nu s-a făcut acest lucru pentru că s-ar fi impus înlocuirea lor. În ultima vreme, noapte de noapte suntem pe teren pentru combaterea traficului de ţigări şi produse accizabile, fără ca aceste acţiuni să fie plătite”, a mai spus Stânean.
Pe întreaga perioadă de derulare a conflictului de muncă, comisarii, membrii ai SNFP, nu vor mai desfăşura activităţi impuse de autoritate în afara orelor de program, până când nu li se va aproba statutul. „Necesitatea rezolvării revendicărilor prezentate de SNFP, reprezintă o condiţie de bază în ceea ce priveşte asigurarea cadrului legal de desfăşurare a activităţilor specifice acestei instituţii, cu efect pozitiv asupra întăririi capacităţii instituţionale, în prevenirea şi combaterea evaziunii şi fraudei fiscale”, se arată într-un comunicat trimis la redacţie de S.N.F.P.
Lucian Şerban
Trimite articolul
XAr fi bine sa faca greva cel putini 10 ani,ca sa dam spaga mai putina.Ati vazut vreunul din ei sa umble pe jos sau cu autobuzul? este o rusine!!!!