aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Interviu JA: Casian Toma, primarul comunei Pilu - „Administrația, un partener real pentru cetățeni”

Interviu JA: Casian Toma, primarul comunei Pilu - „Administrația, un partener real pentru cetățeni”

De Alin Gherasim
la 20 August 2026 08:47

Interviu JA: Casian Toma, primarul comunei Pilu - „Administrația, un partener real pentru cetățeni”

20 August 2026 08:47
Casian Toma, primarul comunei Pilu, aflat la primul mandat, vorbește despre provocările administrației locale, despre idei și viziuni, despre proiectele și despre investițiile din comuna aflată la graniță.
Scris de Alin Gherasim - Casian Toma, primarul comunei Pilu, aflat la primul mandat, vorbește despre provocările administrației locale, despre idei și viziuni, despre proiectele și despre investițiile din comuna aflată la graniță.

Trimite articolul

X
JURNAL ARĂDEAN: Sunteți unul dintre cei mai tineri primari din județul Arad, câștigând primul mandat în fruntea comunei Pilu în 2024. După doi ani de activitate, cum vi se pare administrația? Ce așteptări ați avut, ce concluzii ați tras până acum?
CASIAN TOMA: Administrația este, cu siguranță, mult mai complexă atunci când o privești din interior și când responsabilitatea finală îți aparține. Din exterior vezi proiectele, lucrările și rezultatele, însă în spatele fiecărei investiții sunt foarte multe proceduri, documente, avize, termene și, uneori, situații pe care trebuie să le rezolvi din mers.
Am venit la Primăria Pilu cu multă energie și cu dorința de a schimba lucrurile într-un ritm cât mai rapid. Probabil că aceasta a fost și cea mai importantă lecție a primilor doi ani: în administrație nu tot ceea ce îți dorești se poate face imediat. Sunt proceduri care trebuie respectate și sunt lucruri care nu depind exclusiv de primar sau de Primărie.
În același timp, am învățat că trebuie să fii foarte perseverent. Dacă apare o problemă, trebuie să cauți o altă soluție. Dacă o finanțare nu mai este disponibilă, trebuie să cauți o altă sursă. Dacă o procedură întârzie, trebuie să urmărești permanent situația și să faci tot ceea ce depinde de tine pentru a merge mai departe.
Pentru mine, administrația înseamnă în primul rând responsabilitate față de comunitate. Oamenii nu sunt interesați de explicații birocratice și este firesc să fie așa. Ei vor să vadă drumuri mai bune, o școală în condiții bune, utilități, curățenie și o comună care se dezvoltă. Iar rolul nostru este să găsim soluțiile prin care aceste lucruri să se întâmple.
După acești primi doi ani pot spune că sunt în continuare la fel de motivat. Avem foarte mult de lucru, dar cred că am reușit să punem în mișcare proiecte importante și, mai ales, să stabilim o direcție clară pentru dezvoltarea comunei Pilu.
JA: Ați preluat Primăria Pilu într-un moment destul de delicat din punct de vedere al finanțărilor nerambursabile, cu majoritatea liniilor de finanțare europene epuizate, cu programe care erau aproape finalizate, într-o perioadă cu o politică națională instabilă și cu o situație internațională deloc propice. Cum ați reușit să depășiți aceste perioade de criză?
CT: Din acest punct de vedere, momentul în care am preluat mandatul nu a fost unul dintre cele mai favorabile pentru o administrație aflată la început de drum. Multe dintre liniile importante de finanțare europeană fuseseră deja lansate sau chiar epuizate, iar marile programe naționale prin care administrațiile locale au realizat investiții în ultimii ani, cum au fost PNDL sau Programul „Anghel Saligny”, nu mai ofereau aceleași oportunități pentru proiecte noi.
La acestea s-au adăugat instabilitatea politică de la nivel național, schimbările administrative și constrângerile bugetare. Toate acestea se resimt până la nivelul unei comune și pot genera întârzieri în diferite etape ale proiectelor.
Vreau însă să precizez foarte clar un lucru: nu avem proiecte blocate la București și nici nu am lăsat proiectele să ajungă într-o asemenea situație. Am avut și avem anumite întârzieri, unele independente de administrația locală, dar acestea nu sunt întârzieri foarte mari. De fiecare dată am încercat să anticipăm problemele și să găsim soluții pentru ca investițiile să continue.
Am preferat să nu folosim contextul dificil drept scuză. Am urmărit fiecare oportunitate de finanțare care s-a deschis, indiferent dacă vorbim despre fonduri europene, programe naționale sau alte surse nerambursabile. Acolo unde am avut posibilitatea să depunem proiecte, am făcut-o.
Cred că pentru o comună precum Pilu aceasta este singura abordare corectă. Bugetul local nu poate susține singur investițiile mari de care avem nevoie, astfel că trebuie să fim permanent pregătiți cu documentații și proiecte pentru momentul în care apar sursele de finanțare.
Chiar și într-o perioadă complicată, am reușit să atragem finanțări și să continuăm investițiile începute. Nu spun că a fost simplu și nici că toate lucrurile au mers în ritmul în care ne-am fi dorit, însă important este că proiectele merg înainte și că am găsit soluții pentru fiecare dintre ele.
JA: Să revenim la ce se lucrează în comuna Pilu. Care sunt proiectele care vizează învățământul pe care le implementați?
CT: Educația este una dintre prioritățile administrației noastre, pentru că, dacă vrem ca familiile tinere să rămână în Pilu, trebuie să le oferim copiilor condiții cât mai bune aici, în comună.
Unul dintre cele mai importante proiecte este „Construire sală de sport în Comuna Pilu pentru Școala Gimnazială Pilu, amenajare teren și dotarea unității de învățământ”, cu o valoare totală de 6.975.336,37 lei și termen de finalizare 31 decembrie 2028.
Prin acest proiect vom extinde și moderniza infrastructura educațională a Școlii Gimnaziale Pilu unde vor fi reabilitate sălile de clasă și dotate cu toate materialele necesare. Investiția cuprinde construirea sălii de sport, modernizarea și dotarea ciclului primar și gimnazial. Practic, vrem să creăm condiții moderne atât pentru procesul educațional, cât și pentru activitățile sportive.
De această infrastructură vor beneficia direct aproximativ 174 de persoane, dintre care 145 sunt elevi, iar 29 sunt cadre didactice și personal didactic auxiliar. Este important pentru noi și faptul că proiectul pune accent pe accesul egal la educație și pe copiii care provin din grupuri vulnerabile.
Dincolo de clădiri și dotări, investițiile în educație înseamnă și o investiție în viitorul comunei. O școală modernă și bine dotată îi ajută pe copii, îi ajută pe profesori și le oferă părinților un motiv în plus să aibă încredere că și într-o comună mică se poate face educație în condiții foarte bune.
JA: În ceea ce privește infrastructura rutieră și utilitățile, care sunt lucrările care se desfășoară sau urmează să se desfășoare în comuna Pilu?
CT: Aici discutăm despre unele dintre cele mai mari și mai necesare investiții pentru comuna Pilu.
În primul rând, avem proiectul „Extindere rețea de canalizare și apă potabilă în comunele Pilu și Grăniceri, județul Arad”, demarat prin Planul Național de Redresare și Reziliență – PNRR și preluat, în 2025, de Administrația Fondului pentru Mediu.
Valoarea proiectului este de 54.287.553,19 lei, iar valoarea totală a finanțării nerambursabile este de 43.588.607,26 lei, echivalentul a 8.860.373,46 euro, la care se adaugă TVA aferent cheltuielilor eligibile, în valoare de 8.208.437,51 lei.
În cadrul proiectului sunt prevăzuți aproximativ 17,438 kilometri de rețea de distribuție a apei potabile și 32,297 kilometri de rețea de canalizare. Termenul de finalizare este 16 decembrie 2027.
Este o investiție majoră pentru Pilu, pentru că vorbim despre servicii publice de bază și despre condițiile de trai ale locuitorilor. Apa și canalizarea nu mai reprezintă de mult un lux, ci infrastructura minimă pe care trebuie să o asigurăm unei comunități care dorește să se dezvolte.
Un alt proiect foarte important este modernizarea drumurilor de exploatație agricolă din comuna Pilu. Agricultura reprezintă una dintre activitățile economice de bază ale comunei, iar starea acestor drumuri influențează direct activitatea fermierilor.
Modernizarea va îmbunătăți accesul către terenurile și exploatațiile agricole, va reduce costurile de transport și uzura utilajelor și va permite deplasarea în condiții mai bune și mai sigure. Drumurile modernizate înseamnă, în același timp, acces mai rapid către ferme, către terenurile agricole și către serviciile de care agricultorii au nevoie.
Este și o investiție în competitivitatea agriculturii locale. Atunci când fermierii pot ajunge mai ușor la terenuri și își pot transporta produsele în condiții mai bune, costurile scad, activitatea devine mai eficientă, iar întreaga economie locală are de câștigat.
Avem în comuna Pilu o suprafață agricolă utilizată de aproximativ 6.401 hectare, ceea ce arată foarte clar cât de importantă este această infrastructură pentru economia locală.
Prin aceste investiții încercăm, practic, să recuperăm într-un timp cât mai scurt decalajele de infrastructură: apă, canalizare și drumuri mai bune. Sunt lucrări care poate nu sunt întotdeauna spectaculoase în timpul execuției, dar care schimbă fundamental condițiile de trai și perspectivele de dezvoltare ale unei comune.
JA: În final, spuneți-ne ce planuri aveți pentru ceea ce înseamnă aspectul comunei? Ce investiții au fost realizate deja, ce vă propuneți să mai faceți pentru a schimba fața puțin „ponosită” a comunei Pilu?
CT: Cred că trebuie să recunoaștem situația așa cum este: comuna are nevoie de o schimbare vizibilă și sunt multe lucruri care trebuie puse la punct. Nu mă interesează însă să caut vinovați în trecut. Oamenii ne-au ales pentru ceea ce putem face noi de acum înainte.
Am început cu lucrurile de bază, iar unul dintre acestea este curățenia. O comună îngrijită nu presupune întotdeauna investiții de milioane de euro. Presupune organizare, consecvență și grijă față de spațiul public. Vreau ca oamenii să observe treptat că întreaga comună Pilu este mai curată și mai ordonată și, în același timp, vreau să îi determinăm și pe cetățeni să fie parte din acest efort. De asemenea, am realizat și un loc de joacă pentru copiii de la grădinița din Pilu, în spatele școlii gimnaziale pentru ca ce mici să se poată bucura și de joacă în aer liber. Nu e mare, dar a fost foarte bine primit. Odată cu finalizarea lucrărilor de reabilitare a grădiniței din Vărșand, se va amenaja și acolo un loc de joacă similar, pentru ca cei mici să se bucure și aici de aceleași condiții.
Am investit și în infrastructura de transport local, prin amenajarea și modernizarea stațiilor de autobuz, astfel încât oamenii, mai ales elevii și navetiștii, să aștepte mijloacele de transport în condiții decente, nu în intemperii.
Un alt obiectiv pe care l-am finalizat este dezvoltarea infrastructurii de siguranță publică, prin extinderea sistemului de camere de supraveghere în comună, pentru a descuraja faptele antisociale și a oferi locuitorilor un plus de siguranță.
De asemenea, avem în plan – și parțial în implementare – stații de încărcare pentru vehicule electrice, pentru a alinia comuna Pilu la tendințele actuale de mobilitate și pentru a atrage și investitori sau vizitatori care folosesc astfel de vehicule.
Nu în ultimul rând, urmărim dezvoltarea unor servicii de colectare a deșeurilor, prin infrastructura de tip CAV (colectare selectivă a deșeurilor cu aport voluntar), care să vină în sprijinul cetățenilor pentru deșeurile care nu pot fi ridicate de firma de salubritate. Prin acest proiect dorim să nu se mai arunce deșeuri și gunoaie necontrolat.
Toate aceste investiții, mari și mici, au un singur scop: să schimbăm percepția despre Pilu, să arătăm că o comună mică poate arăta modern, curat și primitor și că administrația locală poate fi un partener real pentru cetățeni, nu doar o instituție cu care te întâlnești o dată la patru ani.
Obiectivul meu este ca schimbarea să se vadă. Nu doar într-un proiect mare sau într-o singură stradă, ci în aspectul general al comunei: în curățenie, în spațiile publice, în stațiile de autobuz, în infrastructură, în școală și în serviciile pe care le oferim.
Nu putem schimba totul peste noapte și nici nu vreau să promit acest lucru. Dar putem face ca, de la an la an, Pilu să arate mai bine și să ofere condiții mai bune. Mi-aș dori ca, la finalul mandatului, oamenii să nu aibă nevoie de explicații despre ceea ce am făcut. Să se uite în jur și să vadă singuri diferența.
Nu putem schimba totul peste noapte și nici nu vreau să promit acest lucru

Trimite articolul

X
Taguri:
Arad ,
Casian Toma ,
interviu JA ,
Pilu ,
primar
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    A murit dr. Voicu Văgălău. Avea 88 de ani
    2
    STOLN a dispărut chiar în seara lansării. Un microbuz neidentificat apare pe camerele de supraveghere
    3
    Premierul desemnat Luca Niculescu: Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin
    4
    Comunicat de presă de finalizare
    5
    Literatura crestina: carti care hranesc mintea si sufletul
    6
    Memorial, în amintirea lui Ionuț Leac
    7
    Trei arădence, în finala internațională a Little Prince & Princess 2026
    8
    FOTO | Noaptea în care Biblioteca a prins viață
    9
    Bolojan: pensiile și salariile ar trebui mărite pentru a compensa scumpirile. Când ar putea crește veniturile?
    10
    MApN: Un crater și fragmente de dronă - identificate în zona localității Gropeni din județul Brăila

    România

    Premierul desemnat Luca Niculescu: Sunt deschis la discuții și respect ideile bune, indiferent de unde vin
    Premierul desemnat, Luca Niculescu, a subliniat marți că, în ultimii patru ani, cât timp a coordonat procesul de aderare a țării la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, „partidele politice au reușit să susțină împreună un obiectiv important pentru România, dincolo de diferențele firești dintre ele”, consens care a contat enorm.

    România

    S-a lansat Ghidul Național al Studentului
    Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării, în parteneriat cu Ministerul Educației și Cercetării, lansează Ghidul Național al Studentului 2026/2027, o resursă concepută pentru a facilita accesul la informații clare și structurate despre viața universitară din România.

    Local

    Filmul „Queen–Budapest”, miercuri, la Cinema „Arta”
    Filmul prezintă cel mai mare concert al trupei pe un stadion. Va fi proiectat de la ora 19 la „Arta”.

    Mapamond

    Două nave, atacate de drone în apele Bulgariei. Una dintre nave s-a scufundat
    Două nave de mărfuri generale au fost lovite de drone în apele bulgare ale Mării Negre: un feribot sub pavilion bulgar a salvat echipajul format din 18 persoane al uneia dintre nave, în timp ce cealaltă s-a scufundat în largul coastei, în apropierea orașului Byala, informează marți BGNES.

    Advertorial

    Din România către agricultura europeană: ambasadoarea Italiei, Laura Aghilarre, vizitează MASCHIO GASPARDO în Chișineu-Criș, Arad.
    De 23 de ani, fabrica din Arad reprezintă un pilon industrial strategic pentru întregul Grup. Producția, tehnologia și competențele locale fac din România o componentă importantă a rețelei internaționale MASCHIO GASPARDO.

    Local

    Aproape 900 de misiuni pentru pompierii arădeni, în septembrie
    Cele mai multe au fost intervenții SMURD, însă luna a fost marcată și de 114 incendii, dintre care 76 de vegetație uscată și resturi menajere.

    Local

    Bătaie în baia unui club din incinta Ștrandului Neptun
    Bătaie în baia unui club din Arad: un adolescent de 17 ani, cercetat după ce a lovit un tânăr de 27 de ani. Agresorul a fost plasat sub control judiciar. 1

    Local

    Bursa absolvenților, pe 9 octombrie la AJOFM Arad
    Tinerii absolvenți care sunt în căutarea unui loc de muncă pot consulta ofertele companiilor arădene la Bursa Muncii din octombrie.

    ARADON Sport local

    Liga 5 – Lider surpriză în Seria A
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.