aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Interviurile Discuţiei secrete: M. Duțescu: „Aradul e un oraș în care m-aș muta mâine"

Interviurile Discuţiei secrete: M. Duțescu: „Aradul e un oraș în care m-aș muta mâine"

la 2 June 2018 19:48

Interviurile Discuţiei secrete: M. Duțescu: „Aradul e un oraș în care m-aș muta mâine"

2 June 2018 19:48
Festivalul Internațional de Literatură Discuția Secretă, aflat la a cincea ediţie, nu vine oricum ci cu patru interviuri realizate cu patru dintre invitaţii de seamă ai evenimentului, pregătite de inima şi sufletul festivalului: Cătălin Lazurca.
Scris de tripon - Festivalul Internațional de Literatură Discuția Secretă, aflat la a cincea ediţie, nu vine oricum ci cu patru interviuri realizate cu patru dintre invitaţii de seamă ai evenimentului, pregătite de inima şi sufletul festivalului: Cătălin Lazurca.

Trimite articolul

X

Lista invitaților Discuției secrete 2018 și programul complet al evenimentelor pot fi consultate pe discutiasecreta.ro.
Iată al treilea interviu, cel cu M. Duţescu.

CL: Eşti membru fondator Discuţia secretă. Descrie în câteva rânduri experienţa ta în gruparea DS, eventual cea de la festivalul omonim.

MD: Discuția Secretă e direct legată de experiența Clubliterar, și așa a și apărut, ca o regrupare a unora dintre membrii Clubului, când acesta își dădea ultima suflare. Ce cred că a contat atunci este un anumit radicalism bun al celor care s-au trezit incluși (cred) de tine pe Discuție, în dimineața de după măcel. A se înțelege: toate astea erau chestii care se întâmplau, cum se zicea pe vremuri, pe niște portaluri de Internet. Deci n-a murit nimeni pe bune, nu s-a zbătut nimeni în agonie la propriu, decât poate sufletește, de la vorbe și prostioare răspândite online. Așadar, m-am trezit și eu în acest grup secret, alături de cei cu care îmi făcea oricum cel mai mult plăcere să interacționez când eram pe Club. Selecția, revin, cred că chiar tu ai făcut-o. După ce am consumat dispariția Clubului, vorbind între noi câte-n lună și-n stele, invenția Festivalului a apărut firesc, îmi aduc aminte, deși nimeni nu credea cu adevărat că chiar va lua amploarea pe care o are azi – și pe care, mi se pare, a țintit-o încă de la prima ediție. Eu am fost din doi în doi ani, fiindcă în ceilalți ani am avut de fiecare dată câte un bebeluș în casă și mi-a fost pur și simplu jenă să mă fofilez câteva zile din casă, oricât de tare mi-aș fi dorit.

CL: Păi da, într-un top făcut în glumă pe Discuţie, ai fost declarat cel mai realizat membru al grupării: arhitect de succes, predai la Universitatea de Arhitectură, ai trei copii, ai luat şi premii pentru cărțile tale. Iar ţie, de fapt, îţi place să proiectezi despre tine o imagine de golănaş, aproape cocalar (?). De unde vine asta? De la autoironie? Din fibra ta teleormăneană?

MD: Nu sunt un arhitect de succes. Adică sunt doar în măsura în care până acuma am tot încercat să nu fac mizerii și să umplu orașul de clădiri penibile. Dar de la asta și până la succesul real, consistent, e cale lungă. La Arhitectură predau din același motiv pentru care scriu și literatură: din nevoia de a echilibra totuși amărăciunea care vine odată cu „succesul” despre care ziceai. Imaginea de golănaș, pe de altă parte, e tot o contraofensivă periodică, care-mi vine automat atunci când sunt tras prea tare în partea cealaltă: Oh, dar tu ești așa un băiat minunat, arhitect de succes, profesor la facultate!, ai o familie minunată, copiii… Ce să mai, ferice de cin’ te-a luat și felicitări părinților, că te-au crescut așa frumos! Ei, iată că nu m-au crescut așa frumos.
CL: Ce le citeşti copiilor? Ce cărţi ai recomanda?
MD: Mie îmi place realismul, și când scriu, și când citesc. Realismul cât mai puțin magic, ca să fiu mai exact. Asta îmi place să le citesc și copiilor, deși majoritatea cărților pentru copii sunt niște bolboroseli infinite despre personaje ireale și animale care vorbesc, și tot așa. E greu să le faci față, le mai citesc și din alea, unele sunt drăguțe, dar nu se compară cu – să zicem – „Din ținuturi îndepărtate”, de Ghenadi Sneghiriov. Asta e o carte pe care am citit-o de sute de ori când eram copil și pe care am găsit-o de curând într-un anticariat, le-am citit copiilor mei din ea și le place enorm, mă pun să le citesc în fiecare seară – deci intuiția mea funcționează. Sau o fi doar genetică.

CL: Ca arhitect, cum ţi se pare Aradul?

MD: Este un oraș în care m-aș muta de mâine, dacă eu și soția am avea joburile pe care le avem în București. Cel mai mult îmi place relația pe care o are cu Mureșul – că, din centrul orașului, în 5 minute ajungi în mijlocul naturii.

Cine este M Duţescu

Arhitect de profesie, M. Duţescu (n. 1979, Alexandria), a debutat în 2010 cu volumul de poezie şi toată bucuria acelor ani trişti (Editura Cartea Românească). În 2014, el a revenit cu un al doilea volum de poeme, franceza un avantaj (Editura Pandora M), dar şi cu un roman, Uranus Park, apărut la Editura Polirom, pentru care a primit titlul de tânăr prozator al anului 2014. La Discuția secretă va citi sâmbătă 9 iunie, la Cafeneaua literară Joy s, alături de Diana Geacăr, Vlad Moldovan, Filip Florian și Miron Zownir.

Trimite articolul

X
Taguri:
aradon ,
Discuția secretă ,
interviu ,
Jurnal Aradean
0 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

    Cele mai citite știri

    1
    Reținut, după ce a amenințat paznicii din gară
    2
    Global Ethics Day, la UAV
    3
    Șansă pentru 45 de tineri vulnerabili din Arad
    4
    Au căutat un sinucigaș și au găsit... droguri, în Arad
    5
    Tribunalul București respinge cererea DIICOT de prelungire a arestului preventiv pentru Călin Georgescu
    6
    Președinta Iliana Iotova câștigă primul tur al alegerilor prezidențiale din Bulgaria, dar va fi nevoie și de turul al doilea
    7
    FOTO| Transporturi ilegale de porci, descoperite la Nădlac. Animalele vor fi eutanasiate
    8
    Anunț de participare
    9
    Banca de Alimente, promovată în Carrefour Arad
    10
    Bulgarii votează la alegerile prezidențiale pe fondul temerilor legate de securitate și al diviziunilor privind războiul din Ucraina

    Local

    Șansă pentru 45 de tineri vulnerabili din Arad
    Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.

    Local

    Centrală fotovoltaică la Spitalul de la Mocrea
    Cu o investiţie de 1,4 milioane de lei, Spitalul de la Mocrea ar putea să îşi asigure o parte din energia electrică. 1

    România

    Proiect de lege: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
    PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului.

    Mapamond

    Studiu: Pe Marte există vulcani latenți și o poartă deschisă către viață
    Marte nu este o planetă moartă: noi semne de activitate vulcanică au fost detectate pe „Planeta Roșie”, a cărei suprafață găzduiește cei mai mari vulcani din Sistemul Solar, ceea ce sugerează posibilitatea de apariție a vieții, informează AFP.

    Mapamond

    Trump afirmă că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa
    Președintele american Donald Trump a declarat miercuri că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează AFP.

    Mapamond

    Trump susține că războiul din Iran a meritat, deşi acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani
    Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că războiul din Iran a meritat, deşi a recunoscut că acesta a contribuit la înfrângerea suferită de republicani în alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, în urma cărora partidul său a pierdut controlul asupra Congresului, relatează Reuters.

    Ştiri sportive

    Ana Maria Bărbosu, suspendată doi ani de TAS pentru încălcarea regulamentului antidoping
    Sportiva română Ana Maria Bărbosu a fost sancţionată cu o perioadă de ineligibilitate de doi ani, după ce Divizia Antidoping a Tribunalului de Arbitraj Sportiv a menţinut parţial cererea disciplinară a Federaţiei Internaţionale de Gimnastică (World Gymnastics) împotriva gimnastei, pentru trei controale antidoping ratate (ADRV), potrivit site-ului TAS de la Lausanne.

    România

    Secția pentru judecători a CSM respinge acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu
    Secția pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii a respins, miercuri, acțiunea disciplinară exercitată împotriva fostului judecător Laurențiu Beșu.

    Mapamond

    Liderul democraților din Senatul SUA susține că războiul din Iran „trebuie să se încheie”
    Liderul democraților din Senat, Chuck Schumer, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că războiul din Iran trebuie să se încheie, relatează AFP.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.