„Indolenţa crasă şi nepăsarea conducerii liberale a CJA generează din nou consecinţe grave în judeţ. De data aceasta este vorba despre inundaţii şi culmea într-o zonă în care an de an se ivesc astfel de probleme. Mai precis pe porţiunea de drum judeţean dintre Dieci şi Revetiş, care a devenit iar impracticabilă din cauza topirii zăpezii şi revărsării apelor Crişului Alb. Sute de oameni sunt blocaţi iar Marinel Cionca se relaxează în jilţ, vorbind în gol despre alte şi alte festivisme, în timp ce plănuieşte să prade bugetul pe sindrofii inutile cu miros de partid. Soluţii nu are, tehnice sau logistice, nici nu intenţionează să găsească, pentru că este mult mai uşor să mimezi actul administrativ decât să îl exerciţi. Am început anul cu drumuri înzăpezite, CJA făcând figuraţie şi la acest capitol, continuăm cu inundaţii, ne stricăm zilnic maşinile pe drumurile judeţene iar Marinel şi Bîlcea mai au tupeul să pretindă încrederea oamenilor şi mai trist, votul lor. Oare ce gândesc acum gospodarii din Revetiş despre incompetenţa şi indiferenţa celui mai slab preşedinte al Consiliului Judeţean Arad de după Revoluţie? Nu cred că ar vrea să ştie”, spune consilierul judeţean PSD Ioan Gligor.
Ioan Gligor (PSD): „Sute de oameni sunt blocați de ape”
Ioan Gligor (PSD): „Sute de oameni sunt blocați de ape”
ARAD. Consilierul județean Ioan Gligor acuză conducerea CJA de incompetență, referindu-se în special de situația locuitorilor din zona Dieci – Revetiș.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!