aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Judecătoria Arad decide: clanurile au câștig de cauză

Judecătoria Arad decide: clanurile au câștig de cauză

De Alin Gherasim
la 28 May 2025 12:58
8 Comentarii

Judecătoria Arad decide: clanurile au câștig de cauză

Impunătoarea vilă din Timișoara FOTO: DEBANAT.RO
28 May 2025 12:58
Primăria Timișoara și-a dus lupta cu clanurile de pe Bega la Judecătoria Arad, instanță care le-a ținut partea celor din urmă.
Scris de Alin Gherasim - Primăria Timișoara și-a dus lupta cu clanurile de pe Bega la Judecătoria Arad, instanță care le-a ținut partea celor din urmă.

Trimite articolul

X

Justiția din Arad devine cunoscută la nivel regional și, de ce nu?, național. Și nu prin pedepsirea exemplară a unor infractori, ci prin sentințe „cu cântec” luate în dosare în care toate datele sunt evidente. Cel puțin, din punctul de vedere al uneia dintre părți. În luna august a anului trecut, ziarul nostru a anunțat faptul că un proces care viza un imobil din Timișoara, respectiv o vilă din centrul orașului, de pe Bulevardul CD Loga, care este proprietate a Primăriei Timișoara, este ocupată abuziv de membrii ai clanului Cîrpaci, din orașul de pe Bega. Iar, pentru a-i scoate din casa pe care o ocupau abuziv, reprezentanții Municipalității din Timișoara au deschis un proces de evacuare. Având toate actele de proprietate în mână, având toate avantajele și premisele unui proces ușor, simplu, Primăria Timișoara a solicitat Judecătoriei Timișoara evacuarea celor care ocupau abuziv clădirea cu pricina. După o serie de înfățișări și diferite excepții ridicate de avocații clanului Cîrpaci, Curtea de Apel Timișoara a decis să mute dosarul în orașul nostru, la Judecătoria Arad. Juriștii de la Primăria Timișoara s-au declarat încântați de această strămutare, anunțând că instanța din Arad va putea să judece dosarul fără a fi influențate de clanurile din Timișoara. Se pare, însă, că cei din primăria orașului de pe Bega s-au înșelat amarnic. Magistrații Judecătoriei Arad au „închis” ochii la toate dovezile și au emis o sentință pe care nu o înțelege nimeni.

Istoricul

„Cât de greu poate să fie să dai afară pe cineva din casa ta? Eh, se pare că greu, dacă casa se află pe un anumit bulevard din Timișoara. Azi, instanța a decis strămutarea la Arad a procesului pentru evacuarea celor care ocupă ilegal vila de pe CD Loga nr. 52. Acuși se face un an de când am recuperat această vilă din mâna celor care stau aici ilegal de decenii și am întabulat-o în patrimoniul statului. Tot de vreun an, ne plimbăm prin sălile de judecată pentru a-i scoate afară pe cei care stau în casa statului. Amânare după amânare, până când azi s-a decis că o luăm de la capăt la Arad. Nu ne judecăm pentru cine e proprietarul clădirii. Asta e clar: vila e în patrimoniul statului. Ne judecăm să-i scoatem afară și să folosim clădirea în beneficiul timișorenilor. CD Loga 52 e una din acele vile care au ajuns prin mijloace dubioase în mâinile unor familii celebre din Timișoara. Indiferent de câte tertipuri inventează, nu mă vor opri din a aduce înapoi în patrimoniul Timișoarei ce e al nostru”, spunea, în august 2024, Dominic Fritz, primarul Timişoarei.

Asta după ce, în 2023, Primăria a reuşit să câştige în instanţă dreptul de proprietate asupra unei vile impunătoare, ocupată abuziv de o familie de romi.

Sentință curioasă

Marți, 27 mai, după încă aproape un an de procese și înfățișări, Judecătoria Arad a venit cu o primă sentință. Și, contrar tuturor așteptărilor, dar și probelor depuse de Primăria Timișoara, sentința le ține partea celor din clanul Cîrpaci.

„Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamanţilor şi excepţia lipsei calităţii de reprezentant legal şi convenţional al Municipiului Timişoara, prin Primar al Primăriei Municipiului Timişoara şi a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, precum şi a inadmisibilităţii acţiunii, raportat la acţiunea civilă exercitată de reclamanţii Statul Român, prin Municipiul Timișoara, reprezentat prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, împotriva pârâţilor Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius, pentru evacuare pe calea procedurii speciale de evacuare. Respinge acţiunea civilă exercitată de reclamanţii Statul Român prin Municipiul Timișoara, reprezentat prin primar, Consiliul Local al Municipiului Timişoara, împotriva pârâţilor Momiţă Bona, Momiţă Elisabeth şi Momiţă Ionel Marius vizând evacuarea necondiţionată a pârâţilor din imobilul situat în ….., înscris în CF nr. …, pentru evacuare pe calea procedurii speciale de evacuare”, se arată în sentința Judecătoriei Arad. Așadar, instanța a luat la cunoștință faptul că proprietarul vilei de pe CD Loga este statul român, existând documente oficiale în acest sens. Cu toate acestea, cei care ocupă abuziv imobilul respectiv pot să stea liniștiți, în continuare, acolo. Asta a decis Judecătoria Arad.

Nu renunță

Totuși, Primăria Timișoara nu renunță la luptă, ținând cont de faptul că sentința nu este definitivă și poate fi atacată. Juriștii de pe Bega au la dispoziție 30 de zile pentru a înainta apel la sentința emisă de instanța din orașul nostru.

„Primăria Municipiului Timișoara rămâne fermă în efortul de a recupera patrimoniul orașului și continuă demersurile legale pentru a reda comunității clădirea de pe bulevardul CD Loga nr. 52. După decizia de astăzi a Judecătoriei Arad de respingere a acțiunii de evacuare pe procedură specială a celor care stau ilegal în imobil, municipalitatea va analiza cu atenție motivarea. Vila Loga 52 este în administrarea Primăriei Timișoara, iar comunitatea are dreptul legitim să o folosească. Clădirea de pe Loga 52 a fost recuperată în 2023, în urma unui parcurs juridic îndelungat, care a demonstrat caracterul ilegal al retrocedărilor din anii ’90. Deși imobilul a fost întabulat în patrimoniul statului și în administrarea Primăriei Municipiului Timișoara, accesul a fost blocat sistematic”, au anunțat reprezentanții primăriei de pe Bega.

Trimite articolul

X
Taguri:
cirpaci ,
judecatoria arad ,
loga ,
Primaria Timisoara
8 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. anonim says:
    May 28, 2025 at 1:08 pm

    Sa si gasit primaria din Timisoara unde sa duca cazul pt judecata !!! la arad 😂😂😂😂😂😂😂😂😂😂

    pai judecatorii din arad sunt printre cei mai ,, incoruptibili ,, 🤣🤣🤣🤣🤣🤣

    Reply
  2. Gică Din Contra says:
    May 28, 2025 at 2:56 pm

    Pentru consultanță de spacialitate…expertiză de expertiză,…să ia legătura cu președintele Nicușor Dan.Sigur are soluția!😅😂.

    Reply
  3. Rusinica! says:
    May 28, 2025 at 3:03 pm

    Ar trebui sa urmărească organele statului ce avere au acei judecători și neamurile lor,ce investiții fac……La Arad orice e posibil,vezi și cazul de la Nades….E revoltător ce se petrece la Arad,sunt și eu pățit unde au dovedit ,după metodele lor ,ca albul e negru.

    Reply
  4. Jiji official says:
    May 28, 2025 at 7:48 pm

    Momița > Statul român 🫣🫣🫣🫣🫣

    Reply
  5. gug says:
    May 28, 2025 at 9:23 pm

    Ar trebuii sa mearga in alte orase la judecatorii pe la arad e plin de vanzatori de tigari in fata la penny vlaicu au fost dusi in judecata si vanzaotorii au revenit si blocheaza trotuarul

    Reply
  6. Liviu Alexe says:
    May 29, 2025 at 8:28 am

    JUSTIȚIA ARĂDEANĂ ESTE CEA MAI CORUPTĂ DIN TOATĂ ȚARA.

    Reply
  7. Ady says:
    May 29, 2025 at 9:34 am

    La Arad Judecatoria si Tribunalul sunt un CLAN……deci….!!!

    Reply
  8. Coluse says:
    May 29, 2025 at 11:06 am

    Rusine!!!

    Reply
  9. Cele mai citite știri

    1
    Cristina Trăilă a demisionat din funcția de secretar general adjunct al Guvernului
    2
    Comisia Europeană: Vestul României, printre regiunile cele mai afectate de condițiile meteorologice extreme din ultimele luni
    3
    „Frații” au luat câte un punct, UTA rămâne fără victorie!
    4
    Vizita delegației arădene în China, la final
    5
    UTA rămâne penultima în Superligă!
    6
    Demisii și în CLM după noua lege ANI. Coralia Cotoraci şi Florin Mariş au părăsit Consiliul Local Arad
    7
    Au falsificat date în SUMAL 2.0 și au vândut ilegal lemn
    8
    Rezultatele extragerilor Loto
    9
    Start de sezon în Liga 5 la fotbal
    10
    Ministerul rus de Externe a declarat persona non grata un membru al personalului Ambasadei României la Moscova

    Local

    Vizita delegației arădene în China, la final
    Delegația arădeană a participat, în cele opt zile de vizită, la 16 evenimente, iar chinezii au lansat șase invitații pentru oamenii de afaceri arădeni.

    Local

    POLITIC. Dorian Curcanu: „De la o groapă acoperită de mărăcini, la o problemă rezolvată”
    Consilierul USR Arad, Dorian Curcanu, prezintă situația unei gropi „acoperită de mărăcini” care a fost în final asfaltată.

    UT Arad

    Mihalcea explică de ce UTA nu a adus mai multe puncte din deplasare
    ARAD. De pe vremea lui Laszlo Balint, UTA nu mai adună multe puncte din deplasare. Ba, mai mult, în acest sezon, elevii lui Adrian Mihalcea au făcut meciuri foarte slabe în deplasările de la FC Voluntari, Farul Constanța și FC Botoșani. Lucru recunoscut chiar de antrenor.

    ARADON Sport local

    Salbă de medalii la „Cupa Hod”
    HODMEZOVASARHELY. Sportivii CSŞ Gloria Arad au strălucit, zilele trecute, la concursul internațional de înot „CUPA HOD”, desfășurat în Ungaria, unde 541 de sportivi, reprezentând cluburi din Ungaria, Serbia, Republica Moldova și România, au luat startul în competiție.

    România

    Dan Tănasă, deputat AUR, a fost trimis în judecată pentru incitare la ură și discriminare împotriva imigranților
    Deputatul AUR Dan Tanasă a fost trimis în judecată de Parchetul General în legătură cu postări ale sale pe Facebook în care instiga românii să boicoteze muncitorii imigranți.

    ARADON Sport local

    Aur pentru kickboxerul Gabriel Bozan
    ARAD. Membru al structurii de intervenție a Penitenciarului Arad, Gabriel Bozan a câștigat medalia de aur la proba de kickbox din cadrul celei de-a XX-a ediții a Concursului sportiv-aplicativ militar dedicat Zilei Luptătorului Antiterorist „24 Decembrie”.

    România

    Surse: Călin Georgescu, audiat într-un nou dosar după ce ar fi făcut în public salutul legionar
    Călin Georgescu a fost audiat, joi, în Arestul Central, într-un nou dosar deschis de procurori, după ce fostul candidat la alegerile prezidențiale ar fi făcut salutul legionar la ieșirea dintr-o secție de poliție, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 1

    Evenimente

    Se apropie „Les Films de Cannes à Arad”
    Din selecția festivalului fac parte „Necunoscuta”, „Jurnalul unei cameriste” şi „Crăciun amar”.

    Local

    Veniţi cu Noi în drumeţie în zona Șoimoș-Milova
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.