Kerwei-ul din Aradul Nou are o tradiţie de zeci de ani, iar la această ediţie cea mai tânără pereche a fost formată din doi copilaşi de doar 3 ani. Sărăbătoarea de azi a început de dimineaţă, perechile întâlnindu-se la ora 9.00, toţi fiind îmbrăcaţi în port popular. Apoi, de la sediul Forumului Democrat al Germanilor din Arad perechile au defilat la biserica romano-catalică Aradul Nou. Aici au luat parte la o slujbă religioasă emoţionantă, la finalul căreia tinerii fiind primiţi la o recepţie la casa parohială. După aceste momente solemne a urmat şi mult-aşteptata defilare pe străzile din cartier. Acompaniate de orechestră, perechile au dansat şi au cântat spre bucuria celor care fie treceau cu maşinile prin zonă, fie pur şi simplu au ieşit din case pentru a se bucura de un spectacol tradiţional nemţesc. Kerwei-ul s-a încheiat cu un program cultural şi licitarea buchetului, sau a pomului cum este cunoscut în comunitate.
Kerwei in Aradul Nou
ARAD. Sărbătoare pe străzile din Aradul Nou. 32 de perechi au defilat prin centrul cartierului, încântându-i pe arădeni cu dansurile specifice comunităţii nemţeşti.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Un nou scenariu de fraudă, în care atacatorii trimit mesaje frauduloase, în aparență din partea companiei de streaming Netflix, a fost raportat de către utilizatorii din România, avertizează Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), într-o postare publicată, joi, pe pagina de socializare a instituției.
Mapamond
Amenințări cu bombe au forțat mai multe avioane să efectueze aterizări neplanificate în mai multe țări din Europa joi dimineață, cel mai recent episod de acest gen dintr-o serie de amenințări care vizează zborurile de pe continentul european, informează Reuters.
România
O celulă de criză a fost instituită joi pe Aeroportul Otopeni după ce a fost primit un mesaj privind o amenințare cu bombă într-o aeronavă care a aterizat de la Milano, transmite Serviciul Român de Informații.
Local
O nouă zi a Operațiunii Jupiter vizează (și) Aradul, joi desfășurându-se percheziții în zona Ineului.
1
Local
Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad a dublat, în ultimele zile, numărul de paturi pentru copiii cu hepatită A, pe fondul cazurilor numeroase, în condițiile în care în urmă cu o săptămână stăteau și doi pacienți într-un pat.
Local
Prin proiectul european „Youth Inclusion in Action”, la care Primăria Municipiului Arad este partener.
Citiți principiile noastre de moderare aici!