În continuare, vă propunem o discuție, față în față, cu o mamă fericită. Este vorba de Georgeta Effler, pe care am întrebat-o, punctual, cum a fost drumul Anamariei până la această reușită formidabilă și care, până la urmă, aduce cinste atât Aradului, dar mai ales României.

JURNAL ARĂDEAN. V-ați gândit vreo clipă că fiica dumneavoastră ar putea ajunge la acest nivel?

GEORGETA EFFLER. Ca orice părinte, mi-am dorit întotdeauna tot ce e mai bine pentru copilul meu. Totuși, niciodată nu m-am gândit atât de departe.

Cei trei profesori extraordinari care au luat premiul Nobel sunt cei care au fondat de fapt proiectul. La un moment dat, a apărut o idee fantezistă. Gândiți-vă că în 1990 să te apuci să confirmi teoria relativității a lui Albert Einstein, care fără nicio tehnologie a prevăzut așa ceva în urmă cu un secol, era ceva irealizabil. Unul din cei trei laureați a fost profesorul Anamariei, în perioada în care a studiat la facultatea CalTech din SUA. Cred că acest profesor a făcut-o pe Anamaria să îndrăgească partea aceasta de fizică gravitațională, de astrofizică şi, ca atare, ea imediat după facultate s-a implicat în acest proiect. Practic, lucrează de 10 ani la acest proiect. Desigur, ea este doar o mică părticică din ce înseamnă echipa care a pus umărul la această reușită. Echipa este mare, sunt oameni care au lucrat cinci ani și au plecat, însă toată lumea care a lucrat mai mult de trei ani au fost consemnată într-un document. Trebuie reținut faptul că în spatele acestui premiu stă munca a peste 100 de oameni, iar în ceea ce îi privește pe cei trei profesori, vreau să vă spun că sunt foarte modești. De fapt modestia îi caracterizează.

JURNAL ARĂDEAN. Ce fel de copil a fost Anamaria?

GEORGETA EFFLER. Ea este un copil dotat, la fel ca milioane de copii dotați din lume. A fost un copil care nu s-a plictisit niciodată, cuminte. A desenat și a citit foarte mult. Să nu credeți că a învățat foarte mult. Doar că eu cred că a fost foarte atentă și foarte logică în tot ce a făcut. Am știut că va realiza ceva, dar atât departe nu am crezut că va ajunge.

JURNAL ARĂDEAN. Ce ați simțit când ați auzit despre succesul copilului dumneavoastră? Cum ați primit vestea?

GEORGETA EFFLER. La prima discuție, întâi mi s-au tăiat picioarele pentru că m-a sunat la o oră la care ea nu sună de obicei. Mi-am făcut griji. La ea era șase dimineața. Ea de obicei mă sună după ora 20:00. Ea și-a pus alarma ca să audă nominalizarea de la Stockholm. În momentul în care mi-a răspuns, mi-a venit să leșin deoarece i-am simțit vocea emotivă, poate a și plâns, înainte, de bucurie. Eu am simțit-o tristă inițial, nu mi-am dat seama. Ea de fapt era fericită. Eu am întrebat-o: Ce s-a întâmplat, Anamaria? Care e baiul? Iar ea mi-a răspuns: „Nu e niciun bai, LIGO a luat Nobel-ul!” În acel moment am tras un chiot… recunosc. Am fost foarte bucuroasă. Mă bucur pentru fiica mea și pentru toată echipa deoarece munca lor asiduă a fost încununată.

JURNAL ARĂDEAN. Care a fost rolul dumneavoastră în formarea Anamariei? Care credeți că e, în general, rolul părinților în formarea copiilor?

GEORGETA EFFLER. Rolul nostru, al părinților a fost, cred, unul singur. Am educat-o pentru respectarea valorilor. I-am inoculat respectul pentru valori. Un respect pe care și eu la rândul meu l-am preluat de la bunici. Am învățat-o să nu mă sune de fiecare dată când are o problemă, ci să încerce să o rezolve singură. Cred că pe perioada școlii m-a sunat de două sau trei ori că nu se descurcă.

JURNAL ARĂDEAN. Cât de mult a contat școala, efortul propriu, profesorii de la clasă şi cât au contat meditațiile particulare în cazul fiicei dumneavoastră?

GEORGETA EFFLER. Fata mea nu a luat niciodată meditații, nici până în clasa a VIII-a, nici la liceu. Copilul meu, cred că undeva doar prin clasa a XII-a, a luat câteva meditații la matematică pentru a aprofunda puțin materia pentru examenul de Bacalaureat. Ea a terminat gimnaziul la fosta Generală 5, de la Podgoria. A avut norocul să fie într-o clasă foarte bună, cu elevi silitori, de elită, cu burse. Și să știți, pe lângă harul profesorilor, contează foarte mult și acest aspect. Un cadru sănătos în care să crească. Mai apoi, a studiat la Colegiul Național „Moise Nicoară”, unde, la fel, a avut colegi olimpici naționali și internaționali. Eu cred că mai bine să fii ultimul într-o clasă bună decât primul într-o clasă slabă. Anamaria este olimpică națională și șefă de promoție la Colegiul „Moise Nicoară” din Arad. În ceea ce privește facultatea, eu nici nu am simțit că am copilul la școală. Ea a obținut bursă la CalTech – California Institute of Technology, un institut de elită, axat exclusiv pe domeniul științelor. Nu a plătit decât câteva sute de dolari pentru examenele ce i-au permis să aplice la mai multe facultăți în SUA, aproximativ 15. În rest, din bursă, a avut asigurată cazarea, masa, transportul și o mică diurnă pentru cheltuieli personale. Ea doar ne anunța că are examene de dat, iar după, ne anunța că le-a luat. După ce a terminat facultatea, s-a angajat mai departe în această echipă de cercetare cu care a și obținut această perfomanță incredibilă.

JURNAL ARĂDEAN. Care e cea mai dragă amintire pe care o păstrați despre fiica dumneavoastră?

GEORGETA EFFLER. Sunt foarte multe. Însă, de departe, cea mai dragă și amuzantă, este când ea era în clasa întâi. Atunci, învățătoarea a întrebat fiecare elev ce vrea să se facă când vor fi mari. Ei bine, majoritatea au spus, doctori, avocați, ingineri etc. Când a ajuns rândul fetei mele, ea a spus: „Eu vreau să nu fac nimic, ca buni!”. Ea a ținut foarte mult la bunica ei. Ea era cea mai iubită și după aceea urmam noi.. A petrecut mult timp alături de ea.

JURNAL ARĂDEAN. Cu siguranță, acum sunteți unul dintre cei mai mândri părinți de pe planetă. Ce vă mai doriți pentru Anamaria?

GEORGETA EFFLER. Sincer… îmi doresc pentru fata mea să fie fericită și sănătoasă… atât!