George Simion își va lansa cel mai recent volum sâmbătă, 12 octombrie, de la ora 12, în Sala „Astra” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad. „Cum i-am cunoscut”, volumul ce va face cunoștință cu publicul arădean sâmbătă, continuă mesajul din prima lucrare semnată de autor, „Blocați în labirint”, dar deschide un front mult mai larg de subiecte ale prezentului românesc. „Capitolele abundă în idei percutante ca proverbele, dar tot amănuntele și detaliile sunt cheia cifrului care desface codexul sigilat – Sunt câmpiile noastre, și munții tot ai noștri, O republică mică condusă de oameni mici, Centenarul cu două tăișuri, Subteranele puterii, Românii din exil – o sută de ani de la Unire. 30 de ani de la Revoluție, 4 luni de la europarlamentarele 2019, Simion are conștiința istoriei la fiecare frază. Sesiunea de întrebări din final e dialogul scurt, dar profund al unui om care vorbește și în tăcere cu cei care îi sunt atât de apropiați sufletului: românii de pretutindeni. Pentru democrație și libertate pretutindeni, dar în primul rând, pentru români, Simion ne reamintește că omul trebuie să trăiască pentru cetate”, scriu cei de la Biblioteca Județeană.
Lansare de carte la Biblioteca „A. D. Xenopol”
Lansare de carte la Biblioteca „A. D. Xenopol”
Biblioteca Județeană va găzdui sâmbătă, 12 octombrie, o lansare de carte, în Sala „Astra”.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!