Potrivit datelor primite de la DJEPA, în primele trei trimestre ale acestui an, angajaţii direcţiei s-au deplasat de 11 ori la penitenciar pentru a realiza cărâi de identitate pentru deţinuţi. În urma acestor vizite, nu mai puţin de 186 de persoane aflate în detenţie au primit identitate. Mai mult, cei de la DJEPA au participat la sesiuni organizate în cadrul unor programe europene, aşa că îi consiliază pe deţinuţii care nu înţeleg importanţa actelor de identitate.
Le-au facut buletine detinutilor
ARAD. Direcţia Judeţeană de Evidenţa Persoanelor Arad (DJEPA) şi Penitenciarul Arad colaborează pentru introducerea deţinuţilor în evidenţe şi pentru a le face acestora acte de identitate.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
ARADON Sport local
Brankica Hadzovic, fostul căpitan de la FCC Baschet UAV Arad și actualul manager al clubului, se luptă de peste doi ani cu un cancer agresiv la sân, care s-a extins la ficat. Sârboaica a vorbit despre pierderea tatălui său, trecerea la chimioterapie, dezamăgirea că nu a dat rezultate, plecarea la tratament în Turcia și ajutorul primit din partea oamenilor.
Mapamond
Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
România
Premierul Luca Niculescu declară că repornirea Centralei Nucleare de la Cernavodă ar putea fi o chestiune de zile, în condițiile unui debit îmbunătățit al Dunării, ca urmare a ploilor din ultima perioadă.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat, marți, că va exista o indexare a pensiilor, care ar urma să fie pusă în aplicare, cel mai probabil, de la începutul anului viitor.
România
Șase magazine din România care aparțin unui singur lanț comercial au raportat creșteri anormale ale temperaturilor echipamentelor frigorifice, potrivit unei alerte publicate, marți, de Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC), în contextul valului de atacuri cibernetice asupra sistemelor frigorifice din mai multe țări din Europa.
1
Mapamond
Președintele american Donald Trump și-a apărat bilanțul, marți, într-un interviu acordat Fox News, la doar câteva ore după deschiderea primelor secții de votare în Statele Unite în alegeri cruciale pentru viitorul mandatului său, relatează AFP.
Local
Arădenii cu vârste cuprinse între 16 și 65 de ani se pot înscrie în programul „Salvator din pasiune”, derulat de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Arad. Pentru început, este necesară doar depunerea unei cereri.
1
Local
Numărul infecțiilor respiratorii a scăzut în ultima săptămână în județul Arad, însă cazurile de pneumonie sunt în creștere. În total, 52 de persoane au avut nevoie de internare în spital.
Citiți principiile noastre de moderare aici!