Iniţiativa „O zi cu primarul”, spune Galiş, a fost luată din dorinţa ca, printr-un dialog pe teme de interes pentru arădeni, să se elimine posibilitatea ca după alegerile de anul viitorul puterea şi opoziţia să mai aibă posibilitatea de a discuta în contradictoriu. Pe de altă parte, Florin galiş a declarat că „S-a încheiat perioada în care Gheorghe Falcă făcea jocurile în opoziţie”. Întrebat când anume se întâmpla aşa ceva, Galiş a răspuns: „Înainte de alegerea noilor preşedinţi la PNL şi PSD Arad”.
Liberalii au renuntat la „O zi cu primarul”
Reactualizat la:
ARAD. Marţi, la conferinţa de presă, liderul liberal Florin Galiş a anunţat că a expirat termenul până la care primarul Gheorghe Falcă ar fi putut să dea curs invitaţiei de a veni la sediul PNL.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Advertorial
Există ceva aproape magic în felul în care o bucătărie bine gândită schimbă atmosfera întregii locuințe.
România
România nu merită să piardă brusc miliarde de euro din finanțări sau fonduri, așa cum risca în vara anului trecut, iar românii, în ciuda învrăjbirii alimentate azi din toate direcțiile, au nevoie ca de aer de acești bani și de acest loc în lume, a scris, miercuri, pe pagina sa de socializare, ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
Evenimente
ARAD. Sâmbătă, 27 iunie, începe oficial ediția a XV-a a Ghioroc Summer Fest, eveniment devenit deja tradiție pe malul lacului Ghioroc.
România
Biroul Permanent Național al PSD a decis miercuri, în unanimitate, ca partidul să își asume responsabilitatea guvernării, iar președintele social-democraților, Sorin Grindeanu, să fie propunerea de premier.
Local
La data de 24.06.2026, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lipova a formulat o propunere de arestare preventivă față de inculpatul C.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe în modalitatea violenței în familie, amenințare și distrugere.
1
Local
Pe lângă solicitările SMURD, pompierii au intervenit și pentru stingerea a două incendii de vegetație uscată care au afectat în jur de 500 de metri pătrați.
România
Liberalul Cătălin Predoiu, ministru interimar al Afacerilor Interne, a declarat, miercuri, că nu va contesta o eventuală excludere a sa din PNL, arătând că e un „paradox” faptul că „cei care au votat un Guvern care includea liberali sunt considerați suspecți de neloialitate, dar votarea unui Guvern simplu PSD, chiar și cu condiții, este în regulă”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!