„Atitudinea lui Gheorghe Falcă prin care instigă părinţii la proteste este iresponsabilă şi inacceptabilă. Este o mare ipocrizie că primarul, care a devenit celebru pentru că nu a permis niciun fel de manifestaţii publice la Arad, cere acum oamenilor să iasă în stradă. Opinia publică trebuie să ştie că Şcoala Generală Mihai Eminescu funcţionează într-un spaţiu retrocedat încă din 2006. Întrebarea legitimă este de ce nu a rezolvat Gheorghe Falcă problema imobilului în patru ani de guvernare PDL, atunci când a avut un coleg de partid, pe Constantin Igaş, ministru de interne? Este bizar faptul că primarul Falcă a devenit foarte preocupat de fostul sediu al Poliţiei de Frontieră în momentul în care s-a pus problema mutării cele două servicii publice dintr-un mall, pe strada Mărăşeşti. Oare primarul este interesat de problema şcolii generale, sau de afacerea privată din mall? Considerăm că opinia publică are dreptul să ştie dacă Gheorghe Falcă, familia sau apropiaţii săi, au vreun interes legat de mall-ul respectiv. Îi cerem, prin intermediul mass-media arădene, să facă public precizările necesare”, a spus Marin Lupaş, preşedintele interimar al Organizaţiei Municipale PSD Arad şi consilier municipal.
Lupas acuza: Falca are o atitudine iresponsabila
Reactualizat la:
ARAD. PSD Arad apreciază că primarul Gheorghe Falcă exercită presiuni în cazul Şcolii Generale „Mihai Eminescu” din Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!