„Tot e bine că PSD și-a adus aminte de urgențele reale, acelea care au impus votul de necesitate, pentru că fostul guvern nu avea instrumentele necesare pentru a le mai rezolva, și a abandonat șantajul cu blocarea rectificării până la prezentarea unor deficite măsluite. Mai mult, Ordonanța de urgență de astăzi privind rectificarea confirmă ceea ce s-a moștenit: deficitul bugetar a scăzut, după primele 9 luni, la 3,81% din PIB, de la 5,31% în aceeași perioadă din 2025. Investițiile publice au crescut cu peste 25 de miliarde de lei față de nivelul din anul trecut”, a scris Bolojan pe Facebook.
Bolojan a subliniat că aceste cifre sunt date asumate oficial de Guvern și a criticat atitudinea PSD, despre care a spus că atacă în spațiul public deciziile pe care propriii miniștri le aprobă în ședințele Executivului.
„Sigur, pentru PSD este deja modus operandi să atace seara, la televizor, ceea ce miniștrii PSD au adoptat dimineața, în Guvern. Acum, că ați confirmat oficial buna moștenire, puneți mâna și guvernați, pentru că nevoile României nu se reduc la rectificare. Și încercați să guvernați mai bine decât ați făcut-o data trecută”, a adăugat fostul premier.
Potrivit acestuia, Ordonanța de urgență adoptată vineri „arată și ratările miniștrilor PSD”.
„Spre exemplu, în cazul Ministerului Sănătății, cea mai mare parte a sumelor rectificate este consecința eșecului domnului Rogobete de a aloca banii din buget în funcție de priorități, nu de preferințe sau interese, și de a accesa fondurile europene (PNRR și coeziune), în valoare de 700 de milioane de lei”, a mai susținut Ilie Bolojan.
Guvernul a aprobat, vineri, prima rectificare bugetară din 2026, care prevede fonduri suplimentare pentru medicamente și servicii medicale, plata pensiilor, servicii sociale și bugete locale, în condițiile menținerii țintei de deficit cash la 6,2% din PIB.
Sursa: AGERPRES
Citiți principiile noastre de moderare aici!