51 dintre aceste autoturisme vor fi distribuite la formaţiunile din cadrul Poliţiei Rurale, iar 8 la Poliţia Rutieră. Prin acest ultim lot de 59 de autoturisme, în acest an, Inspectoratul Judeţean de Poliţie Arad a fost dotat de IGPR cu un total de 109 de autoturisme marca Dacia Logan.
Anul acesta, în urma unei proceduri de licitaţie deschisă, Inspectoratul General al Poliţiei Române a achiziţionat, prin sistem de leasing financiar, 6000 de autovehicule, dintre care 2350 de autospeciale au fost repartizate structurilor de Poliţie Rurală. Acestea au fost distribuite pe etape, câte 300 de autovehicule, în perioada mai – iulie 2006, ridicându-se astfel gradul de dotare cu mijloace auto al structurilor de ordine publică din mediul rural, de la 23,2% la 93,5%.
“Prin dotarea inspectoratelor judeţene de poliţie cu aceste autoturisme, se urmăreşte adaptarea serviciului poliţienesc la nevoile şi aşteptările cetăţenilor, eficientizarea activităţii de patrulare, reducerea timpului de intervenţie la evenimente în zonele şi locurile date în responsabilitate, îmbunătăţirea activităţii de prevenire şi combatere a criminalităţii, respectiv, fluidizarea şi supravegherea traficului rutier”, informează Biroul de Presă al I.P.J. Arad.
E. Pantea
Trimite articolul
Xeste bine ca au fost dotati cu masinii noi eu sunt un pieton sper ca nu vor sta numai in masini Si la semaforu de linga teatru sa injure soferi care vin de pe str.Eminescu pietoni cind trec pe culoarea verde.
daca aceste loganuri au si dispozitiv de schimbat atitudinea total bolnava a tov. politisti e ok…. daca nu TRAIASCA SI INFLOREASCA salariul ,pardon POLITIA ROMINA