ARAD. Verificare în cazul morţii tinerei de 27 de ani, care a fost internată în comă profundă în 13 septembrie, la Spitalul Clinic Judeţean Arad, decesul survenind după aproape două săptămâni de la internare. Verificarea va fi efectuată de către inspectorii sanitari din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad. Aceştia vor începe o verificare în cazul produselor pentru slăbit consumate de către tânăra care a decedat săptămâna aceasta la Spitalul Judeţean. Potrivit Ministerului Sănătăţii, „din primele informaţii transmise de către DSP Arad, tânăra a consumat un produs achiziţionat de la un cabinet de wellness, produs fabricat în Italia, importat de către un importator international şi distribuit de o societate din România. Acest produs face parte din categoria alimentelor cu destinaţie nutriţională specială care, în conformitate cu Ordinul 387/251 din anul 2002, nu necesită autorizarea sau notificarea la niciuna dintre instituţiile cu atribuţii în acest sens. Potrivit legii, atribuţii de identificare a problemelor din acest domeniu revin Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru bioresurse alimentare –IBA, care a transmis faptul că operatorul din România s-a autosesizat în acest caz, a identificat lotul de produse din care făceau parte şi cele 3 cutii achiziţionate de tânără şi a prelevat probe pe care le-a transmis pentru verificări la unul dintre laboratoarele de analize dintr-o ţară membră UE.”
Ministerul Sanatatii cere verificari in cazul tinerei decedate
Ministerul Sănătăţii a cerut Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad să demareze verificări în cazul tinerei în vârstă de 27 de ani, decedată săptămâna aceasta la Spitalul Clinic Judeţean Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!