Potrivit programului vizitei ministeriale, ministrul va ajunge la Arad în jurul orei 9:30, la Universitatea „Aurel Vlaicu”, în Micălaca. Aici va purta discuții cu fermierii pe tema Institutului de Cercetare și Dezvoltare, Inovare în Științe Tehnice și Naturale, iar apoi de la ora 11:30 va avea o întâlnire cu prefectul Aradului, primari din județ și membri PSD Arad. Tot la sediul UAV Arad din Micălaca va susține și o conferință de presă, iar după aceea va vizita la Șagu ferma familiei Oală – o investiție AFIR, familia Oală dezvoltând și un terminal inter-modal la Curtici. După ora 13:30 ministrul va ajunge la o altă fermă din județ, cea a familiei Rotaru de la Șeitin, iar ultima oprire o va face la Curtici la fermele deținute de Dimitrie Muscă. Așadar, ministrul Chesnoiu va bifa marii fermieri ai județului.
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, vine sâmbătă la Arad
Ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, vine sâmbătă la Arad
Reactualizat la:
ARAD. O vizită de lucru în județul Arad. Asta pregătește ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, sâmbătă, 30 aprilie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Gigantul american din domeniul software Microsoft a anunțat joi seara, 12 noiembrie că măsurile luate pentru a remedia o întrerupere globală a serviciului de mesagerie Outlook nu au funcționat conform așteptărilor și caută soluții alternative pentru a reveni la o funcționare normală, transmite AFP.
Advertorial
Oradea atrage tot mai mulți vizitatori prin arhitectura sa spectaculoasă, centrul istoric plin de viață și atmosfera care îmbină farmecul unui oraș elegant cu ritmul relaxat al unei escapade de weekend. Pentru cei care își doresc să descopere orașul și să se bucure, în același timp, de o experiență de cazare aparte, ARIS Boutique Hotel & SPA este o invitație la confort, relaxare și ospitalitate autentică.
Mapamond
Putin le-a explicat emisarilor Casei Albe viziunea Rusiei privind securitatea indivizibilă în Europa
Președintele rus, Vladimir Putin, le-a prezentat joi emisarilor Casei Albe, Jared Kushner și Steve Witkoff, viziunea Rusiei asupra securității indivizibile în Europa, în cadrul unei întâlniri la Kremlin care a urmat reluării contactelor dintre Rusia, Ucraina și SUA la Abu Dhabi, în Emiratele Arabe Unite, relatează EFE.
România
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunțat joi că a virat, în luna noiembrie, subvenții de la bugetul de stat în valoare totală de 17.702.785 de lei către opt formațiuni politice.
3
Mapamond
Bilanțul prăbușirii unei clădiri de apartamente miercuri la New York, lângă un șantier din vecinătate în cartierul Brooklyn, a crescut la opt morți, a anunțat primarul Zohran Mamdani, citat de Reuters.
Citiți principiile noastre de moderare aici!