„Pretextul că şi partidele mici ar trebui să poată ajunge în Parlament, chipurile pentru reprezentativitatea cât mai multor categorii sau grupuri de cetăţeni este unul cât se poate de străveziu. Cele mai multe dintre partide nu reprezintă, de fapt, pe nimeni, ci doar pe cei care le-au înfiinţat sau pe cei la comanda cărora s-au înfiinţat, ca partide satelit. Cu cât mai multe partide ar intra în Parlament, cu atât procesul legislativ ar fi mai greoi, majorităţile putându-se schimba de pe o zi pe alta, prin atragerea unor parlamentari când într-o tabără, când în alta, prin diverse promisiuni. Un guvern în care ar intra reprezentanţi ai mai multor partide nu ar putea beneficia de un program de guvernare bine trasat pe baza unor principii şi priorităţi, pentru că toţi ar avea pretenţii antagonice. Este limpede că interesul scăderii pragului electoral este al partidelor mici, începând cu M 10 al Monicăi Macovei, căreia i-a aparţinut iniţiativa înfiinţării unui partid cu doar trei membri fondatori”, spune Mircea Purcaru. În opinia sa, lucrurile ar sta şi mai rău în cazul scăderii pragului la alegerile locale. „Formarea unor majorităţi stabile în consiliile locale şi judeţene ar fi, practic, imposibilă, în condiţiile existenţei unor consilieri de la mai multe partide politice. Ar fi o continuă târguială pe voturi, care ar duce la tergiversarea unor proiecte de mare importanţă pentru comunitate, o veşnică hărţuială politică, în detrimentul cetăţenilor. La societăţile din subordinea primăriilor şi consiliilor judeţene ar fi un adevărat mozaic de oameni de partid, fără să mai conteze dacă au vreo tangenţă profesională cu posturile pe care le ocupă. Teoretic, ar fi o posibilitate de stopare a abuzurilor maşinii de vot din consilii, dar practic se poate şi invers, adică primarul sau preşedintele consiliului judeţean, , deşi partidul său nu are majoritate, îşi face majoritate personală, cumpărând voturi de la alte partide. Una peste alta, nu cred că reducerea pragului electoral ar fi o măsură bună, fiind de natură să-i servească doar pe aleşi, nu şi pe cei care i-au ales”, conchide Mircea Purcaru.