aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Noile drumuri, supuse la vot

Noile drumuri, supuse la vot

De Alin Gherasim
la 18 April 2024 08:38
1 Comentarii

Noile drumuri, supuse la vot

Drumurile vor fi modernizate FOTO: A.G.
18 April 2024 08:38
Consilierii judeţeni sunt chemaţi în şedinţă să aprobe proiectul de modernizare a drumurilor din nordul judeţului.
Scris de Alin Gherasim - Consilierii judeţeni sunt chemaţi în şedinţă să aprobe proiectul de modernizare a drumurilor din nordul judeţului.

Trimite articolul

X

Proiectul strategic al Consiliului Judeţean Arad pentru exerciţiul financiar 2021-2027, în cadrul Programului Regional Vest, va fi supus aprobării votului consilierilor judeţeni. Consiliul Judeţean Arad a programat o şedinţă în cadrul căreia se discută despre proiectul de modernizare a aproape 70 de kilometri de drumuri judeţene din nordul judeţului. În raportul de specialitate care însoţeşte proiectul de hotărâre se face o prezentare a situaţiei actuale a infrastructurii rutiere din zonă:

„Localităţile din nordul judeţului Arad sunt cvasi izolate din cauza stării precare a drumurilor judeţene DJ794, DJ793, DJ709. Slaba infrastructură afectează dezvoltarea economică și socială a unor zone precum Mișca, Apateu, Berechiu, Cermei, Șepreuș, Beliu întrucât locuitorii acestora au acces cu greu la orașe mai mari, precum Chișineu-Criș, Ineu, Pâncota, Municipiul Arad. Starea drumurilor județene este deteriorată și afectează siguranța deplasării populației, mobilitatea acesteia și confortul. Calea de rulare prezintă şi numeroase gropi, făgaşe, tasări, ceea ce duce la o viteză de circulaţie redusă. Astfel, acţiunea traficului şi a intemperiilor a determinat deteriorarea părţii carosabile, care a devenit necorespunzătoare, necesitând refacerea ei urgentă. De asemenea, solicitările la care au fost supuse drumurile judeţene pe durata exploatării lor au provocat uzura şi degradarea tuturor componentelor, a caracteristicilor tehnice de exploatare, acestea nemaicorespunzând normelor în vigoare din cauza degradării părţii carosabile, fiind într-o stare tehnică depăşită, cu o îmbrăcăminte degradată datorită duratei mari de exploatare, iar dispozitivele pentru colectarea și evacuarea apelor funcționează deficitar sau lipsesc în totalitate. De asemenea, măsurile de siguranță rutieră sunt, în unele locuri insuficiente, indicatoarele, marcajele sunt într-un număr mic sau lipsesc, astfel încât participanții la trafic nu sunt avertizați de apropierea unor zone periculoase (curbe, succesiuni de curbe, intersecții de drumuri, etc). Din cauza defecțiunilor, timpul de parcurgere a traseelor din această zonă este crescut, au loc frânări repetate, consumul de carburanți este mai mare, generând o poluare atmosferică suplimentară prin eliberarea de noxe și poluare fonică. Prin investiția propusă spre finanțare se va realiza o îmbunătățire a stării tehnice a drumului și sporirea confortului si siguranței participanților la trafic”.

Cei de la Consiliul Judeţean spun că proiectul „Modernizare rețea rutieră în zona de nord a Județului Arad” are ca principală activitate modernizarea a 67,391 kilometri de drum județean astfel: 20 de kilometri din DJ 794, tronsonul Mișca-Apateu-Berechiu; 14,429 kilometri din DJ 709, tronsonul Șicula-Gurba-Cermei; 6,972 kilometri din DJ 793, tronsonul Șepreuș-Cermei; 15,962 kilometri din DJ 709, tronsonul Cermei-limită județ Bihor; 10,028 kilometri din DJ 793, tronsonul Cermei-Beliu.

A fost acceptat

Modernizarea drumurilor din nordul judeţului a trecut de primii paşi birocratici, fiind deja acceptat de Agenţia pentru Dezvoltare Regională Vest.

„UAT Judeţul Arad a fost informat (n.r. de către ADR Vest) că proiectul a fost declarat acceptat şi a intrat în mecanismul de contractare”, mai spun cei de la CJA.

Dacă, iniţial, Consiliul Judeţean estima faptul că modernizarea drumurilor vizate de acest proiect va costa, în total, aproximativ 50 de milioane de euro, suma a crescut foarte mult. Vorbim, în acest moment, despre suma estimată, pe baza documentaţiilor tehnice realizate până în prezent. Pentru că, după cum se ştie, sumele finale vor scădea în urma licitaţiilor. În proiectul de hotărâre care va fi supus votului consilierilor judeţeni se specifică:

„Se aprobă valoarea totală a proiectului <Modernizare rețea rutieră în zona de nord a Județului Arad> în cuantum de 419.675.554,26 lei, inclusiv TVA, din care valoarea totală eligibilă în cuantum de 248.132.728,93 lei și valoarea totală neeligibilă în cuantum de 171.542.825,33 lei. Se aprobă contribuția proprie în proiect a Unității Administrativ-Teritoriale Județul Arad în cuantum de 176.505.480,09 lei, formată din: 4.962.654,76 lei, respectiv 2% din valoarea totală eligibilă a proiectului, reprezentând cofinanțarea proiectului; 171.542.825,33 lei, reprezentând valoarea totală neeligibilã a proiectului”.

Lucrările, anul acesta

Se face, aşadar, acest ultim pas înaintea procedurii de contractare a finanţării europene nerambursabile. După semnarea contractului de finanţare, vor fi scoase la licitaţie tronsoanele de drum care vor fi modernizate. Teoretic, lucrările ar urma să înceapă în acest an, iar drumurile ar trebui finalizate în aproximativ doi ani de zile.

Trimite articolul

X
Taguri:
aproape 70 de kilometri ,
Arad ,
chemaţi în şedinţă să aprobe ,
Consilierii judeţeni ,
Consiliul Judetean Arad ,
drumurile din nordul judeţului ,
Noile drumuri ,
Proiectul de modernizare ,
Proiectul strategic ,
supuse la vot
1 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. Proiectul schimbarea conducerii a inceput says:
    April 18, 2024 at 10:42 am

    Ce interesant cum sunt chemați taietorii de frunze ” Consilierii judeţeni sunt chemaţi în şedinţă să aprobe proiectul de modernizare a drumurilor din nordul judeţului. ” exact în an electoral. E bine pe un post călduț la stat ?, pantatori de mentă ce vis. Nu exista finanțare de la Uniunea ecsxrocilor- ne- Rambursabila.

    Reply
  2. Cele mai citite știri

    1
    Ambasadorul Italiei, la Arad. Investițiile și educația, în centrul discuțiilor
    2
    FOTO| A sunat primul clopoțel!
    3
    Kremlinul califică drept nefondate acuzațiile Germaniei privind incidentul cu dronă de la Leipzig
    4
    „Nuremberg”, la Cinema „Arta”
    5
    SUA: Donald Trump sugerează ca statul New Mexico să fie redenumit New America
    6
    PNL și USR au depus o sesizare la CCR în care reclamă numirea a doi membri în Biroul permanent
    7
    Femeie de 20 de ani reținută pentru instigare la distrugere
    8
    Tânăr de 25 de ani, băut, a fugit de Poliție, intrând cu mașina într-o bordură
    9
    Pîslaru: PNRR nu a distrus România, a finanțat modernizarea ei
    10
    „Ghiozdanul cu viitor”, o altfel de campanie umanitară

    Local

    „Nuremberg”, la Cinema „Arta”
    Un film despre responsabilitate, dreptate și pericolele dictaturilor, vineri seara, de la ora 19.00.

    Local

    17 școli din județul Arad, admise pentru finanțare prin programul PRIMII
    17 unități de învățământ din județul Arad figurează pe lista cererilor de finanțare admise în cadrul programului PRIMII – Program pentru Reușita Învățământului primar prin Măsuri Integrate de Intervenție.

    Local

    Pensionarii arădeni cer sume de trei ori mai mari la CARP pentru a face față facturilor
    Dacă în ultimii cinci ani media unui împrumut a fost de 2.500 de lei, în prezent este de 7.000 de lei, bani care trebuie restituiți în 12 rate lunare.

    Local

    Șeful IPJ Arad, acuzat de sindicaliști
    Chestorul Dan Stoicănescu, inspectorul șef al IPJ Arad, este acuzat de Sindicatul Europol că folosește mașina de serviciu pentru naveta Arad-Timișoara, cu toate că primește bani „de chirie”.

    Local

    FOTO
    Aeroportul Arad. Ce-ar fi dacă…
    De câteva zile Aeroportul Internațional Arad a prins viață. Lume multă, agitație, mașini, forfotă, dar mai ales avioane și zboruri naționale și internaționale. 1

    Local

    Termen limită pentru despăgubirile la secetă
    Vineri, 6 noiembrie, este ultima zi când producătorii agricoli mai pot depune cereri de sprijin pentru despăgubiri.

    Mapamond

    Alegeri SUA/Democrații preiau controlul Congresului, o lovitură dură pentru Trump
    Democrații au obținut marți majoritatea atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, în alegerile de la jumătatea mandatului, înregistrând victorii de amploare care au pătruns adânc în fiefurile republicane, în timp ce zeci de milioane de alegători i-au transmis o critică usturătoare președintelui Donald Trump, transmite miercuri Reuters. 1

    ARADON Sport local

    Interviu cu Brankica Hadzovic, despre al doilea an al său de luptă cu cancerul: „Nu am altă opţiune, decât să fiu puternică”
    Brankica Hadzovic, fostul căpitan de la FCC Baschet UAV Arad și actualul manager al clubului, se luptă de peste doi ani cu un cancer agresiv la sân, care s-a extins la ficat. Sârboaica a vorbit despre pierderea tatălui său, trecerea la chimioterapie, dezamăgirea că nu a dat rezultate, plecarea la tratament în Turcia și ajutorul primit din partea oamenilor.

    Mapamond

    VIDEO
    Astronauții americani au votat în spațiu
    Astronauții americani au votat pe Stația Spațială Internațională în alegerile de la jumătatea mandatului, la sute de kilometri deasupra Pământului, relatează marți dpa.
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.