În cadrul unei conferinţe de presă, ei au explicat că doresc să celebreze revoluţia română din 1848-1849, din Transilvania, împotriva alipirii Transilvaniei la Ungaria, unul dintre obiectivele revoluţionarilor maghiari. În cadrul manifestării dedicate Centenarului Marii Uniri, cei de la Noua Dreaptă au prezentat pe larg rolul Aradului în realizarea Marii Uniri, iar înainte de plecarea spre Parcul Reconcilierii au depus o coroană de flori la monumentul lui Vasile Goldiş şi o jerbă la casa memorială Ştefan Cicio Pop, unde a funcţionat Consiliul Naţional Român Central. Nu în ultimul rând, trebuie precizat că reprezentanţi ai Partidului România Mare, inclusiv preşedintele Manonalita Neamţu, au fost alături de cei de la Noua Dreaptă.
Noua Dreaptă a celebrat revoluţia română din Transilvania
Noua Dreaptă a celebrat revoluţia română din Transilvania
În cadru manifestărilor de Centenar, liderii Partidului Noua Dreaptă, în frunte cu preşedintele Tudor Ionescu, au participat la cea de la Arad.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
8
9
UT Arad
Azi, de la ora 18, arădenii ar putea pecetlui soarta oltenilor lui Mititelu. Rednic nu poate conta pe mai mulți jucători.
Local
Un camion a intrat în parapetul median și acroșat un autoturism, la Șagu, pe Autostrada Arad – Timișoara.
Mapamond
Fostul preşedinte republican Donald Trump şi-a intensificat acuzaţiile de instrumentare a justiţiei de către administraţia succesorului său democrat Joe Biden, comparând-o cu Gestapoul, poliţia politică a Germaniei naziste, au raportat duminică media americane, transmite AFP.
Mapamond
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile sale din filmele Titanic şi Stăpânul inelelor, a murit duminică la vârsta de 79 de ani, a declarat managerul său, Lou Coulson, pentru BBC.
Mapamond
Cabinetul premierului israelian, Benjamin Netanyahu, a decis duminică să închidă operaţiunile Al Jazeera în Israel atât timp cât războiul din Gaza continuă, pe motiv că reţeaua de televiziune din Qatar ameninţă securitatea naţională, relatează Reuters.
1
Mapamond
O maşină de spălat vase defectă a dus la întreruperea unui concert de orchestră la sala de concerte Elbphilharmonie din Hamburg, duminică, relatează DPA.
Mapamond
O maşină care circula cu viteză mare s-a izbit sâmbătă de unul din grilajele din perimetrul de securitate din jurul Casei Albe la Washington, iar şoferul a decedat, fără ca incidentul să fi constituit o ameninţare pentru securitate, au anunţat serviciile secrete americane, citate de AFP.
Citiți principiile noastre de moderare aici!