Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Arad a transmis, luni, la solicitarea AGERPRES, că în județ au fost semnate 196 de contracte de muncă valabile pe perioada vacanței, în cazul minorilor de peste 15 ani, dintre care 120 în municipiul Arad. Spre comparație, în iulie 2025 erau semnate 305 contracte (din care 196 în municipiu), ceea ce înseamnă că în acest an numărul minorilor care s-au angajat este cu 35,74% mai mic.
În 2024, numărul adolescenților care s-au angajat pe timpul verii era de trei ori mai mare, adică au fost semnate 630 de contracte de muncă.
Potrivit reprezentanților ITM Arad, scăderea numărului de adolescenți care s-au angajat poate fi pusă pe seama faptului că în ultimul an companiile din județ au listat mai puține posturi vacante, iar unele au făcut concedieri colective.
La Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Arad erau listate, luni, aproximativ 500 de posturi vacante la 115 angajatori. Anul trecut în această perioadă erau 650 de posturi vacante la 150 de angajatori, iar în 2024 erau libere 700 de posturi la 180 de angajatori.
Privitor la domeniile în care tinerii s-au angajat în această vară, cei mai mulți sunt în industria prelucrătoare (120 de contracte), urmată de comerț (33 de contracte). Pe locul trei în topul domeniilor de activitate alese de minori este industria ospitalității, fiind angajați în hoteluri și restaurante 23 de tineri. Domeniul construcțiilor a fost ales de opt de adolescenți, în timp ce în agricultură s-au angajat doar doi.
ITM a subliniat că toți minorii sunt încadrați pe posturi adecvate vârstei și abilităților pe care le au, fiind exclusă de legislație munca în condiții periculoase în cazul lor.
Legea prevede că vârsta minimă la angajare este de 15 ani, însă doar cu acordul scris al părinților. În cazul celor care au împlinit 16 ani, nu este nevoie de acordul părinților. Totuși, minorii nu pot lucra mai mult de șase ore pe zi și nici mai mult de 30 de ore pe săptămână, iar salariul trebuie să fie cel puțin minim pe economie.
Pe de altă parte, reprezentanții AJOFM au transmis, la solicitarea AGERPRES, că absolvenții instituțiilor de învățământ în vârstă de minimum 16 ani pot beneficia de o indemnizație de șomaj pentru o perioadă de 6 luni. În primă etapă, ei își vor depune un dosar de persoană aflată în căutarea unui loc de muncă, iar dacă timp de două luni de la absolvire nu s-au angajat, pot să depună dosarul pentru obținerea indemnizației de șomaj. Totuși, cei care refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor nu beneficiază de indemnizație.
Sursa: AGERPRES
Trimite articolul
XÎnseamnă că le-a crescut foarte mult salariu părinților și nu mai merg la munca.🤣🤣🤣.
-
Esti analfabet?
la ce legislatie stufoasa avem ,angajatorilor le trece cheful de a angaja minori part -time: analize cu medicina muncii,protectia muncii,mentionat in contractul de munca ora la care incepe munca ,zilele cand trbuie sa munceasca(daca ploua sau nu sunt clienti?-trebuie platit ,acordat concediu de odihna)etc
-
Le plang de mila angajatorilor. Cei din comert/servicii is bat joc de minori. Stiu destule cazuri in care abia primesc salar ajutorul dat de stat. Practic patronii nu platesc aproape nimic si ii sclavisesc pe cei care vor sa munceasca chiar si pana la 12 noaptea chiar daca sunt minori. Cand vin controalele ii scot afara pe minori pe usa din dos sa nu ii vada.
E simplu: economia de nișă e acoperită de imigranți și economia în general se contracta.
Urmează aruncarea romanilor din propriile gospodării. Asta se vrea și asta se face. Săracii nu pot spune nu în pandemii inventate.
-
Lasă beutura
Din pacate, industria aradului este in cadere libara. Fara productie nu exista progres, nici macar stagnare. Conducerea judetului si a municipiului – lipsa la atragerea de investitii in productie.
Acum toti sunt bossi. Vor doar haine de firma , adidasi scumpi si vacante. Nu sunt buni de scoala dar nici de lucru
NU MAI SUNT ATAT DE MULTI MINORI . SAU PROBABIL SUNT PARLAMENTARI DE DREAPTA DEJA . ADICA NU AU TREABA CU CAT COSTA GAZUL SI SALAMUL . ei SUSTIN MESSIIAAA ! ASTA E SINGURA LOR PROBLEMA . ASTA NU INSEAMNA CA MAJORII DE STANGA SUNT MAI BREJI
Este plin de imigranti la orice pas, imigrantii trimit toti banii la ei in tara, imigrantii au cazare, nancare , transport gratis.
Inainte sa mai mergeti la restaurante sau sa comandati mancare de la firmele care exploateaza imigranti mai ganditiva, daca o faceti aradul decade, saracie impinge la metode ilegale de facut bani
Itm are de gând sa verifice cate abuzuri se fac in Arad? Știu de cel putin o companie care a dus in prag de burnout oamenii doar sa găsească scuza sa ii dea afara pe baza de “probleme de performanta”. Si in firme mici multi sefi ar trebui sa fie internati la spitalul de nebuni. Preferi sa mori de foame decat sa iti puste nervii.