Este vorba despre I.P. de 26 de ani, din județul Constanța. Acesta se afla la volanul camionetei marca Mercedes, înmatriculată în Italia în 1997, pe sensul de intrare în România. Polițiștii de frontieră au spus că la controlul de frontieră şoferul a prezentat, pentru autovehicul, un certificat de înmatriculare şi o asigurare tip carte verde din care rezulta faptul că proprietar este un cetăţean italian. În urma verificărilor în bazele de date, autoritățile de la frontieră, au constatat faptul că autovehiculul figurează cu menţiunea „bun căutat în vederea confiscării”, alertă introdusă de Italia la 1 aprilie 2014. „Faţă de cele constatate, conducătorul auto a declarat că a împrumutat maşina de la un cetăţean sud american, din Milano şi nu ştia că aceasta face obiectul vreunei alerte. Având în vedere cele constatate, poliţiştii de frontieră cercetează persoana în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la furt, iar maşina, în valoare de 4.000 euro a fost indisponibilizată la sediul sectorului, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun”, au declarat reprezentanții Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Arad.
O camioneta cautata in Italia, gasita la Nadlac
NĂDLAC. Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au descoperit o camionetă căutată în Italia, pe care un cetăţean român intenţiona să o introducă în ţară.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, de la tribuna ONU, „nebunia” ucigaşă a omologului său rus Vladimir Putin, îndemnându-şi aliaţii să menţină sancţiunile împotriva Moscovei, singura modalitate de a opri robinetul războiului, notează AFP.
România
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
România
„Liniile directoare” ale programului de guvernare PNL-USR-UDMR prezentat de Siegfried Mureșan prevăd, între altele, măsuri de reducere a numărului de parlamentari și secretari de stat, dar și de comasare a instituțiilor, păstrarea cotei unice de impozitare, reducerea TVA la 19%, „atunci când situația bugetară permite”, întărirea controlului civil al serviciilor de informații, fără „ofițeri acoperiți în presă, politică și biserică”.
România
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut miercuri la 5,85% pe an, de la 5,84% pe an cât a fost în ședința precedentă, conform datelor publicate de Banca Națională a României (BNR).
Local
VERONA. Delegația din Arad care se află în vizită oficială la Verona a participat la un laborator de trei ore la școala comercială privată Stimmatini, care are un parteneriat de colaborare cu Liceul Economic din Arad.
România
Președintele Nicușor Dan a spus miercuri, în discursul său în Adunarea Generală a ONU, că manipularea prin social media este o amenințare la adresa democrației care nu beneficiază de atenția pe care o merită.
România
Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina, Europa fiind ținta unui război hibrid care cuprinde atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor in instituțiile democratice și de a descuraja sprijinul acordat Ucrainei, a spus miercuri președintele Nicușor Dan în discursul susținut în Adunarea Generală a ONU, la New York.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!