Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, incidentul a avut loc în după-amiaza zilei de joi, în jurul orei 18:00. „Este vorba despre un tren regio care circula pe relaţia Arad-Simeria. Trenul avea două locomotive, una diesel şi una electrică, şi trei vagoane. În gara din Bătuţa, locomotiva diesel a luat foc. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de intervenţie de la Bârzava. Până la sosirea unei echipe a CFR, care să oprească alimentarea cu energie electrică a liniei, s-a intervenit cu stingătoarele din dotare. Ulterior, după întreruperea curentului, pompierii au intervenit cu spumă. Incendiul se manifesta la motorul locomotivei”, a anunţat George Pleşca, purtătorul de cuvânt al ISU Arad. Pompierii urmează să stabilească şi cauzele producerii incendiului. Din fericire, nu au existat răniţi. Toţi călătorii din tren au fost daţi jos în staţie. „Oamenii nu au fost în pericol nicio secundă”, a mai spus Pleşca.
O locomotivă a luat foc în staţia Bătuţa
O locomotivă a luat foc în staţia Bătuţa
O locomotivă care tracta o garnitură de tren a luat foc în staţia de la Bătuţa, la faţa locului fiind necesară intervenţia pompierilor.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Mapamond
Conform constatărilor preliminare ale Comisiei Europene, rețeaua socială TikTok încalcă legislația UE, expunând continuu utilizatorii la conținut care le poate afecta sănătatea mintală și dispoziția, transmite vineri dpa.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
1
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!