Un arhitect ale cărui merite le recunosc acum mai toţi. O iubire pentru Arad greu de egalat. Câteva realizări de excepție, pe lângă care trecem zi de zi, și o serie de idei geniale care, dacă ar fi fost îmbrățișate și puse în practică de către autorități, ar fi schimbat fața oraşului şi am fi trăit acum într-o urbe pe care să nu o mai asemuim cu un sat ponosit, ci poate cu o capitală de regiune. Pentru toate aceste merite, dar şi pentru multe altele, un arădean care l-a cunoscut, care a lucrat cu arhitectul şi care l-a apreciat, consideră că Miloş Cristea ar merita o stradă a sa în oraş. O stradă care să-i poarte cu cinste numele.

Inginerul Ioan Andreiescu a venit cu această propunere la redacţia noastră, de mai bine de două luni, sperând că iniţiativa va prinde şi la alţi arădeni şi că numele lui Miloş Cristea nu va fi uitat. Ioan Andreiescu a şi găsit strada care ar merita să poarte numele arhitectului arădean, iar în susţinerea demersului său ne-a indicat câteva dintre realizările lui Cristea, a făcut câteva comparații cu realizările din alte orașe pe care le admirăm și a povestit despre propunerile sale care nu au fost îmbrățișate, din păcate, de autorități, de sabotajul de care a avut parte arhitectul și de forța și tăria caracterului său. Redăm mai jos parte importantă din scrisoarea arădeanului dedicată lui Miloș Cristea.

„ …Cu durere în suflet scriu aceste rânduri, reflectând asupra valorii acestui om cu totul deosebit – un talent de excepție – iar aprecierea și recunoștința noastră pentru ceea ce a făcut, pentru ce ar fi vrut să mai facă și pentru cât de mult a iubit el Aradul – nu le-a primit! Și iată că astăzi Aradul nu știe ce personalitate artistică de seamă a avut! Sau n-a vrut să știe? Ce pot să cred altceva? Regretabil!”

„Fiind un arhitect de top, invidia era la ea acasă și răutatea triumfa. Și n-ar fi primul caz în lumea asta. Pentru că numai de simpatie nu s-a putut bucura, vezi doamne, că era un om dificil. Nimic mai neadevărat! I-am fost un apropiat, un bun prieten și l-am cunoscut în toate privințele. Într-adevăr mai că nu-i plăcea aproape nimic. Critica tot! Dar culmea e că avea dreptate. N-am remarcat nici măcar o singură dată să fie altfel, atunci cum să-l contrazici? Era un perfecționist. La el totul trebuia să fie super! Și nu era răutăcios deloc, dar își susținea oarecum vehement și argumentat opiniile. Asta nu le plăcea interlocutorilor. Că pierdeau disputa”.

Dragarea Mureșului

„Ne-a surprins nepregătiți inundația din 1970. Aradul însă, s-a luptat eroic și n-a avut repercusiuni majore. Ulterior am construit diguri. Corect, dar la cota de siguranță de atunci, ori Mureșul depune permanent. Atunci să tot înălțăm pe diguri? Miloș a avut o altă idee, genială pur și simplu. Dragarea Mureșului, care ar aduce rezultate benefice multiple și imediate: balast curat și mai la îndemână, adică mai aproape; adâncirea albiei, care nu mai necesită diguri; Mureșul navigabil, sporturi nautice etc. Tare rău mai era să mergi la «Zori de zi» cu… vaporul! S-a întreprins ceva în acest sens? Absolut nimic! Canalul Bergheiului – Bega din Timișoara, incomparabil mai mic decât Mureșul, este navigabil! La Arad nu se poate?! Luptei eroice cu inundațiile, Miloș i-a dedicat o lucrare – un obelisc – amplasat exact în fața Palatului Cultural, dar care nu a mai fost finalizat. De ce? Aș remarca aici însă, un detaliu inedit. Încorporate în acest obelisc erau prevăzute niște vălurele și deasupra două profile – un bărbat și o femeie, care se luptă cu apele – executate din inox la Uzina de Vagoane și care… atenție! la o anumită intensitate a vântului, scoteau un sunet lugubru, un muget al apelor, amintind de clipele de groază din acea noapte de iulie 1970. Miloș a studiat acest fenomen, acest efect, într-un tunel aerodinamic. Nemaipomenit! Cine a mai făcut așa ceva? Un mesaj acustic!”.

Bulevard fără mașini

„În altă ordine de idei, milita pentru închiderea completă a circulației pe Bulevardul Republicii… Revoluției, mă rog. Era ceva modern și elegant. Miloș «vedea» Bulevardul ca pe un imens parc cu arbori ornamentali, plin de flori și de bănci, astfel ca lumea să poată admira în voie și în liniște frumusețea vechilor clădiri cu nostalgii istorice. El chiar a avut inițiativa înființării unei firme specializate în restaurarea acestor lucrări pretențioase de arhitectură. Din păcate, nu a reușit! Mi-am amintit că mi-a fost dat să vizitez cândva orașul Tallinn – capitala Estoniei. Trei orașe într-unul singur. Observația îmi aparține. Unul este ORAȘUL VECHI păstrat cu sfințenie, așa cum a fost edificat cu sute de ani în urmă, fără nici o modificare sau, doamne ferește, demolare. Sunt și străzi de 5-6 m lățime, cu pavele de piatră, uși sculptate la intrare, cu clanțe de alamă etc. Altul este ORAȘUL NOU, complet aparte, super-modern, cu construcții și căi de comunicație de ultimă creație în materie. Și mai este unul, ORAȘUL DIN PĂDURE, cu construcții miniaturale, numai parter, executate fără a se tăia nici un singur copac. În țările nordice vegetația este mult mai respectată decât la noi. Crește mai greu, dar compensează civilizația, care este superioară. Trebuie să recunoaștem. L-am rugat pe ghid să oprească autocarul – ceea ce a și făcut – pentru a putea savura splendoarea acestor jucării de basm în toate culorile pământului. Parcă erai în Țara Piticilor… în Andersen sau Frații Grimm. Am fost profund impresionat, dar și invidios totodată. La România Noastră, la frumusețea ei, noi nu putem avea așa ceva? Miloș Cristea la asta năzuia. Ce e vechi și valoros să fie restaurat și păstrat cu grijă și ce e nou să fie astfel încât să dăinuie peste veacuri.”

Proiectul Monumentului Marii Uniri, pe Bulevard // Foto: Mișcarea Arădeană

O altă catedrală

„Catedrala Ortodoxă – o capodoperă, o bijuterie arhitectonică, este o adevărată chintesență a întregii opere, a întregii creații a marelui arhitect. Este o minunăție! Dețin un album cu 1000 de catedrale și biserici din întreaga lume și n-am mai găsit ceva asemănător. Magnific! Am asistat în 1981 la lansarea proiectului în biroul fostului prim-vicepreședinte de atunci al municipiului Arad – Mircea Groza, un sufletist – expus chiar de maestru. Undă verde! Toate bune și frumoase, numai că nu după multă vreme, s-a aflat că această minunată catedrală nu se mai face, pe motiv că – Iosif Constantin Drăgan, finanțatorul lucrării – ar fi fost legionar!? A fost o dureroasă lovitură pentru Miloș. Nu l-am auzit niciodată plângându-se, dar l-am simțit. Era un om demn. Și poate mai spera că «lumea» se va trezi! O lucrare de ani de zile în care și-a pus tot sufletul, talentul și vocația, să-i fie abandonată! Și mai trebuie făcută o remarcă deloc neglijabilă. Această catedrală -unicat- nu putea fi amplasată decât acolo unde a fost concepută, adică în centrul urbei, unde bulevardul are cea mai mare lățime -109 m – cu două fațade identice – una orientată spre Teatru, alta spre Podgoria – o construcție impunătoare, cu toate accesoriile. Țin să subliniez faptul că nu Miloș, ci Aradul avea nevoie de realizarea acestei monumentale opere de artă! Oare nu-i mustră conștiința pe cei care au «torpilat» executarea acestei minunate catedrale? Sau li s-a atrofiat sentimentul patriotismului local și… de ce nu, chiar național.”

Proiectul Catedralei Ortodoxe, gândit de Miloș Cristea // Foto: Mișcarea Arădeană

Dați Cezarului ce-i al Cezarului

„Așadar, în final, sintetizând cele de mai sus, neuitând și celelalte lucrări ale distinsului arhitect – Astoria, Libelula, esplanada din fața Primăriei și altele, afirm cu tărie că o asemenea personalitate artistică arădeană ar merita ce i se cuvine. Cum este citatul biblic din Sfânta Evanghelie după Matei – aparținând lui Isus – «Dați Cezarului ce-i al Cezarului». Cu mare ardoare, respectuos mă adresez autorităților locale cu rugămintea de a se orienta spre un bulevard, o stradă centrală care să-i poarte numele eminentului și regretatului arhitect Miloș Cristea, consfințindu-i astfel valoarea și meritul cuvenit, măcar post-mortem, anul viitor comemorându-i 20 de ani de când ne-a părăsit. Văd tot felul de nume de străzi, motivate sau mai puțin, care au apărut după 1990. Nu dau exemple.

Aș îndrăzni totuși, fără absolut nicio exagerare, să sugerez… Bulevardul General Vasile Milea, căruia nici acum, după 32 de ani de la evenimente, nu i se cunoaște «statutul»: victimă, sinucidere…?! Sunt numai supoziții neelucidate, iar pe de altă parte nu știu ce merite ar fi avut pentru Arad. Bine, vor spune unii, că nici Lenin nu a avut. Așa este, dar să nu uităm în ce regim a fost «botezat» Bulevardul V.I.Lenin. Acum facem la fel? Cum ar arăta acest mic bulevard totuși, cu noul și binemeritatul nume, iar acolo la începutul bulevardului, la Primărie, în Parcul Eminescu să troneze o statuie a genialului arhitect! Apelez cu căldură și la Comunitatea Sârbilor, ca în limita posibilităților, să se implice și să se alăture acestei frumoase inițiative”, încheie scrisoarea sa inginerul Ioan Andreiescu.