Pit, tu eşti, în teatru, un fel de „Omul Orchestră”: scrii, joci şi regizezi. Cum ar arăta un top al preferinţelor tale?
Ioan Peter: Da, sunt omul din orchestra vasului gigant Titanic, orchestră care a cântat chiar și după ce vasul s-a scufundat. Pentru că mai aveau aer probabil, acolo, în sala de bal. La fel și eu cu teatrul, o să mă preocupe sfios câtă vreme va fi public pentru încercările mele. Scrisul mă liniștește, rolurile mă tulbură iar regia îmi lipsește cu desăvârșire – ceea ce fac eu nu cred că se cheamă regie ci mai degrabă o preocupare nobilă de a căptuși interiorul artistului dramatic cu cea mai aleasă ștofă plăsmuită de imaginația mea. Mai pragmatic spus vreau să muncesc la întruchiparea textelor proprii pentru că asta mă ajută să mă lămuresc mai bine asupra diverselor apucături ale naturii umane supusă adaptării sau transformării prin prisma unor situații diverse.
Se împlinesc aproape 20 de ani de când ai venit la teatrul din Arad. Care crezi că au fost cele mai bune roluri ce le-ai făcut?
Ioan Peter: Îmi amintesc de primul rol făcut, adică de Speed din „Doi tineri din Verona” de William Shakespeare; de perioada de mijloc îmi amintesc cu drag Tatăl, Fiul şi Soțul din „Caii la fereastră” de Matei Vișniec; cea mai recentă încercare – Miroiu din „Steaua fără nume” de Mihail Sebastian. Între aceste izbute sunt o sumedenie de încercări și pot să spun așa cu mâna pe inimă că m-am ales cu ceva important din fiecare.
Dacă bine îmi mai amintesc, ai debutat ca dramaturg cam prin 2006. De atunci ai scris multe piese, ai publicat şi s-au jucat…
Ioan Peter: Am avut norocul să se pună câte ceva din ce-am scris prin țară, nu există variantă identică (ca și text) la niciun spectacol. De asta nu m-am grăbit să ies pe piață cu volume consistente pentru că mi se pare destul de dificil să aleg o variantă. Nădăjduiesc să am răgazul necesar să meditez asupra acestora și să aleg care mi se pare cea mai potrivită pentru a fi dată tiparului.
Ştiu că ai avut şi one man show. Dintre producţiile tale, care ţi-au adus cele mai mari mulţumiri?
Ioan Peter: „Hamletule” (o monodramă în care probam gradul de rasism al segmentului de public hiper cultivat) a fost un exercițiu sinucigaș care m-a ținut în priză. Reacțiile la acest one man show erau atât de diverse de la oraș la oraș încât de fiecare dată înainte de spectacol aveam senzația idioată că sar în gol sau că urmează să fiu linșat în direct, dar cu „Un om de milioane” care era mai pe mine am avut trăiri senzaționale, uneori după spectacol publicul nu simțea să sară cu aplauzele ci se lăsa o tăcere duioasă ca un semn al inspirației de origine superioară al cărei umili mijlocitori suntem.
Eşti „părintele” Teatrului Pit, ai şi înclinaţii didactice conducând un teatru pentru elevi şi studenţi, „Artstudio”. Este vorba de un prea plin de energie artistică pe care vrei s-o împarţi şi cu alţi (mai tineri) iubitori de teatru? Sau doar o împlinire a personalităţii lui Ioan Peter?
Ioan Peter: Studenții din teatrul experimental Artstudio sunt acum artiști, buni profesioniști. Ne vedem ori de câte ori avem ocazii alese. Teatrul Pit s-a născut din nevoia mea proprie și personală de a face cunoscute publicului piese bune scrise de dramaturgi tineri sau foarte tineri. Ultimul proiect al Teatrului Pit, „Cipsuri și dale”, o piesă despre șomeri s-a jucat chiar cu șomeri. S-au jucat 13 spectacole într-un an și abia aștept să vină căldura să pornim iarăși prin țară. Teatrul Pit este acum implicat într-un proiect care se va desfășura la Biblioteca Județeană și care va demara în luna mai. Titlul proiectului: „Biblioteca de teatru nou” (lectura unor texte contemporane în prezența autorilor). Vom debuta cu piesa ,, Durata medie de viață a mașinilor de spălat ” de Elise Wilk, care va fi prezentă la Arad și va sta de vorbă cu auditorii acestui spectacol. Urmează Mihai Ignat, în toamnă și Ioan Peter Pit va încheia cu o lectură și o discuție aprinsă în acest an.
În curând spectatorii arădeni vor putea să vadă o nouă producţie „marca Pit”. Este vorba de spectacolul „Cei mari, cei mici”, care va avea premiera pe 17 februarie. Dacă ai fi pus în „rolul” de a-i face reclamă ce ai spune publicului despre acest spectacol (la care, din câte am auzit, ai realizat şi decorul)?
Ioan Peter: Trebuie să lămurim o treabă: ce e piesa aceasta, comedie sau dramă? Cred că poate fi și comedie dar și dramă. Are situații care pot fi absurde sau grotești. E un amalgam, un aliaj de culoare românească pe care aș îndrăzni să-l numesc râsu-plânsu. Piesa pe care o veți vedea duminică, 17 februarie, la ora 19, este prima dintr-o trilogie pe această temă: mare – mic și ar putea avea ca subtitlu „Picnic”. Cea de a doua poveste se numește „În cădere” iar ultima „Norocoșii”. Sper să duc variantele la bun sfârșit pentru că aceste texte sunt deja cerute de teatre. S-a născut foarte greu acest spectacol (ca și mine dealtfel) dar nădăjuduiesc că actorii rămași în cursă și anume Carmen Vlaga-Bogdan, Andrei Elek, Cecilia Donat și moi să ne desfătăm în interiorul partiturilor noastre și să refacem legătura cu publicul pe care cu reget o întrerupem la finalul fiecărei reprezentații. Uite, Vasile, dau timpul pe repede înapoi și îmi amintesc de primele noastre întâlniri, nu știu dacă s-a schimbat ceva de atunci, mie mi se-mpare că ochii ne sunt la fel. Chiar în clipa asta îmi vine în minte o strofă dintr-un sonet de Codreanu: „Mi-e sufletul un saltimbanc grotesc / Ce-l întâlnești ades prin iarmaroace / El vrea nu vrea e nevoit să joace / Pentru plăcerea celor ce privesc”. Teatrul este o iluzie care produce plăcere dar nu știu de ce pe durata unei reprezentații această iluzie pare să devină pură realitate. Sunt recunoscător bunului Dumnezeu că mi-a scos în cale acest proiect și sunt mulțumit că el se desfășoară aici, în Arad pentru că am început să țin la locul ăsta. În frast.
Ioan Peter
• S-a născut la 28 ianuarie 1968 în Săcel, județul Maramureș
• A absolvit Academia de Artă Teatrală din Târgu Mureș, secția actorie (în anul 1994)
• Este actor la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad.
• Din 2006 scrie piese de teatru și scenarii de film.
• Debutează, în 2007, la Editura Dacia din Cluj Napoca cu ,,Tot ce se dă”.
• Este fondatorul Teatrului Pit şi teatrului experimental „Artstudio”
Citiți principiile noastre de moderare aici!