O viaţă agăţată în două cîrje

L-am cunoscut pe Nan Dumitru pe patul de spital. Un om
plin de viaţă, de o veselie contagioasă
şi foarte vorbăreţ. Ceilalţi
pacienţi din salon regretau că a doua zi se
va externa, îi molipsise pe toţi cu
optimismul său. Un optimism care contrasta
puternic cu situaţia tragică în care se
afla. Nu mai avea un picior, de la genunchi în
jos, şi suferise deja, a şasea
intervenţie chirurgicală. Nu mai putea lucra
nicăieri, nu poate să facă aproape nimic
fără cineva lângă el. Dintr-un
bărbat puternic şi independent devenise,
dintr-o dată, o povară.  O povară
lui însuşi, în primul rând,
pentru că nu se putea obişnui cu
situaţia în care ajunsese. „Nu mai pot
să fac nimic, de abia mă deplasez şi
dacă scap cumva o cîrje, cad şi eu pe
jos, trebuie aproape ca tot timpul să-mi fie
soţia prin preajmă”, ne
mărturiseşte pacientul. Chiar dacă aici
fac haz de necaz, am momente în care plâng
ca un copil, numai Dumnezeu mă mai poate
ajuta…”ne mărturiseşte copleşit
de durere pacientul.

Povestea nenorocirii

Ziua cea rea a venit peste Nan Dumitru, în 24
aprilie 2008. Pe vremea aceea lucra la firma unui
italian, în Şagu. Era calificat ca şi
lăcătuş mecanic, dar mai făcea
şi alte treburi prin firmă. Ca în ziua
aceea, când lucra împreună cu patronul
la mutarea unor cupoane, bucăţi mari de lemn,
cu ajutorul stivuitorului, manevrat chiar de patron.
Mai aveau de lucru cam un sfert de oră când
s-a întâmplat nenorocirea, toată
încărcătura s-a răsturnat peste
el, iar stivuitorul i-a tăiat piciorul. S-a trezit
la spital, fără un picior.

„Singura mea vină e că am ascultat
şi am făcut ce m-a pus şeful să
fac. I-am spus patronului că
încărcătura nu stă prea bine,
că există riscul să cadă, dar mi-a
zis să continui. Dacă m-aş fi oprit,
astăzi eram întreg.” Au urmat luni
întregi de spitalizare, operaţii peste
operaţii, cheltuieli din ce în ce mai mari.
Veniturile, din păcate au fost invers
proporţionale cu noile cheltuieli. Nan Dumitru
beneficiază de o pensie de boală în
cuantum de 400 lei şi o pensie de handicap, gradul
III, de 33lei, aşadar venituri lunare de 433 lei.

„Italianul a venit la mine ca să-mi
spună că îmi va da 5000 Eu, asta a fost
anul trecut dar niciodată nu a venit cu banii
în mână. Acum mi-aş plăti
din suma asta datoriile, şi aş face altele
dacă va trebui să îmi cumpăr eu
proteza. Mi s-a distrus toată viaţă, nu
mai pot să mă angajez nicăieri, am
nevoie de o proteză care costă, după cum
mi-a spus doctorul 70 -80 de milioane. De unde să
iau atîţia bani când eu trăiesc
din datorii.” De la Casa de Asigurări de
Sănătate i s-a comunicat că nu poate
beneficia de o proteză gratuită fiindcă
şi-a pierdut piciorul în urma unui accident
de muncă.” Iar fostul angajator nu l-a mai
căutat deloc.

Urmează o anchetă nesfărşită

Cum era vorba de un accident de muncă, cazul fost
anchetat de inspectorii de la Inspectoratul teritorial
de muncă. Procesul verbal al anchetei se
găseşte la ora actuală în dosarul
de la Parchet. La fel ca şi toate celelalte
declaraţii, mărturii. Numai că dosarul
stă acolo de mai bine de un an şi nu se
întâmplă nimic. Între timp cel
accidentat aşteaptă un verdict,
despăgubiri şi continuă să
supravieţuiască din datorii. Şi are doar
46 ani.

No comment

Am încercat să luăm legătura
şi cu patronul italian, Bertotti Fabio şi, am
reuşit să stăm de vorbă cu
soţia acestuia, o româncă care ne-a
spus că nu doreşte să comenteze cazul
şi că aşteaptă ca justiţia
să-şi spună cuvântul.

Dosarul uitat

Dosarul, cu numărul 3775/2008 este de mai bine de
un an la Parchetul de pe lângă
Judecătoria Arad. Cel în cauză
aşteaptă să vadă dacă se
dispune sau nu, trimiterea lui în judecată.
Cum de astăzi începe vacanţa în
sistemul juridic, va mai avea de aşteptat cel
puţin până în septembrie.

M.A.