De ce ați scris un „Jurnal”? Spuneați, în carte, în felul următor: „Habar nu am despre ce să scriu… Oare faptul că sunt singură este un motiv?”
Nu știu dacă „Jurnalul” vorbește despre singurătate ci, cred că sunt întrebări ale fiecăruia dintre noi vizavi de viață, de moarte, de iubire, de Dumnezeu. Sunt întrebări simple ale oricărui om de pe Pământul acesta. Nu a avut o temă stabilită acest „Jurnal”. E chiar ceea ce gândesc și ceea ce am gândit pe parcursul vieții mele. Consider că, atâta timp cât există lucruri ce te marchează în viața de zi cu zi, este bine să le scrii, să îți amintești de ele în timp. S-ar putea să te surprinzi. Cred că cel mai frumos lucru este să te surprinzi, să te uimești pe tine într-o autodescoperire și căutare a sinelui.
Vorbiți foarte mult despre tatăl dumneavoastră, Amza Pellea…
Eu vorbesc tot timpul despre tata și despre mama. Datorită lor mă aflu pe acest Pământ. Lor le datorez tot ceea ce am fost și tot ceea ce sunt în momentul de față.
Spuneați într-un interviu: „Când a murit tata am murit o parte din mine, când a murit mama am murit de tot”
Da, cam așa a fost. Pe tata l-am pierdut la 22 de ani iar pe mama la 41 de ani și așa am simțit. Mi-am adorat părinții si pierderea lor a fost ca o moarte a mea…
Și cum ați reușit să treceți peste această mare cumpănă a vieții dumneavoastră?
Credința în Dumnezeu cred că e răspunsul… M-am gândit că singurul lucru pe care și l-ar fi dorit părinții mei, pentru mine, ar fi fost să fiu fericită și, atunci, am dus viața mai departe având ca bază gândul acesta că, barem asta le datorez…
Spuneați că lumea nu mai citește. De ce credeți că se întâmplă asta?
Da, e din ce în ce mai catastrofală prăpastia asta în care a căzut cultura, să spunem așa. Sunt foarte multe motive. E un bombardament de informații, o fugă spre material, o disperare că nu faci față, că mâine nu ai unde lucra…Tot felul de motive…adevărate… dar, în epocile cele mai tulburi ale istoriei omenirii, când lucrurile erau blocate sau nu mergeau bine orice om inteligent sau orice om cât de cât cu o pretenție față de el și față de cunoaștere își dădea seama că este, de fapt, o enorma oportunitate pentru a învăța.
Faptul că tatăl dvs a fost actor v-a influențat, să zic așa, în alegerea carierei?
Deloc. Tata nu vroia ca eu să urmez această meserie. A vrut sa ma apere. E o meserie dura intr un mediu nu foarte prietenos…Cum m-am hotarât să mă fac actriță am spus-o în multe interviuri și… n-aș vrea să mă repet.
Dacă ar fi să alegeți între teatru și film, pentru ce ați opta?
Nu pot să aleg. Eu știu despre mine un singur lucru, și anume, că ce îmi place cel mai tare pe Pământ este să dăruiesc. Bucurie, gând, sentiment, cadouri… Îmi place a dărui și orice oportunitate, indiferent că este film, teatru, scris,etc…. orice oportunitate înspre a dărui mă face fericită.
Un gând pentru oameni…
Mie mama mi-a spus un lucru extraordinar în ultima zi a trecerii ei pe Pământ: să nu uiți că viața e pe zile și fiecare zi are povestea ei. Faceți-vă povestea frumoasă ca, la finalul vieții, să aveți mii de povești care, dacă sunt frumoase, înseamnă că ați trăit o viață frumoasă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!