„Consiliul Județean Arad a înregistrat un interes major din partea mediului de afaceri pentru una dintre cele mai importante investiții în infrastructura medicală din județ. Opt asocieri de constructori (o asociere cuprinde mai multe firme, în unele cazuri chiar câte 5-6) au depus oferte pentru construirea Complexului Matern-Pediatrie din Arad, un proiect care va transforma radical modul în care sunt oferite serviciile medicale pentru copii și mame în sistemul public de sănătate”, anunță reprezentanții CJA, într-o informare făcută publică luni după amiază.
„Valoarea estimată a investiției, înainte de organizarea licitației, este de 436 de milioane de lei, iar noul complex medical va reuni sub același acoperiș toate specializările dedicate copiilor, asigurând astfel o abordare integrată a actului medical pediatric. Construirea Complexului Matern-Pediatrie reprezintă un pas decisiv în dezvoltarea sistemului medical arădean și în asigurarea unor servicii medicale de calitate pentru mame și copii. Intrăm într-o altă etapă în investițiile în sistemul de sănătate publică din Arad, odată ce vom începe construirea acestui spital”, a declarat Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean.
60 de zile
Procesul de selecție a constructorului nu va fi bazat exclusiv pe prețul ofertat, deci nu va fi declarată implicit câștigătoare oferta cea mai mică. În conformitate cu criteriile stabilite în procedura de achiziție, prețul reprezintă 70 la sută din punctaj, restul fiind acordat pentru criterii care țin de calitatea soluțiilor tehnice și de capacitatea de realizare a proiectului. „Astfel, Consiliul Județean Arad urmărește nu doar o ofertă competitivă financiar, ci și garanția unei execuții de înaltă calitate pentru această investiție strategică”, mai spun reprezentanții instituției județene.
Noul Complex Matern-Pediatrie va înlocui actualul spital Matern, o clădire construită în urmă cu mai bine de o sută de ani (cu excepția unei secții ridicate în perioada comunistă). În timp, această clădire a devenit improprie pentru modernizări majore, mai ales în contextul în care imobilul a fost revendicat de Comunitatea Evreilor din România, situație care a limitat posibilitatea realizării unor investiții necesare.
„Prin noua investiție, Consiliul Județean Arad își propune să creeze o infrastructură medicală modernă, adaptată standardelor actuale din domeniul sănătății și nevoilor pacienților din regiune, nu doar din județ. Consiliul Județean are la dispoziție 60 de zile pentru evaluarea ofertelor. Această perioadă poate fi însă prelungită, în funcție de complexitatea ofertelor”, se mai arată în informarea transmisă de CJA.
Se caută bani
Sergiu Bîlcea a mai declarat: „Avem o clauză suspensivă, asta înseamnă că vom da ordinul de începere a lucrărilor atunci când identificăm o sursă de finanțare, dar lucrăm la asta pe mai multe planuri, și nu doar prin proiecte, ci și printr-un posibil credit bancar din care să putem începe lucrarea”.
Așadar, pentru moment, Consiliul Județean Arad nu dispune de fondurile necesare pentru demararea lucrării. Complexul Matern-Pediatrie a fost inclus pe lista proiectelor care urmau să fie finanțate prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Însă întocmirea documentațiilor tehnice a fost un veritabil „război” dus cu familia Falcă, care nu a vrut să accepte faptul că li se „scurg printre degete” peste 800.000 de euro. După mai mult de un an de contestații și procese, după ce au fost folosite o serie de tertipuri avocățești, Curtea de Apel Timișoara i-a „băgat banii în buzunar” familiei Falcă, cea care a fost desemnată să întocmească documentațiile tehnice pentru acest mega-proiect. Bucuria unora, necazul altora: noul Matern a fost scos de pe lista proiectelor finanțate prin PNRR, fiind evident faptul că lucrarea nu putea fi terminată până în acest an, când era termenul limită pentru finalizarea lucrării. Practic, Pro Arhitectura și-a încasat banii, dar lucrarea pe care au proiectat-o a rămas fără finanțare.
Actualul ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, a promis că noul Matern va fi trecut pe un alt program de finanțare nerambursabilă, posibil Programul Sănătate, finanțat de asemenea de Uniunea Europeană. Dar, pentru moment, această mutare nu s-a făcut. În paralel, Consiliul Județean Arad a lansat procedura de contractare a unui credit care să fie folosit pentru implementarea mai multor proiecte, printre care și Complexul Matern-Pediatrie. Însă sumele pe care CJA vrea să le împrumute sunt infime față de valoarea acestui proiect. Rămâne de văzut dacă autoritățile județene vor găsi bani nerambursabili pentru noul Matern sau dacă acesta va rămâne la stadiul de… documente.
Citiți principiile noastre de moderare aici!