Primul produs derivat din plante modificate genetic (pasta de tomate produsă din legume al căror proces de coacere a fost modificat) a fost introdus pe piaţă în 1994. Apoi, modificarea genetică a plantelor a luat o mare amploare. În 1996 s-au introdus în agricultură şi, implicit în consum, soia şi porumbul, iar mai târziu bumbacul, cartoful şi rapiţa, urmând că din 2006 să fie introduse în cultură grâul şi orezul.

CE SUNT O.M.G. – urile ?

Organism modificat genetic sau transgenic este o plantă de cultură sau un animal aparent normal căruia, prin intermediul unor tehnici de inginerie genetică, i s-au transferat gene (și prin urmare caracterele dorite) de la alte specii (plante, animale, bacterii, virusuri sau chiar gene umane), cu o precizie şi o uşurinţă superioare metodelor clasice de ameliorare.

Plantele modificate genetic (transgenice) sunt soiuri (sau hibrizi) noi, rezistente la boli şi dăunători, cu calităţi nutriţionale superioare (de ex. conţinut ridicat de ulei, zahăr, proteine, amidon, vitamine), tolerante la unele erbicide neselective (şi uşor degradabile în mediu), precum şi la factori de stres cum ar fi temperaturile ridicate, gerul, seceta, salinitatea sau aciditatea solului.

Prin utilizarea acestor plante se realizează: o productivitate sporită, prin combaterea eficientă a buruienilor şi a dăunătorilor; profituri mai mari pentru producători, prin reducerea costurilor de producţie; reducerea globală a cantităţilor de pesticide, cu impact pozitiv asupra mediului; reducerea dependenţei de pesticidele convenţionale, care au efecte nefaste asupra sănătăţii cultivatorilor şi a consumatorilor; îmbunătăţirea calităţii apelor freatice şi de suprafaţă, prin reducerea reziduurilor de pesticide.

Dacă o plantă cu transgene este crescută lângă o altă plantă, există şanse că cele două să se încrucişeze.

TIPURI DE ALIMENTE MODIFICATE GENETIC

Hrana modificată genetic poate fi definită ca „un aliment care este, sau care provine, de la un organism modificat genetic” şi care conţine material genetic sau proteine rezultate în urma modificării genetice.

Floarea – soarelui care are transgene are cu 50% mai multe seminţe decât hibrizii fără gene.

S-a cultivat floarea – soarelui care conţinea transgene de Bacillus thuringiensis. O genă luată din mediul de cultură al bacteriei B. thuringiensis, care produce substanţe toxice pentru insecte, în acest caz toxina B. thuringiensis, a ţinut departe moliile şi fluturii, ai căror larve sunt principalii „prădători” ai florii – soarelui.

Soia: Este cea mai importantă hrană pentru vegetarieni folosită şi ca supliment de proteină pentru animale. Pentru a mări productivitatea s-au introdus două gene noi care fac soia rezistentă la pesticide, cu toate că aceste gene noi au derivat din surse străine dietei omului.

În mod aparent, o dată ce sămânţa de soia germinează, pesticidele nu mai pot fi aplicate pentru că ar distruge cultura, creând astfel un mediu favorabil buruienilor care odată înflorite l-ar sufoca.

Din soia se face ulei şi continuă să fie folosită ca „ingredient” în mezeluri şi chiar dulciuri.

Soia utilizată este cea sub formă de „textură”. Mai exact este vorba de o pudră proteică, dar care se importă. Şi aici se pune însă întrebarea dacă acest „praf” adus „din afară” este obţinut dintr-un produs tradiţional sau unul „îmbunătăţit” genetic.

De o legislaţie recomandată de Uniunea Europeană privind informarea consumatorilor nu ducem lipsă dar, consumatorii nu pot face încă distincţie între produsele tradiţionale şi cele care conţin organisme modificate genetic.

Porumbul: A fost modificat genetic, având încorporat un „pesticid”, care are ca scop oprirea viermilor de tulpină. Această misiune a fost îndeplinită prin încorporarea unei gene otrăvitoare de la un soi de microorganism natural şi anume: Bacillus thuringensis. Oamenii de ştiinţă spun că această toxină devine activă doar în natură când este ingerată de insecte. Cu toate că prin această modificare, toxina va fi produsă continuu, omorînd toate insectele chiar şi pe cele nevătămătoare.

RISCURILE PENTRU MEDIU

Ingineria genetică şi produsele sale au apărut numai în ultimii 25-30 de ani. De aceea, este aproape imposibil de evaluat impactul potenţial al speciilor transgenice asupra mediului. Totuşi, pornind de la observaţiile efectuate în situaţii similare cu specii naturale, oamenii de ştiinţă au sugerat anumite efecte, cum ar fi:

• Amplificarea problemelor cu dăunătorii deja existenţi: plantele de cultură sunt capabile de a transfera gene la distanţe de kilometrii la specii înrudite, prin polenizarea mediată de vânt sau insecte, unele dintre aceste specii putând fi buruieni cunoscute. Astfel, genele străine de la plantele de cultură cu caractere inginerizate, cum ar fi toleranţa la erbicide sau uscăciune, ar putea fi transferate la buruieni, făcându-le şi mai greu de controlat.

• Afectarea speciilor nevizate, non – ţintă: virusurile, microorganismele sau plantele modificate genetic pentru a omorâ insectele dăunătoare, ar putea afecta şi insectele utile.

• Irosirea unor resurse biologice valoroase: bacteria Bacillus thuringiensis (Bt) este utilizată în mod curent că şi pesticid natural. Cercetătorii, însă, au modificat genetic numeroase plante de cultură cu B.t. şi acest fapt ar putea grăbi viteza cu care diferite insecte se adaptează şi devin rezistente faţă de B.t., făcând tehnologia ineficientă.

ALTE RISCURI – PLANTE SCĂPATE DE SUB CONTROL: POLENIZAREA INTERSPECIFICĂ A PLANTELOR MODIFICATE GENETIC

O dată eliberate în mediu, plantele modificate genetic nu mai pot fi ţinute în frâu sau îngrădite. Ca toate organismele vii, plantele modificate genetic se reproduc şi aceasta este o posibilitate pentru gene să scape în afara zonei de creştere destinată iniţial. Seminţele pot fi culese de păsări şi lăsate să cadă în altă parte, mamiferele mai mari pot transporta tuberculii de cartof, sau organele de reproducere pot fi chiar dislocate de vânt. Calea majoră de a scăpa în mediul natural, sălbatic, a noilor gene introduse, este prin transferul polenului. Atunci când o plantă modificate genetic înfloreşte, polenul conţine noul material genetic introdus şi îl poate transpota la o altă plantă pe care o poate fertiliza rezultând seminţe hibride care vor purta, de asemenea, genele inginerizate. S-a demonstrat că rapiţa, porumbul, floarea soarelui, cartoful, sorgul şi multe alte plante de cultură pot fi interfertile cu plante sălbatice care cresc în vecinătatea câmpurilor cultivate în multe zone ale globului.

AVANTAJE SELECTIVE ŞI COMPETITIVITATE

Deşi comunitatea ştiinţifică este, în mod obişnuit, de acord cu faptul că scăparea genelor de sub control („evadarea” genelor) este un eveniment probabil, impactul acestui fenomen este discutabil. O teamă majoră este posibilitatea că genele nou introduse să confere plantelor un avantaj selectiv care le va permite să intre în competiţie şi să elimine vegetaţia naturală. Riscul este şi mai mare dacă o rudă apropiată a plantei modificate genetic este deja considerată buruiană. Ar putea această buruiană – prin transferul de polen – să achiziţioneze material genetic nou care să-i confere un avantaj selectiv, acest fapt ar reprezenta un dezastru atât pentru agricultură, cât şi pentru habitatul natural. Plantele de cultură rezultate din ingineria genetică, ar putea transfera genele lor străine la alte plante, şi în timp, ar putea înlocui total alte varietăţi, accelerând astfel dispariţia unor soiuri native pe care se bazează agricultura ecologică. Impactul este necunoscut şi ireversibil.

Multe specii de plante de cultură – cum ar fi rapiţa, cartoful, tomatele sau fasolea – prezintă rude apropriate care sunt deja considerate buruieni majore. Este evident că multe dintre caracterele favorizate de ingineria genetică vor conferi un avantaj adaptativ, îndeosebi rezistenţa faţa de boli şi dăunători sau toleranţa faţă de uscăciune sau salinitate.

Dacă O.M.G. – urile supravieţuiesc şi prosperă ele ar putea înlocui speciile sălbatice naturale şi acele plante şi animale care depind de acestea. Tendinţa de a crea plante de cultură „super” gândite să fie capabile să se autoprotejeze faţă de duşmanii lor principali, cum ar fi insectele şi bolile, ar putea duce la proliferarea lor în detrimentul plantelor native. Biodiversitatea ecosistemelor situate în apropierea lanurilor cultivate cu plante de cultură „super” ar putea fi în pericol. În timp, plantele modificate genetic ar putea înlocui total flora nativă şi ar putea pune în pericol supravieţuirea vietăţilor sălbatice care depind de această floră. Un exemplu bine documentat pentru efectele negative ale fluxului de gene de la varietăţile agricole la rudele sălbatice este extincţia orezului sălbatic în Taiwan. Orezul sălbatic hibridizează cu orezul cultivat. Deja în anii 50, caracteristici ale orezului cultivat au putut fi detectate în populaţiile de orez sălbatic.

Istoria ne-a învăţat deja că, introducerea unor specii non – native în habitate noi poate avea consecinţe catastrofale. Prezicerea tuturor impactelor unor specii exotice pe termen lung s-a dovedit a fi imposibilă. Un exemplu celebru este introducerea în Lacul Victoria a bibanului de Nil în 1960, care a decimat peştii nativi, ducând la dispariţia a peste 200 de specii. Ca efecte secundare au apărut defrişarea şi eroziunea malurilor, deoarece spre deosebire de peştii nativi, bibanul de Nil nu poate fi uscat la soare fiind necesară afumarea la foc de lemne.

Pericolele eliberării O.M.G – urilor ar putea fi chiar şi mai mari decât eliberarea radioactivităţii sau a substanţelor chimice toxice în mediu. Spre deosebire de produşii poluării radioactive şi chimice, O.M.G – urile se pot reproduce. Odată eliberate în mediu, ele se pot multiplica, răspândi, pot suferi mutaţii sau pot transfera materialul lor genetic la alte organisme, adeseori înrudite. O dată eliberate O.M.G – urile nu mai pot fi îndepărtate.

ÎN LOC DE ÎNCHEIERE

După porumb, cartof, tot felul de legume și cereale modificate genetic, piața americană riscă să fie invadată și de somon modificat. Proiectul tocmai a primit aprobarea autorităților.

În statul american Indiana, mii de ouă de somon sunt modificate genetic pentru a crește mult mai repede decât în mod normal. Containerele uriașe conțin o specie din Oceanul Atlantic căreia i s-a adăugat ADN-ul altor specii de pești. Rezultatul: Somonul atinge greutatea de adult în 18 luni, adică de două ori mai repede decât unul obișnuit.

Autoritatea Sanitară a stabilit că nu există niciun pericol alimentar și nicio diferență nutrițională între acest somon și unul obișnuit din Oceanul Atlantic, care a fost crescut în ferme piscicole și pe care îl găsiți azi în supermarket.

Încurajați, producătorii se gândesc acum să modifice genetic și scoicile comestibile.

Chiar dacă producătorii acestui tip de peşte intenţionează să îl vândă din 2020 restaurantelor şi magazinelor din Statele Unite, rămâne la latitudinea patronilor dacă îşi vor informa clienţii că somonul a fost modificat genetic, întrucât legislaţia americană nu prevede obligativitatea inscripţionării alimentelor modificate genetic, asa cum există în Uniunea Europeană. Drept pentru care, unele persoane sunt sceptice în legătură cu această inovaţie.

ECHIPA CENTRUL MEDICAL RUBIO