Partidul Național Liberal își menține angajamentul de a sprijini profesorii. Ministrul liberal al Educației, Ligia Deca, a anunțat că personalul didactic din învățământul preuniversitar din România va avea mai multe beneficii, pe lângă majorările salariale anunțate deja, în urma semnării Contractului Colectiv de Muncă Unic la Nivel de Sector de Negociere Colectivă Învățământ Preuniversitar.
Jalonul 133 aferent cererii de plată cu numărul 2 din PNRR a fost închis de către ministrul liberal al Energiei, Sebastian Burduja, prin semnarea contractului de finanțare cu Electrocentrale Craiova SA. Investiția depășește 250 milioane euro și presupune realizarea unei noi capacități de producere a energiei electrice și termice din gaze naturale, în cogenerare de înaltă eficiență. Actualele instalații vor fi înlocuite până în 2026 cu noi capacități de producție, ce vor avea o putere instalată de 300 MW.
LEONI, producător de sisteme de cablaje pentru industria auto la nivel global a deschis o fabrică nouă la Beiuș pentru producția de sisteme de cablaje destinată vehiculelor comerciale. Fabrica a fost inaugurată pe 24 iunie 2023 în prezența reprezentanților Guvernului, Parlamentului, autorităților județene și locale.
Local
Beneficiind de o finanţare europeană de peste 16 milioane de lei, proiectul reunește mediul academic, clinic și industrial.
Local
Peste 100 de articole vestimentare, purtând însemnele unor mărci cunoscute, au fost descoperite de polițiștii de frontieră arădeni într-un autoturism condus de un tânăr bulgar.
ARADON Sport local
ARAD. Un nou weekend plin de competiții, medalii, emoții și satisfacții pentru marea familie CS Universitatea Arad – CS Podgoria Ghioroc.
Advertorial
Sâmbătă, 14 noiembrie, Molly Malone’s își redeschide porțile cu un eveniment special: „LUNA ISPITELOR”, alături de Daniela Pană și Eduard Vlădescu, cunoscuți din fenomenul TV „Insula Iubirii”.
România
O familie din Timișoara trece prin momente cumplite, după ce băiețelul, Filip, copilul pe care părinții l-au așteptat ani întregi, a fost diagnosticat cu cancer. Mama sa, Loredana, a plecat împreună cu el în Spania, unde medicii i-au oferit o șansă la tratament. Costurile depășesc însă 422.000 de euro, o sumă pe care părinții nu o pot acoperi fără ajutorul oamenilor.
Local
O acțiune a Poliției a vizat șoferii microbuzelor școlare, dar și starea tehnică a vehiculelor.
Evenimente
Drama religioasă prezintă patimile Sf. Nectarie, care a trebuit să îndure ura vrăjmașilor lui în timp ce ducea mai departe cuvântul lui Dumnezeu.
ARADON Sport local
HEIST-OP-DEN-BERG. Recent, în Belgia, a avut loc cel de-al doilea stagiu comun de pregătire din acest an, desfășurat de această dată în Heist-op-den-Berg (Belgia), alături de gimnaștii și gimnastele clubului gazdă ArduasGym participând și reprezentanți ai CSŞ Gloria Arad și CSM Arad.