În perioada 23 august, ora 10:00 - 24 august, ora 10:00, zona de munte a județului Arad se află sub incidența avertizării meteorologice cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și ploi însemnate cantitativ, conform informării transmise de către Administrația Națională de Meteorologie.
Un prejudiciu de aproximativ 25 de mii de lei a fost produs în noaptea de duminică spre luni, după ce un depozit aflat pe Calea Aurel Vlaicu, în zona fostului centru comercial Galleria, a fost prădat de hoți. S-au furat 21/22 de bucăți de cauciucuri pentru camioane, scule electrice, biciclete și alte bunuri.
Mapamond
Europa ar fi mai sigură fără NATO, a declarat sâmbătă purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, comparând organizația cu o „măsea stricată”, conform dpa.
Mapamond
Zborurile interne și internaționale către destinații din Statele Unite au fost reluate, cu întârzieri, sâmbătă, după ce Administrația Federală a Aviației (FAA) a ridicat o interdicție de decolare la nivel național, cauzată de probleme de comunicare în cadrul controlului traficului aerian, relatează dpa.
Local
Au consumat lactate cumpărate din parcarea unui hipermarket și au ajuns la Spital. ANSVSA a transmis că activitatea unității a fost suspendată și s-au aplicat sancțiuni de 33 de mii de lei.
Local
Lună de lună Aradul marchează un spor natural negativ, declinul demografic fiind confirmat și la nivel național.
1
Local
După aproximativ două decenii în care a rămas închis publicului, Cinematograful Studio din Palatul Bohuș poate fi vizitat astăzi, 14 noiembrie, între orele 16:00 și 22:00. Accesul este gratuit, în cadrul expoziției „Studio În Așteptare”.
1
UT Arad
În ultimele zile mass-media centrală a insistat pe modificările din structura de conducere a clubului UTA. S-au vehiculat chiar și sume de bani care ar fi intrat în contul clubului arădean, totul pentru ca fondul de investiții, al cărui reprezentant este Tudor Guțilă, să preia conducerea grupării „roș-albe”. Omul care a pus bazele proiectului „Bătrâna Doamnă”, Alexandru Meszar, a adus clarificări cu privire la situația existentă în acest moment.
8
România
România a obținut, vineri, o nouă soluție favorabilă și definitivă în dosarul arbitral internațional ICSID nr. ARB/15/31, în contextul în care Comitetul ad-hoc constituit pentru soluționarea acțiunii în anulare formulate de Gabriel Resources Ltd. și Gabriel Resources (Jersey) Ltd. a respins în totalitate cererea reclamanților, menținând integral hotărârea arbitrală pronunțată în 8 martie 2024, informează Ministerul Finanțelor într-un comunicat remis AGERPRES.