Organizatorii Waves Festival au făcut public programul complet al ediției din acest an, care se va desfășura în weekendul următor, între 3 și 5 iulie, la Ștrandul cu Valuri din Băile 1 Mai, lângă Oradea. Peste 70 de artiști vor urca pe cele patru scene ale festivalului, iar printre headlinerii ediției se numără James Hype, Jonas Blue, Inna și Lost Frequencies.
Piata auto din Romania traverseaza o perioada in care preturile masinilor noi au atins cote greu de inteles pentru consumatorul pragmatic. De multe ori, configurarea unui SUV de familie incepe de la o suma rezonabila, dar creste cu mii sau chiar zeci de mii de euro in momentul in care adaugi dotari de siguranta si confort care, in mod normal, ar trebui sa fie incluse din start.
Advertorial
Marți, 29 septembrie, ziua lui Ciprian de la Calla se transformă într-o zi a cadourilor pentru clienți. În toate magazinele Calla, fiecare cumpărătură de minimum 100 de lei îți dă dreptul să extragi un bilețel din urna aniversară. Iar aici apare surpriza: toate bilețelele sunt câștigătoare si contin produse ZVÂC!
Local
Timp de o lună, din 5/6 octombrie până în 4/5 noiembrie 2026, două trenuri care circulă pe ruta București-Nord – Arad și retur vor fi anulate.
Local
Erasmus+ deschide noi oportunități pentru elevii și profesorii de la „Adam Müller Guttenbrunn”.
Local
Inspectoratul pentru Situații de Urgență și Serviciul de Ambulanță Județean intervin, luni dimineață, în zona CET, unde o persoană a fost lovită de tren.
Mapamond
Extrema dreaptă franceză a dat o lovitură puternică duminică la alegerile senatoriale, obținând 15 locuri în camera superioară și mărindu-și de patru ori numărul de senatori, un succes semnificativ cu mai puțin de șapte luni înainte de alegerile prezidențiale, transmite AFP.
2