E o săptămână ticsită de filme la Arad. O săptămână cu proiecţii de filme în spaţii alternative. E săptămâna în care Parcul Eminescu s-a transformat într-un imens cinema în aer liber cu extrem de multă priză la public. Şi e săptămâna în care vinerea se intră din nou cu filme bune în Fabrica Teba.
Vineri, 10 iulie, de la ora 19.00, KineDok aduce la Arad documentarul Happily Ever After, al regizoarei croate Tatjana Božić, care este în căutarea secretului fericirii ce durează până la adânci bătrâneți.
„Acest documentar schimbă optica socială a filmului vizionat vinerea trecută și propune o investigație sentimentală și auto-biografică. Când Tatjana Božić întâlnește pentru a nu știu câta oară marea dragoste a vieții sale, iar relația începe să scârție tot mai tare, decide că e cazul să întoarcă pagina și să facă în așa fel încât această relație să reușească – de aceea își vizitează cinci dintre foștii iubiți la Moscova, Hamburg, Londra și Zagreb, pentru a afla de ce toate aventurile ei amoroase eşuează. Cu o doză serioasă de auto-ironie, însă și cu o pasiune intensă, regizoarea își descoase relațiile din trecut și își confruntă atât foștii iubiți, cât și pe ea însăși, analizând complexitatea noțiunii contemporane de iubire”, spun despre film organizatorii evenimentului de la Teba.
Pentru arădenii care încă nu au aflat de platforma KineDok, menționăm că acest proiect, realizat de One World Romania și adus în Arad în colaborare cu Asociația CitiZenit, îşi propune, potrivit organizatorilor, „o alternativă la sălile de cinema multiplex prin crearea unei atmosfere intime propice vizionării filmelor”.
Proiectul pleacă de la premisa că există poveşti şi probleme care merită spuse şi că filmul documentar este o metodă potrivită de a le da glas, precum și de la premisa că există mulţi oameni interesaţi de astfel de probleme şi de genul documentar.
Aşa că, timp de 12 săptămâni, până pe 18 septembrie, KineDok şi CitiZenit vor proiecta, în fiecare vineri, câte un documentar, însoțit bineînțeles de discuții, la Teba, pentru a coagula o comunitate în jurul cinematografului documentar.
„Te așteptăm în fiecare vineri la Fabrica Teba să depăşim limitele tradiţionale şi să explorăm posibilităţi noi împreună!”, aşa sună invitaţia celor care dau viaţă, în fiecare vineri, fabricii abandonate.
Până la adânci bătrâneţi la Teba
Meniu cinematografic à la carte la Arad! Fabrica Teba vine cu filmul de vineri: Happily Ever After.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
3
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
13
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
1
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!