Desprins din Partidul Social Democrat Român, condus după revoluţie de către Sergiu Cunescu, partidul a suferit mai multe schimbări de nume: Partidul Social Democrat Tradiţional (PSDT), PSDT- C-tin Titel Petrescu, Partidul Particularilor-Partid Social Democrat Tradiţional (PP-PSDT). Revenit la titulatura PSDT- C-tin Titel Petrescu, a fost preluat, în 2011, de către Miron Cozma, care l-a readus la titulatura PSDM.
Partidul lui Miron Cozma implineste 120 de ani
ARAD. Duminică, la Bucureşti, va avea loc Congresul Extraordinar al Partidului Social Democrat al Muncitorilor, dedicat împlinirii a 120 de ani de la înfiinţare, anunţă preşedintele filialei arădene, Ioan Szabo.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Președintele Nicușor Dan a declarat că România este pregătită să își asume un rol mai important în securitatea europeană și că țara își dorește o prezență militară americană pe teritoriul său, în cadrul unui interviu pentru emisiunea „The Julie Mason Show”, difuzată marți în Statele Unite. Șeful statului a vorbit despre relația de securitate dintre România și SUA, amenințările generate de războiul din Ucraina și sprijinul acordat Kievului.
România
Preţul mediu al combustibililor pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 23,8%, în luna august 2026 comparativ cu luna august 2025, după un avans de 16,9% în luna iulie şi unul de 13,7% în luna iunie, arată datele publicate marţi de Eurostat.
România
Primarul municipiului Buzău, social-democratul Constantin Toma, a declarat că promisiunile președintelui Partidului Social Democrat (PSD), Sorin Grindeanu, în legătură cu indexarea pensiilor și a salariilor nu au nicio acoperire, în situația în care nu există surse de finanțare care ar trebui să susțină creșterile anunțate.
România
România își recâștigă predictibilitatea fiscală și urmărește să atragă mai mult capital privat pentru proiecte în infrastructură, energie, apărare, digitalizare și industrie, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare, după discuțiile de la New York cu reprezentanții J.P. Morgan, unul dintre cei mai mari investitori instituționali globali.
Local
Vizitatorii Băilor Lipova și-au exprimat nemulțumirea față de faptul că fântâna publică la care ar trebui să curgă permanent apă minerală stă închisă de câteva luni.
1
Local
PET-urile colectate prin munca în folosul comunității au fost „transformate” în hrană pentru câinii din Adăpostul Public Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!