ARAD. Care sunt vorbele cu care IPS Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului îi va întâmpina pe credincioși cu ocazia Sfântei Sărbători a Învierii Domnului? Care sunt cuvintele cheie în jurul cărora liderul bisericii ortodoxe arădene și-a construit Pastorala? Trecerea de la tristețe la bucurie, de la moarte la viață, de la disperare la speranță. Pastorala dedicată Învierii Domnului chiar așa începe: „Pretutindeni și totdeauna sfintele sărbători prilejuiesc mai ales sufletelor credincioase o aleasă bucurie prin retrăirea evenimentelor de care se leagă acestea în comuniunea celor apropiați sau care ne-au precedat în nădejdea continuității istorice și spirituale a neamului, familiilor și comunităților. De fiecare dată, pe întinderea timpului și spațiului, acestea aduc în conștiința tuturor taina unei învățături sfinte pentru viața creștină, menite să înalțe spre culmile desăvârșirii cerute fiecărei ființe omenești într-o armonie deplină cu tot ceea ce o poate înveșnici. Oricum simțământul realității trecătoare, ca și a celei netrecătoare, țintește firesc spre înviere sau refacere. Numirea de Paști a sărbătorii ce o ținem înseamnă «trecere» amintind de cea a Mării Roșii de către poporul biblic, de la robia egipteană la libertatea oferită de Pământul făgăduinței, adică într-altfel zis, de la moarte la viață”.

IPS Timotei vorbește mai apoi de faptul că „pătimirea, răstignirea, îngroparea și învierea Mântuitorului, așa cum cunoaștem și mărturisim în Simbolul Credinței, s-au întâmplat tocmai în preajma sărbătorii pascale, primind o nouă semnificație a trecerii, și anume de la păcat și moarte la învierea pentru veșnicie. După cum avem convingerea noastră că temeiul învățăturii creștine este Învierea Domnului, minune săvârșită asupra propriei personalități, așa aflăm dovada Dumnezeirii Sale. În virtutea ei, unirea cu firea omenească într-o unitate desăvârșită a ființei Sale, Învierea Domnului revarsă darurile-I asupra întregii făpturi a cărei cunună este omul. Așadar, întreaga omenire participă la actul de ridicare din căderea de la început, înălțându-se mereu spre încununarea prin nemurirea hărăzită”.

Pastorala IPS Timotei face referire și la cele trecătoare, la importanța faptelor bune, la îndepărtarea de scopul gândit pentru noi și la harul dinăuntrul fiecăruia: „Dumnezeu este Creatorul cerului și al pământului, al lumii spirituale și materiale. Ființa omenească, drept încununare a creației, e alcătuită din suflet și trup într-o unitate tainică menită a moșteni veșnicia. Cele pământești sunt trecătoare, iar cele duhovnicești netrecătoare. Pentru a ajunge la asemănarea cu Creatorul, așa cum a fost făcut, omul trebuia să lase cele trecătoare având în vedere faptul că și creația, ca una ce arată puterea creatoare divină, nu era spre stricăciune, ci spre prefacere în mai bine. Omul însuși trebuie să arate dintru început lucrarea în acest scop”.

Desigur și despre patimi, post și Înviere se vorbeşte aici: „Neconformându-se unei porunci divine se depărtează de putința urmării îndatoririi sale, din care pricină Dumnezeu Însuși se întrupează spre a-l ajuta în râvna care o nutrea spre a-și împlini rostul. Fiul lui Dumnezeu făcându-Se om se jertfește pentru ca pe cel muritor să-l ridice din starea neputincioasă, înnoindu-l spre a relua menirea dintru început. Restaurarea omului și totodată a umanității, prin Mântuitorul, garantează în felul acesta mântuirea tuturor, revenind fiecărui creștin datoria de a-și însuși lucrarea sfântă prin harul dumnezeiesc, spre o trăire în Domnul, o viață în Hristos. Credincioșii astfel, ca membre ale Trupului tainic al Domnului, Capul Bisericii fiind El Însuși, participă la viața ei, iar o vreme ca a postului oferă posibilitatea de a intensifica lucrarea virtuților, o strădanie susținută trupească și sufletească, ocolind lenevirea spre a dobândi roadele răsplătitoare ale comuniunii cu Dumnezeu. Din aceasta se înțelege că Învierea Domnului, urmată de Înălțarea la cer și trimiterea Sfântului Duh spre întărirea lucrării bisericești pentru străbaterea căii spre cer cu harul dumnezeiesc, temeluiește unirea cu Hristos Domnul de la Taina Botezului și până dincolo de hotarele pământești ale vieții”.

Despre moartea înghițită de biruință

Și tot în Pastorala Învierii Domnului, se face vorbire despre moartea înghițită de biruință și despre victorii: „Ca unul ce a crezut pilduitor în ceea ce Mântuitorul a trăit și învățat, Sfântul Apostol Pavel afirmă: ; … Şi după cum am purtat chipul celui pământesc, să purtăm şi chipul celui ceresc… Iar când acest (trup) stricăcios se va îmbrăca în nestricăciune şi acest (trup) muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci va fi cuvântul care este scris: (…) .

Despre învierea prin moarte, ca jertfă

Preasfințitul Timotei insistă pe tema trecerii spre bucurie, speranță, fericire, vorbind de convingerea Bisericii Ortodoxe că nu se ajunge la înviere decât după ce treci prin moarte ca jertfă: „Încă și veacurile ce s-au scurs adeveresc credința în învierea lui Hristos și învierea noastră viitoare în El. Părintele Dumitru Stăniloae conchide că <În teologia ortodoxă, Hristos Domnul iradiază din El însuși sau din sufletul și din trupul Lui energia necreată, începând această iradiere încă în iad, și penetrându-i prin ea pe cei ce au nădăjduit în venirea Lui, dinainte de venirea Lui, de fapt, în trup>[6]. Iar în alt loc adaugă: <Hristos Domnul nu rămâne în starea morții, decât atât cât să se vadă că a murit cu adevărat, adică până a treia zi. Unirea deplină ca om cu Tatăl prin jertfă Îi aduce fără întârziere starea de Înviere. Aceasta arată că nu se ajunge la înviere fără a se trece prin moarte ca jertfă, și nu numai ca să se arate că trebuie să se treacă de la trupul muritor la cel nemuritor, ci și pentru că starea la care se ajunge prin moartea ca jertfă e una de unire deplină cu Dumnezeirea, deci cu totul superioară celei trăite în trupul muritor… (…)”

Împreună, fără deosebiri, spre viitor

Pastorala lui IPS Timotei se încheie cu pilde despre diasporă, despre unirea românilor din țară cu cei din afara ei, despre întoarcerea acasă a celor plecați peste hotare pentru a sărbători Învierea Domnului în familie, despre societatea care trebuie să treacă peste deosebiri, cultivând apropierea și colaborarea frățească, cerând cu toții „ajutor sfânt în strădania de îndepărtare a pandemiei: „Așa cum știm sărbătorim de data aceasta Sfintele Paști în 2021 – , ceea ce face să simțim în adâncul cugetului unitatea noastră de neam și lege cu românii răspândiți pe toată fața pământului și nu numai acum, ci din vremuri. Astăzi, când posibilitățile de comunicare sunt multiple, o bună parte dintre rudele, prietenii și cunoscuții noștri care se află dincolo de hotarele pământului strămoșesc se întorc spre a prăznui cu cei de acasă, aducând mulțumire lui Dumnezeu pentru mulțimea darurilor sfinte revărsate peste întregul popor drept credincios. Totodată să implore împreună ajutor sfânt în strădania de îndepărtare a pandemiei. (…) Ca și purtători ai numelui cinstit de înaintași, părinții și frații, prietenii și cunoscuții aflați în străinătate au conștiința de a fi purtătorii virtuților românești și deci a credinței în care ne-am născut. Împlinindu-și îndatoririle față de locul pe care au datoria a-l prețui printr-o activitate meritorie, desigur că nutresc și dragostea firească față de patria și poporul căruia aparțin. Ori, trebuie să fie încredințați că această virtute le-o arătăm și noi. Astfel, se dovedește cu prisosință faptul de a fi cetățeni ai unei lumi care își cunoaște rostul statornicit de Creator. Sărbătoarea religioasă, prin numele ce-l poartă, îndeamnă a trece peste deosebiri, cultivând apropierea și colaborarea frățească. Păstrând tradițiile strămoșești și în virtutea omeniei împărtășim tuturor urările de praznic cu bucurie sufletească spre împlinirea a tot binele și slava lui Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh. Amin”.