Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Arad „poliţiştii Biroului de Investigații Criminale cercetează doi tineri de 18, respectiv 19 ani, din Arad care în noaptea de 30 noiembrie, au fost surprinşi în timp ce au rupt un lacăt de la intrarea în subsolul unui imobil de pe strada Tudor Vladimirescu, încercând să sustragă bunuri. Totodată, poliţiştii de ordine publică au depistat în flagrant doi bărbaţi care au pătruns fără drept în curtea unui imobil de pe strada Mețianu, unde ar fi încercat să sustragă dintr-o pivniță, materiale feroase și neferoase”.
Patru tineri prinsi in timp ce furau
ARAD. Au încercat să fure din boxele a două imobile de pe străzile Tudor Vladimirescu și Mețianu. Este vorba despre patru tineri, cercetați de polițiști pentru comiterea infracțiunilor de tentativă de furt calificat și violare de domiciliu.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Mapamond
Președintele Serbiei, Aleksandar Vucic, și-a anunțat demisia duminică, înainte de încheierea celui de-al doilea și ultim mandat de cinci ani, deschizând astfel calea pentru alegeri anticipate, relatează Reuters, DPA și AFP.
Mapamond
Cei cinci bărbați arestați duminică de poliția britanică în apropierea unei baze militare utilizate de armata americană în vestul Angliei voiau să facă „mari pagube”, a declarat președintele SUA, Donald Trump, potrivit căruia suspecții erau în vizorul Statelor Unite „de mult timp”, relatează France Presse.
1
Local
Polițiștii arădeni au depistat mai multe infracțiuni rutiere, în ultimele 48 de ore, pentru care au întocmit dosare penale.
Local
În ultimele 48 de ore, polițiștii au constatat trei evenimente rutiere, în care au fost implicați conducători de trotinete electrice și biciclete.
7
Local
Un bărbat a fost reținut de polițiști pentru că a amenințat folosindu-se de un pistol, alți trei s-au ales cu ordine de protecție și dosare penale.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 27-09-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Poliția antiteroristă a fost însărcinată cu ancheta asupra „incidentului major” survenit duminică în apropierea unei baze militare utilizate de aviația militară americană în vestul Angliei, potrivit presei, după arestarea unor bărbați suspectați de infracțiuni legate de explozibili, relatează AFP.
Advertorial
Carbenta Com, dealer Ford în județele Bihor, Arad și Hunedoara, se alătură campaniei umanitare „Construim împreună”, inițiată de Ford România. În perioada 15–30 septembrie, locuitorii din Oradea, Arad și Deva sunt invitați să doneze alimente neperisabile pentru familiile vulnerabile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!