aradon.ro Web analytics

ARADON

ARADON

  • Home
  • Ştiri
    • Ştirile judeţului Arad
    • Evenimente
    • Comentariul zilei
    • Stiri internaţionale
    • Stiri naţionale
    • Retrospectiva săptămânii
    • Celebritati/Lifestyle
    • Download
  • Video
  • Sport
    • UTA
    • Sport local
    • Ştiri sportive
  • Party
  • Angajari
Select Page
ARADON
Local
Poliţia din Arad, „urecheată” de ministrul Cătălin Predoiu

Poliţia din Arad, „urecheată” de ministrul Cătălin Predoiu

De Alin Gherasim
la 23 August 2023 12:10 Reactualizat la: 23 August 2023 12:13
14 Comentarii

Poliţia din Arad, „urecheată” de ministrul Cătălin Predoiu

23 August 2023 12:10 Reactualizat la: 23 August 2023 12:13
Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a făcut o vizită neanunţată la IPJ Arad, unde a transmis că arădenii nu mai au încredere în Poliţie.
Scris de Alin Gherasim - Ministrul de Interne Cătălin Predoiu a făcut o vizită neanunţată la IPJ Arad, unde a transmis că arădenii nu mai au încredere în Poliţie.

Trimite articolul

X

ARAD. Vizită neanunţată la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad. Însuşi ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a condus şedinţa de lucru a IPJ Arad de marţi, 22 august. Totul, în urma unor nereguli pe care Ministerul le-ar fi descoperit la Arad.

„În cadrul ședințelor, a fost analizată situația operativă de la nivelul celor două județe, iar ministrul a abordat aspecte esențiale privind eficiența și integritatea activității polițienești, precum și reconstruirea încrederii cetățenilor în forțele de ordine”, anunţă reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne. Alături de Predoiu, la vizita surpriză a participat şi secretarul de stat Bogdan Despescu.

Oficialii MAI au solicitat conducerii structurilor de ordine publică din județ, respectiv poliție, jandarmerie și serviciul de informații și protecție internă, să ridice nivelul de implicare și eficiență în aplicarea și apărarea legii, a drepturilor și libertăților cetățenilor.

„Datele pe care le avem la dispoziție privind evoluția criminalității, cele privind lipsa de încredere a cetățenilor în administrație și instituțiile de impunere a legii, indică profilarea unei tendințe de ignorare și nerespectare a legii. Este o cerință socială urgentă de revitalizare a acțiunii structurilor polițienești și vă cer să creșteți profesionalismul actului de aplicare a legii. Trebuie să privim realitatea în față, sunt cetățeni care ignoră legea, unii sistematic, alții în structuri de crimă organizate, ceea ce este inacceptabil. Acest fenomen are drept una dintre cauze scăderea – în unele inspectorate și de către unii polițiști – exigenței și deontologiei profesionale. Față de astfel de situații, voi face uz de toate competențele mele legale pentru a înlătura aceste realități instituționale”, le-a transmis ministrul Afacerilor Interne reprezentanților structurilor din cadrul IPJ Arad.

Nivel scăzut de încredere

Ministrul Cătălin Predoiu a subliniat faptul că actul polițienesc prefigurează actul de justiție, iar obligația polițistului este să acționeze în mod legal, fără alte interferențe, cu pasiune, cu fler, cu integritate și fără teamă. Datele privind evoluția criminalității și nivelul scăzut de încredere al cetățenilor în administrație și instituțiile de impunere a legii au condus la concluzia că este necesară o revitalizare a structurilor polițienești.

În acest sens, ministrul a punctat câteva principii fundamentale care trebuie să guverneze activitatea forțelor de ordine: Neutralitate politică, în sensul că aplicarea legii nu trebuie influențată de factori politici, ci trebuie să se bazeze pe respectarea strictă a legii; Egalitate în fața legii, ceea ce presupune că indiferent de statutul social sau situația financiară a cetățenilor, legea trebuie aplicată fără nicio discriminare sau favoritism; Integritate, aspect important în aplicarea legii, conducerea MAI subliniind că cei care nu se conformează acestui principiu nu au loc în cadrul Ministerului Afacerilor Interne; Reconstruirea încrederii, pentru ca relația dintre poliție și cetățeni să fie una de parteneriat, bazată pe încredere și transparență; Profesionalism și independență, având în vedere că polițiștii trebuie să își desfășoare activitatea cu pasiune, fler, integritate și fără teamă, respectând spiritul și litera legii și acționând independent de influențe externe.

La final, ministrul Afacerilor Interne a subliniat necesitatea unei schimbări de atitudine și a făcut apel la principiile de egalitate în fața legii, integritate și independență în aplicarea acesteia. Acesta și-a exprimat convingerea că astfel se va putea îmbunătăți activitatea forțelor de ordine și se va recâștiga încrederea cetățenilor.

„Vizitele de lucru efectuate astăzi în cele două județe (n.r. Arad şi Alba) au fost planificate anterior și se înscriu în activitatea de cunoaștere și coordonare instituțională asumată public de ministrul Afacerilor Interne, având ca scop inclusiv corectarea eventualelor disfuncționalități existente la nivelul structurilor județene ale ministerului”, au mai transmis reprezentanţii MAI.

În ceea ce priveşte IPJ Arad, instituţia nu a suflat o vorbă despre vizita lui Cătălin Predoiu, cu toate că, de obicei, o vizită ministerială este anunţată cu surle şi trâmbiţe şi este urmată de sute de fotografii şi videoclipuri care inundă internetul. Se pare, însă, că vizita de marţi nu a fost una de curtoazie şi că Predoiu a cam „urecheat” conducerea IPJ Arad.

Trimite articolul

X
Taguri:
IPJ Arad ,
Predoiu ,
sedinta ,
stoicanescu
14 Comentarii

Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici!

  1. cinefil says:
    August 23, 2023 at 12:40 pm

    Numai aradenii?

    Reply
  2. Kafka says:
    August 23, 2023 at 12:55 pm

    Scarba maxima.

    Reply
  3. Hector says:
    August 23, 2023 at 1:10 pm

    “Pasiune” hahaha asta-i bună. Pe langa faptul că meseria de polițist (nu jandarm) este una in 99,99% din cazuri lipsită de pericole, bănoasă și cu prima zilnica de hrana, targetul lor este să-și facă relații să obțină anumite foloase și mai ales să iasă la pensie tinerei, 40-45 ani. O minune de viață de huzur. Cetățenii pe care trebuie să-i protejeze…Care cetățeni? Ei încep propoziția cu “Ba, da’ tu știi cine sunt eu?”. Cetățenii se apără singuri.

    Reply
    • Bernhardt Rupert says:
      August 23, 2023 at 8:20 pm

      Iti doresc sa mergi noaptea pe jos in urmatoarele zone, Tarafului, Checheci, si Biserica Sarbeasca, totodata sa-ti faca vizite repetate rezidentii zonelor mentionate anterior, la o ora convenabila lor!
      Mai iti doresc sa ai parte de 3 masini parcate in fata imobilului tau, Politia, Pompierii si Jandarmeria!

      Reply
    • MilițanuChior says:
      August 24, 2023 at 12:34 am

      Doamne,câtă dreptate aveti……..

      Reply
  4. Ghe says:
    August 23, 2023 at 1:36 pm

    O intrebare ptr domnul ministru.cati dintre politaii din arad au firme si daca au avut controale firmele acestora

    Reply
    • unu says:
      August 23, 2023 at 3:21 pm

      Din cauza lipsei acute de personal, cu controalele abia se face fata la micii intreprinzatori. Poate pe viitor, daca se vor mari efectivele vor fi controlati toti agentii economici inclusiv firmele de partid.

      Reply
    • RASPUTIN says:
      August 23, 2023 at 10:23 pm

      LA FIRMELE POLITZAILOR NU SE FAC CONTROALE –PT CA E TZARA LOR == A EPOLETZILOR == SA TZI FIE CLAR .

      Reply
  5. Flo says:
    August 23, 2023 at 1:42 pm

    Le-a intrat pe o ureche si le-a iesit pe amandoua.Ma refer la militienii nostri condusi de faraonul.

    Reply
  6. Etc says:
    August 23, 2023 at 1:56 pm

    Io zic ca mai toti nu au incredere in MAI (exceptie smurd si pompieri).

    Reply
  7. RASPUTIN says:
    August 23, 2023 at 10:21 pm

    == HOPA == MUTULICA STERGE PE JOS CU ADUNATURA DE COMPETENTZI DE LA ARAD . == STIE EL CE STIE DESPRE COMPETENTZII DE LA ARAD == DACA VREA POLITZAIUL ESTE CEL MAI BUN INFORMATOR AL TALHARILOR == CONF SONDAJ IRES DEC 2022 INCREDEREA IN POLITZAI ERA PRABUSITA LA 43/100 == CONF CUTUMELOR SOCIOLOGICE DACA INCREDEREA IN POLITZIE SCADE SUB 80/100 DISCUTAM DE O DICTATURA SAU UN STAT PUTRED DE CORUPT .

    Reply
  8. Hi says:
    August 23, 2023 at 11:05 pm

    Au disparut vanzatorii de tigari din fata de la penny azi , foarte posibil sa fie o cartita in uniforma care ii informeaza

    Reply
  9. Psihopati si vulnerabilitatea umbla singure???? says:
    August 24, 2023 at 5:21 am

    Io zic ca informați au treaba e cui folosește ?
    Zonele de interes sunt cele din care baeti mai lucra la purtător adică știu unde se duc ca nenorocirea sa fie asigurata de însăși problema lor .adică munca nu e Pre plătită cu tot cu probleme.

    Reply
  10. Căttă says:
    August 24, 2023 at 6:03 pm

    Numa’ aberații, “nereguli pe care Ministerul le-ar fi descoperit la Arad”, adică, el, ministrelu’, nu știa că mai sînt circa 20 % polițiști la Ordine Publică în stradă din cîți erau acum 20-25 ani, și 125 % în birouri ?, “Trebuie să privim realitatea în față” tot ministrelu’ zice, sau ” Neutralitate politică” vă spune ceva sau “Egalitate în fața legii” ? Sau că “polițiștii trebuie să își desfășoare activitatea cu pasiune ”, care pasiune, cînd statul român fură banul polițiștilor prin O.U.G.-uri ? “N-o fi nimic d’aici”.

    Reply
  11. Cele mai citite știri

    1
    Bărbat înjunghiat în cap, la Vladimirescu
    2
    Obiective arădene, iluminate în roșu
    3
    Țigări în valoare de peste 95.000 de lei, descoperite în bagaje, la Nădlac
    4
    Kamala Harris spune că se gândește să candideze la președinție în 2028
    5
    Instanța supremă cere sesizarea Curții de Justiție a UE cu privire la modificările la pensiile speciale ale magistraților
    6
    Șeful Poliției Orașului Ineu, numit șef în municipiu
    7
    Mihalcea își pune la „bătaie” viața lui și a familiei
    8
    Prognoza ANM: Intervale cu vreme geroasă și perioade de încălzire accentuată a vremii, în următoarele două săptămâni
    9
    Serghei Lavrov nu vede niciun motiv de entuziasm cu privire la presiunea exercitată de Trump asupra Europei și Ucrainei
    10
    Prefectul Mihai Pașca invită Primăria la consultări, pe probleme de legalitate

    Mapamond

    Kamala Harris spune că se gândește să candideze la președinție în 2028
    SUA. Fosta vicepreședintă americană Kamala Harris, care a pierdut alegerile prezidențiale din 2024 în fața lui Donald Trump, a declarat vineri că ia în considerare o nouă candidatură pentru Casa Albă în 2028, relatează AFP.

    România

    Sfânta Lumină va fi adusă în România, sâmbătă seara, de la Ierusalim
    Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara de superiorul Așezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, arhimandritul Ioan Meiu, urmând să fie oferită delegaților eparhiilor BOR prezenți la Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

    UT Arad

    Ce vrea Adrian Mihalcea de la meciul cu FC Botoșani?
    Antrenorul echipei UTA vânează, azi, toate punctele, pentru a se apropia și mai mult de „primul obiectiv”.

    Local

    Programul supermarketurilor de Paști, în Arad
    ARAD. Magazinele vor fi închise duminică, 12 aprilie, iar unele dintre ele își vor relua programul luni, 13 aprilie.

    Mapamond

    VIDEO
    Artemis 2: Misiunea istorică în jurul Lunii s-a încheiat cu o amerizare perfectă în Pacific
    Capsula Orion a misiunii Artemis 2 a reintrat în atmosfera terestră şi a amerizat în siguranţă, vineri noapte, în Oceanul Pacific, după aproape 10 zile petrecute în spaţiu, punând capăt astfel primei călătorii a oamenilor în mediul selenar din ultimii peste 50 de ani, transmite sâmbătă Reuters.

    Advertorial

    Ce fac antreprenorii care gândesc strategic?
    În mediul economic actual, una dintre cele mai costisitoare decizii pentru un antreprenor nu este o investiție greșită, ci lipsa unei investiții. De ce?

    Mapamond

    Trump spune că Iranul nu are „nicio altă carte în mână” pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz
    Președintele american Donald Trump a afirmat vineri că Iranul nu are „altă carte în mână” pentru a negocia decât Strâmtoarea Ormuz, transmite AFP. 2

    Mapamond

    Președintele parlamentului din Iran cere încetarea focului în Liban și deblocarea activelor înainte de începerea negocierilor cu SUA
    Președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, a cerut vineri un armistițiu în Liban și deblocarea activelor țării sale înaintea oricărei negocieri de pace cu Statele Unite, transmite AFP.

    Mapamond

    NATO este „în interesul Americii”, spune Starmer după criticile lui Trump
    Prim-ministrul britanic Keir Starmer a reafirmat vineri că apartenența la NATO este „în interesul Americii”, după noile critici ale președintelui american Donald Trump, care amenință de mai multe luni cu părăsirea Alianței, transmite AFP. 3
    • Aradon.ro
      • Redactia
      • Politica de confidentialitate
      • Folosinta Cookie-urilor
      • Termeni si conditii de utilizare
      • Regulament postare și moderare comentarii
    • Știri
      • Știrile județului Arad
      • Știri internaționale
      • Știri naționale
      • Celebrity/Lifestyle
    • Sport
      • UT Arad
      • Sport Local
      • Știri sportive

    Arad Online

    ISSN 3008-2331

    ISSN-L 3008-2331

    aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

    Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.