Potrivit reprezentanților ISU Arad, în perioada 15 martie-15 aprilie, pompierii au luat parte la 119 misiuni de transport persoane suspecte/confirmate la unitățile spitalicești, au decontaminat 466 de persoane și 284 de mijloace auto aparținând ISU, IPJ sau IJJ, au efectuat 163 de misiuni de asigurare logistică a centrelor de carantină, au mai luat parte la 40 de misiuni de transport spre locații de carantină instituționalizată din alte județe, au desfășurat 17 misiuni de transport de personal DSP la PCTF Nădlac I și II și au luat parte la 8 misiuni de transport materiale de protecție de la București, Mizil, Timișoara, Oradea, atât pentru personalul propriu cât și pentru spitalele din județul Arad, Serviciul Județean de Ambulanță, Casa de Asigurări de Sănătate, DSP Arad, DGASPC Arad, structurile M.A.I și MAPN din județ. Totodată, pompierii arădeni au mai efectuat 4 misiuni de transport pentru DSP și Crucea Roșie – Filiala Arad în vederea distribuirii sau relocării de echipamente medicale și de protecție, asigurând totodată sprijinul logistic pentru instituțiile medicale din județul Arad prin operaționalizarea a 20 de corturi pentru triajul medical. “Unitatea a fost implicată activ în gestionarea acestei situații de urgență încă de la debutul cazurilor în România și în județul Arad. Comanda unității a fost implicată în procesul decizional de la nivelul Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, în perioada analizată, având loc 11 ședințe și 10 întâlniri ale Grupului de Suport Tehnic. Începând din 12 martie, ora 20:00 a fost operaționalizat Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției cuprinzând reprezentanți ai ISU, IPJ, IJJ, STPF, DSP și Instituția Prefectului”, au declarat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad.
Pompierii, o lună de misiuni pe timp de pandemie
Pompierii, o lună de misiuni pe timp de pandemie
Reactualizat la:
De la începutul instituirii stării de urgență, pompierii arădeni au efectuat sute de misiuni, fie că a fost vorba de transportul persoanelor suspecte/confirmate cu COVID-19 la spitale sau de efectuarea decontaminării personalului medical și al autospecialelor folosite, pompierii au fost la datorie.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Citiți principiile noastre de moderare aici!