Evenimentul „Parada formațiunilor de pompieri voluntari”, a debutat în dimineața zilei de duminică pe platoul din fața Primăriei Municipiului Arad, iar mai apoi s-a mutat pe Bulevardul Revoluției, „voluntarii” pornind în pas de defilare. Astfel, arădenii prezenți au putut admira formațiunile de pompieri voluntari sosite din: Curtici, Lipova, Nădlac, Pecica, Șeitin, Șiria, Vinga, Zăbrani, Zădăreni, dar și Fanfara din Almaș, Filiala Județeană de Cruce Roșie Arad, respectiv Asociația Teritorială de Acțiune Civică Arad.
Pompierii voluntari, în pas de defilare
Pompierii voluntari, în pas de defilare
Reactualizat la:
Formațiunile de pompieri voluntari din județul Arad și-au îmbrăcat costumele de gală și au participat duminică, 17 septembrie, la parada dedicată lor la Kilometrul 0.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Organizațiile sindicale din cadrul caselor de pensii vor recurge la forme de protest, inclusiv la blocarea activității, în cazul în care proiectul noii Legi a salarizării va fi menținut în forma actuală, avertizează Federația Națională Solidaritatea Socială a Muncii (FNSSM).
România
Mirosul de ars a revenit vineri dimineață deasupra Timișoarei, orașul fiind învăluit într-o perdea de fum mai densă decât cea de joi. Situația a apărut tot din cauza incendiilor de vegetație care continuă în Serbia, unde un focar de amploare din rezervația naturală Deliblatska Peščara arde de săptămâni întregi.
România
Prețul mediu al combustibililor și lubrifianților pentru transportul personal în Uniunea Europeană a crescut cu 16,9%, în luna iulie 2026 comparativ cu luna iulie 2025, însă România este statul membru cu cele mai mari creșteri de prețuri în ritm anual, arată datele publicate vineri de Eurostat.
Local
Un incendiu de vegetație izbucnit în joi seară, în orașul Pâncota, județul Arad, s-a extins rapid către mai multe locuințe, punând în pericol atât gospodării, cât și vieți omenești. Trei polițiști aflați la fața locului au intervenit pentru evacuarea persoanelor aflate în zona de risc și pentru sprijinirea pompierilor.
Mapamond
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, l-a asigurat joi pe premierul bulgar, Rumen Radev, că un eventual atac al Iranului împotriva Bulgariei va fi interpretat drept un atac împotriva întregii Alianțe Nord-Atlantice, așa cum este stabilit de principiul apărării colective în articolul 5 al Tratatului Atlanticului de Nord, după ce ziarul britanic Financial Times (FT) a scris că Teheranul examinează posibile atacuri de represalii împotriva SUA în sud-estul Europei, relatează agenția EFE.
4
România
Rezultatele extragerilor din data de 20-08-2026 sunt următoarele:
UT Arad
Fostul jucător al lui Hermannstadt are de recuperat la pregătirea fizică, dar sunt și alte obstacole în calea legitimării sale.
1
România
NATO a confirmat joi că cele două avioane de vânătoare spaniole F-18 desfășurate în România în primele ore ale dimineții, după detectarea unei drone în apropierea graniței cu Ucraina, operau sub comanda Alianței Atlantice, care s-a declarat pregătită „să răspundă oricărei potențiale amenințări, 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână”, informează EFE.
5
Citiți principiile noastre de moderare aici!