Povestea elevei din Arad care s-a aruncat in fata trenului

Primul tren, un marfar, a trecut joi pe linia din zona 300, spre Aradul Nou, cu puțin înainte de ora 15.00. Mecanicul a observat că o tânără era mult prea apropiată de linia de tren și l-a avertizat pe colegul care urma să vină pe aceeași linie, după câteva minute după ce făceau joncțiunea. Al doilea tren, personal, a trecut pe la orele 15.00, dinspre Aradul Nou spre Gara Mare. Cu viteză foarte mică, fapt pentru care mecanicul a văzut la timp trupul fetei întins între liniile de tren. A oprit la câțiva metri de elevă.
Ce s-a întâmplat cu adevărat probabil se va afla peste câteva zile, după ce adolescenta își va reveni suficient cât să poată povesti. Dacă își va mai aminti și dacă va vrea să mai vorbească despre această dramă. Cei prezenți joi după amiaza la locul nenorocirii discutau despre posibilitatea ca tânăra să se fi lovit de ultimele vagoane ale primului tren, un marfar, și, cum lovitura nu a fost fatală, a decis să se întindă din nou în fața celui de al doilea tren. Sau poate a căzut. Nimeni nu poate înțelege prea bine ce s-a întâmplat. Oricum, chipul tinerei era plin de sânge, dar era conștientă la sosirea echipajului de la Ambulanță. A fost dusă la Spitalul Județean, cu plagă la cap, și supusă unor investigații amănunțite.
La locul incidentului, lângă tânără, era și prietenul ei, elev în clasa a IX-a la Colegiul „Moise Nicoară”. Era acolo aproape din întâmplare. Venise spre casă (locuia tot în zona 300) și a văzut trenul oprit și lumea adunată. A alergat să vadă ce era. Acolo zăcea trupul prietenei sale. Singura întrebare pe care o punea obsesiv era „așa-i că nu a lovit-o?”. Din fericire, nu a lovit-o niciunul din cele două trenuri, fata era în viață.
A povestit mai departe despre cum îi era de frică tinerei să le spună părinților că a luat note mici. „Am vorbit cu ea de mai multe ori despre note. Îi era frică de părinți, să le spună că avea note mici. Am întrebat-o în urmă cu câteva zile dacă are de gând să facă ceva rău. M-a asigurat că totul este bine, că nu va face nimic”, a povestit cu voce tremurândă tânărul. „Nu pot să cred că s-a întâmplat așa ceva. Nu pot să cred”.
Și totuși s-a întâmplat. Nu așa de rău cum putea să se întâmple. Adolescenta este în viață, la spital, și părinții ei îi sunt alături. E tot ce contează pentru un nou început. Unul în care poate prioritățile trebuie să se schimbe, în care relaţiile trebuie regândite și poate atunci gestul făcut de adolescentă în ziua de 22 ianuarie 2015 nu va mai fi posibil. Pentru că niciodată frica nu va fi atât de mare încât să vrei să o stingi în moarte.