Consilierii locali municipali au aprobat, în ședința CLM de marți, proiectul de hotărâre privind darea în folosință gratuită a infrastructurii municipale de colectare a deșeurilor către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (ADI SIGD). Măsura are ca scop integrarea celor 314 insule ecologice din municipiu în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide (SMIDS) la nivel județean.
Hotărârea vizează atât insulele ecologice digitalizate realizate prin finanțare europeană, cât și platformele clasice achiziționate din bugetul local. Potrivit documentației care a însoțit proiectul, din totalul de 314 puncte de colectare separată a deșeurilor, 272 sunt insule ecologice digitalizate, implementate prin proiectul „Insule ecologice digitalizate”, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar alte 42 sunt insule ecologice non-digitalizate realizate prin investiții ale municipalității.
Reprezentanții Primăriei Arad susțin că integrarea acestor platforme în sistemul județean este necesară atât pentru funcționarea unitară a serviciului de salubrizare, cât și pentru respectarea condițiilor asumate prin contractul de finanțare europeană.
Administrare comună
În referatul de aprobare se arată că toate cele 314 insule ecologice sunt amplasate pe teritoriul municipiului și necesită o administrare operațională comună, care să includă gestionarea accesului, colectarea deșeurilor, întreținerea și exploatarea infrastructurii. Potrivit documentului, singurul operator care dispune de infrastructura logistică și de personalul necesar pentru această activitate este SC Retim Ecologic Service SA, operator delegat prin contractul gestionat de ADI SIGD.
Municipalitatea argumentează că, în conformitate cu legislația privind serviciile comunitare și gestionarea deșeurilor, proiectele finanțate din fonduri europene trebuie operate prin intermediul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. În acest context, Municipiul Arad nu poate avea relații contractuale directe cu operatorul de salubrizare pentru exploatarea acestor insule ecologice, ADI SIGD fiind entitatea care gestionează sistemul județean integrat.
De asemenea, documentația precizează că finanțarea prin PNRR obligă administrația locală să mențină destinația investiției și să asigure exploatarea infrastructurii prin operator delegat pe o perioadă de minimum cinci ani de la efectuarea plății finale. În referat se menționează că operarea insulelor ecologice digitalizate trebuie realizată de operatorul desemnat la nivelul unității administrativ-teritoriale.
În proprietatea municipiului
Prin hotărârea adoptată de CLM Arad, infrastructura de colectare rămâne în proprietatea publică a municipiului, însă este transmisă în folosință gratuită către ADI SIGD, ca bun de retur, pe durata apartenenței Municipiului Arad la asociație. Practic, platformele vor face parte din sistemul județean de management al deșeurilor, fără ca municipalitatea să piardă dreptul de proprietate asupra lor.
Totodată, operatorul delegat va prelua obligațiile de exploatare și întreținere a insulelor ecologice. Costurile aferente vor fi recuperate prin tariful de salubrizare, fără a implica, potrivit documentului oficial, cheltuieli suplimentare din bugetul local.
În proiect se mai prevede că reprezentantul Municipiului Arad în Adunarea Generală a Asociaților ADI SIGD este mandatat să voteze pentru acceptarea dreptului de folosință gratuită asupra infrastructurii, pentru integrarea acesteia în SMIDS și pentru încheierea actelor adiționale necesare.
„Adoptarea proiectului de hotărâre nu generează cheltuieli bugetare pentru Municipiul Arad aferente exploatării curente a infrastructurii”, se arată în referatul de aprobare care a stat la baza proiectului votat de consilierii locali.
Primăria a transferat cele 314 insule ecologice către ADI SIGD
Primăria a transferat cele 314 insule ecologice către ADI SIGD
ARAD. Consilierii locali municipali au aprobat, în ședința CLM de marți, proiectul de hotărâre privind darea în folosință gratuită a infrastructurii municipale de colectare a deșeurilor către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Sistem Integrat de Gestionare a Deșeurilor Județul Arad (ADI SIGD). Măsura are ca scop integrarea celor 314 insule ecologice din municipiu în Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor Solide (SMIDS) la nivel județean.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
4
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
1
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.
Local
Turnul de Apă din Arad rămâne cu lacătul pe poartă și cu ușa încuiată. Tânăra arhitectă Ada Jianu, însă, îi vede potențialul și ne vorbește despre ce s-ar putea face cu turnul și zona din jurul acestuia.
9
România
Radu Miruță, Ministrul interimar al Apărării, dar și al Transporturilor, a anunțat că nivelul Dunării a crescut cu opt centimetri în zona centralei nucleare de la Cernavodă, ceea ce asigură funcționarea în continuare a acesteia, urmare a operațiunii derulate de specialiști.
Citiți principiile noastre de moderare aici!