Suma pe care municipalitatea o va pune la dispoziția unităților de învățământ se ridică la 26.552 lei. Cea mai mare sumă merge înspre Colegiul Economic, unde 7 profesori vor primi 2.120 lei și înspre Grupul Școlar „Henri Coandă” unde vor fi achitați celor 4 profesori 1.928 lei. Cea mai mică sumă va fi primită de Colegiul Tehnic pentru Protecția Mediului, unde există un singur dascăl navetist care va primi pe două luni suma de 136 lei.
Profesorii navetisti intra in plata
ARAD. Primesc bani pentru drumurile la și de la locul de muncă făcute în lunile mai și iunie. Cei care vor fi beneficiarii acestei hotărâri a CLM sunt cadrele didactice din municipiul Arad care, potrivit legii, pot solicita decontarea cheltuielilor cu deplasarea către școală.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
5
Local
Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a făcut un rezumat al celor zece ani de când se află în fruntea instituției.
Advertorial
Durerea de spate este una dintre cele mai frecvente cauze pentru care oamenii lipsesc de la muncă și una dintre cele mai des întâlnite afecțiuni tratate cu automedicație. Un antiinflamator, puțin repaus, poate un plasture termic și aștepți să treacă.
Mapamond
Prim-ministrul britanic Keir Starmer a anunțat luni că demisionează din funcțiile de lider al Partidului Laburist și de șef al guvernului, angajându-se să asigure un transfer ordonat al puterii, relatează Reuters.
Evenimente
„Iubirile pierdute ale lui Richard Brautigan”, apărută recent la Editura Tracus Arte, va fi lansată marți, 23 iunie 2026, la librăria Cărturești din AFI Mall.
Local
Irigarea terenurilor agricole din zona Păuliș - Vladimirescu nu se va putea face peste vară, pentru că în următoarea perioadă încep lucrările de impermeabilizare prin betonare a 2,7 kilometri din canalul în care este pompată apa din Mureș, proiect de 6,7 milioane de lei plus TVA.
Local
Arădenii sunt invitați să învețe gratuit manevre de resuscitare și alte tehnici de prim ajutor care pot face diferența în primele minute ale unei urgențe medicale.
Local
Arhiepiscopia Aradului dispune, începând din luna iunie 2026, de cinci consilieri specializați în domeniul adicțiilor, pregătiți să ofere sprijin persoanelor afectate de dependențe și familiilor acestora. În paralel, instituția continuă demersurile pentru înființarea Centrului de Educație și Recuperare Împotriva Adicțiilor „Sfântul Ilarion Felea”.
1
Citiți principiile noastre de moderare aici!