„Pentru că luna martie se află sub semnul mărțișorului, al celebrării femeii, am încercat să cuprindem aceste aspecte esențiale, astfel că minunații copilași, împreună cu scumpele noastre bunicuţe, au confecționat mărțișoare și decorațiuni având ca simbol fluturele. Bunicuţele s-au bucurat de prezența copiilor, de darurile primite și de dragostea și lumina lor”, spune Laura Moț, muzeograf în cadrul Complexului Muzeal Arad.
Punte între generații, la Șiria
Punte între generații, la Șiria
Muzeul Memorial „Ioan Slavici și Emil Monția” din Șiria, împreună cu cei de la Clubul Copiilor Galșa și Asociația Sat Concept a desfășurat un eveniment special: activități creative în cadrul Atelierului Primăverii la Căminul de vârstnici „Casa Gurban" Șiria.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Local
PET-urile colectate prin munca în folosul comunității au fost „transformate” în hrană pentru câinii din Adăpostul Public Arad.
Local
Deputatul PNL Arad, Răzvan Cadar, atrage atenția că „fiecare zi fără guvern are costuri pentru România și pentru fiecare român”.
Local
Zona lacului Limboasa din Curtici va intra, în cele din urmă, în procesul de reamenajare și regenerare.
Local
Polițiștii și procurorii au efectuat, marți, 29 de percheziții într-un dosar penal privind incidentele violente de la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei din Capitală.
Citiți principiile noastre de moderare aici!